ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.09.2021

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1680/2021

HOTĂRÂRE
21.09.2021
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1680/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 21 septembrie 2021

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin decizia nr. 1298 din data de 25 iunie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 1995 din data de 07 noiembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2018.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire revizuentul A., arătând că exemplarul de pe decizia atacată nu poartă semnătura magistratului/magistraților, contrar dispozițiilor art. 426 alin. (5) și art. 427 din C. proc. civ.

Revizuentul a susținut că în regulamentul de ordine interioară al instituției care a pronunțat hotărârea atacată nu se menționează că actele se comunică părților nesemnate de către magistrat/magistrați.

A apreciat că decizia atacată este lovită de nulitate, neputând fi luată în considerare, iar persoanele care au comunicat un astfel de act au săvârșit infracțiunea de neglijență în serviciu, respectiv abuz în serviciu.

Totodată, a solicitat sesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de Investigații a Infracțiunilor din Justiție, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de neglijență în serviciu și șantaj de către magistratul/magistrații instanței care a/au pronunțat hotărârea atacată.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 11 august 2020, sub nr. x/2020, și a fost repartizată aleatoriu, spre soluționare, completului nr. 2 noul C. proc. civ.

Prin rezoluția din data de 10 septembrie 2020, s-a fixat termen de judecată la data de 13 octombrie 2020, în ședință publică, cu citarea revizuentului cu mențiunea de a preciza dacă înțelege să solicite judecarea cauzei în lipsă.

Prin încheierea de ședință din data de 13 octombrie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., a dispus suspendarea judecății cererii de revizuire formulate de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 1298 din data de 25 iunie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, constatând că revizuentul, legal citat, nu s-a înfățișat la strigarea pricinii și nici nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Prin rezoluția din data de 17 iunie 2021, s-a fixat termen de judecată la data de 21 septembrie 2021, în ședință publică, cu citarea revizuentului, în vederea discutării excepției perimării cererii de revizuire formulate în cauză.

Examinând cu prioritate excepția de perimare a cererii de revizuire, invocată din oficiu, în raport de dispozițiile art. 248 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 416 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 416 din C. proc. civ., "(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță."

Totodată, dispozițiile art. 411 din C. proc. civ. stipulează că:

"(1) Judecătorul va suspenda judecata: (...) 2. când niciuna dintre părți, legal citate, nu se înfățișează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă."

Înalta Curte constată că la termenul de judecată din data de 13 octombrie 2020, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., s-a dispus suspendarea judecății cererii de revizuire formulate de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 1298 din data de 25 iunie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, având în vedere lipsa părții, legal citată, la strigarea pricinii, precum și faptul că nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Încheierea de ședință din data de 13 octombrie 2020 reprezintă ultimul act de procedură efectuat în cauză, de la această dată începând să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) din C. proc. civ., termen care s-a împlinit la data de 13 aprilie 2021.

Înalta Curte reține și faptul că în cauză nu a fost formulată de către revizuent, înăuntrul termenului de perimare, nicio cerere de redeschidere a procesului în condițiile art. 415 pct. 1 din C. proc. civ. și nu subzistă vreunul din cazurile în care actul de procedură trebuia înfăptuit din oficiu de către instanța de judecată. De asemenea, nu subzistă vreun motiv de întrerupere a cursului perimării, conform art. 417 din C. proc. civ., și nici de suspendare a cursului perimării, conform art. 418 din C. proc. civ.

În consecință, față de lipsa de diligență a părții, care a condus la rămânerea cauzei în nelucrare pentru o perioadă mai mare de 6 luni, Înalta Curte constată intervenită sancțiunea perimării cererii de revizuire formulate de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 1298 din data de 25 iunie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2019.

Constată perimată cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 1298 din 25 iunie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2019.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 septembrie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-09-21
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1681/2021
Ședința publică din data de 21 septembrie 2021 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Prin decizia nr. 1313 din data de 25 iunie 2020, pronunțată
ÎCCJ 2021-09-21
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1682/2021
Ședința publică din data de 21 septembrie 2021 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Prin decizia nr. 1317 din data de 25 iunie 2020, pronunțată
ÎCCJ 2021-10-26
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2207/2021
Ședința publică din data de 26 octombrie 2021 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Prin decizia nr. 1478 din 09 iulie 2020, pronunțată în dosaru
ÎCCJ 2021-10-26
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2206/2021
Ședința publică din data de 26 octombrie 2021 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Prin decizia nr. 1175 din 17 iunie 2020, pronunțată în dosaru
ÎCCJ 2021-10-26
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2195/2021
Ședința publică din data de 26 octombrie 2021 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Prin decizia nr. 1114 din 11 iunie 2020, pronunțată în dosaru
Sursă