ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1855/2021

Circumstanțele cauzei La data de 10 martie 2020 a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara dosarul nr. x/2020, având ca obiect cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 71/12.02.2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2019.

Încheierea pronunțată de Curtea de Apel Timișoara Prin încheierea de ședință din 1 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, s-a dispus suspendarea judecării cererii de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 71/12.02.2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2019, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa părților.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs recurentul A., înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 20 iulie 2020. Prin recursul formulat, neîncadrat în drept, recurentul a arătat că actul procedural, constând într-o încheiere de ședință, nu este semnat, fiind încălcate dispozițiile art. 426 alin. (5) și art. 427 C. proc. civ., precum și dispozițiile cuprinse în Regulamentul de ordine interioară al instanțelor, situație față de care acesta este lovit de nulitate, neputând fi luat în considerare. A arătat, totodată, că solicită desființarea hotărârii și sesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la săvârșirea infracțiunilor de neglijență în serviciu și santaj, săvârșite de către magistrații acestei instituții.

Procedura de filtru Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție a procedat, la data de 10 mai 2021, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recurentul are deschisă calea de atac a recursului împotriva încheierii recurate, însă recursul nu cuprinde motive care să vizeze încheierea atacată. Completul de filtru C9, la data de 11 mai 2021, constatând că raportul întrunește condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părțile să formuleze punct de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din același cod. Potrivit dovezii aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat recurentului, care nu a formulat punct de vedere cu privire la acesta. S-a fixat termen pentru judecarea recursului la 28 septembrie 2021, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părților.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând recursul sub aspectul posibilității de încadrare a criticilor formulate în cazurile de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., chestiune reținută prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, Înalta Curte constată următoarele: Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată în termenul și condițiile prevăzute de lege, numai pentru motivele expres și limitativ reglementate prin dispozițiile art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., norme imperative, de ordine publică. Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele se vor depune printr-un memoriu separat. Lipsa acestor mențiuni este sancționată cu nulitatea, potrivit alin. (3) al aceluiași articol. Totodată, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede sancțiunea nulității recursului în cazul în care motivele de recurs invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod. Deși nu se prevede în mod expres, este fără dubiu că pentru a putea fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., criticile formulate trebuie să vizeze argumentele reținute de instanță în justificarea soluției pronunțate, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs. În speță, se constată că, prin cererea de recurs formulată, recurentul nu a indicat niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum impun dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., și nici nu a formulat vreo critică susceptibilă de încadrare, din oficiu, în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Or, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. întrucât, potrivit legii, nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea unei hotărâri. De altfel, recurentul nu a indicat ca temei de drept a recursului său niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., iar din dezvoltarea motivelor rezultă că recurentul este nemulțumit de împrejurarea că exemplarul de pe încheierea recurată, ce i-a fost comunicat, nu este semnat, aspect care nu vizează nelegalitatea încheierii, ci modul de comunicare al acesteia, efectuat conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ. Având în vedere că recurentul nu a arătat care sunt criticile care susțin nelegalitatea încheierii atacate, iar în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate din oficiu, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de recurs dedusă judecății nu îndeplinește cerințele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 486 alin. (3) din același act normativ. Cu privire la aspectele referitoare la lipsa semnăturii membrilor completului de judecată de pe exemplarul hotărârii care i-a fost comunicată, Înalta Curte reține că potrivit art. 426 alin. (6) din C. proc. civ. și art. 131 alin. (5) din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015, hotărârea judecătorească se întocmește în două exemplare originale, dintre care unul se atașează la dosarul cauzei, iar celălalt se depune spre conservare la dosarul de hotărâri al instanței. De asemenea, potrivit art. 427 alin. (1) din C. proc. civ. și art. 131 alin. (8) din același regulament, hotărârea se comunică din oficiu părților, în copie, chiar dacă este definitivă. Ca atare, împrejurarea că exemplarul comunicat, identic cu cel aflat la dosarul cauzei, nu poartă semnăturile completului de judecată se explică prin aceea că, potrivit dispozițiilor legale mai sus indicate, hotărârea se redactează doar în două exemplare originale, purtând semnăturile membrilor completului de judecată. Referitor la solicitarea recurentului de sesizare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, se reține că prezenta instanță este una civilă, iar în ipoteza în care partea are suspiciuni cu privire la săvârșirea unor infracțiuni, acesta este îndreptățit să se adreseze instanței penale și să facă demersurile pe care le consideră necesare în acest sens. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că motivele de recurs formulate de recurent nu îndeplinesc condiția prevăzută de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., întrucât nu pot fi încadrate în motivele de recurs prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. și cum, în cauză, nu pot fi reținute motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută într-o asemenea situație de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv aceea a nulității recursului, admițând excepția cu acest obiect.