ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6389/2020

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată pe rolul Curții de Apel București, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu autoritatea publică pârâtă Inspecția Judiciară, anularea Rezoluției de clasare nr. x/2016, dispusă la data de 21.09.2016 de Inspecția Judiciară și continuarea procedurii disciplinare.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin încheierea din 14 februarie 2018, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea sentinței la 28 februarie 2018, 7 martie 2018, respectiv la 14 martie 2018. Prin sentința nr. 1203 din 14 martie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins contestația formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Inspecția Judiciară și B., ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată Împotriva încheierii de amânare a pronunțării din 14 februarie 2018, precum și a sentinței nr. 1203 din 14 martie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal reclamantul A. a declarat recurs.

Apărările formulate în cauză Intimata Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil.

Soluția instanței de recurs Analizând, cu prioritate, excepția inadmisibilității recursului invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, astfel că recursul formulat va respins, ca inadmisibil. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Potrivit art. 47 alin. (1) și (7) din Legea nr. 317/2004: "(1) În cazul în care sesizarea s-a făcut potrivit art. 45 alin. (2), inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluție scrisă și motivată: a) admiterea sesizării, prin exercitarea acțiunii disciplinare și sesizarea secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii; b) clasarea sesizării, în cazul în care aceasta nu este semnată, nu conține datele de identificare ale autorului sau indicii cu privire la identificarea situației de fapt care a determinat sesizarea, precum și în cazul prevăzut la art. 45 alin. (4) lit. b); rezoluția de clasare este definitivă; c) respingerea sesizării, în cazul în care se constată, în urma efectuării cercetării disciplinare, că nu sunt îndeplinite condițiile pentru exercitarea acțiunii. (7) Hotărârea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București este irevocabilă." Prin Decizia nr. 397/03.07.2014 pronunțată de Curtea Constituțională a României s-a hotărât că sintagma "rezoluția de clasare este definitivă", din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii este neconstituțională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeași lege. După pronunțarea Curții Constituționale cu privire la această excepție de neconstituționalitate, în jurisprudență au fost exprimate opinii diferite cu privire la regimul juridic al căilor de atac formulate împotriva rezoluțiilor de clasare emise de Inspecția Judiciară. Astfel, unele instanțe au apreciat că rezoluțiile pot fi atacate în condițiile reglementate de dispozițiile dreptului comun (Legea nr. 554/2004), alte instanțe au opinat pentru aplicarea regimului juridic prevăzut de Legea nr. 317/2004 referitor la rezoluțiile de respingere a sesizărilor adresate Inspecției Judiciare. Sub această chestiune aplicată neunitar la nivelul practicii judiciare, Înalta Curte, prin Soluția de principiu adoptată la data de 13 februarie 2017 în ședința Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal, a stabilit, cu titlu de principiu, că rezoluția de clasare a sesizării, pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcția de Inspecție Judiciară în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, poate fi contestată, în fața instanței de contencios administrativ, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile. Aceste considerente sunt, însă, valabile, și în ceea ce privește restul dispozițiilor de ordin procedural, dispozițiile art. 47 din Legea nr. 317/2004 neputând fi aplicate parțial, doar în ceea ce privește îndeplinirea procedurii prealabile, și ignorate în privința altor aspecte procedurale (o astfel de situație putând duce la aplicarea unei lex tertia, prin combinarea dispozițiilor legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 și dispozițiilor legii nr. 317/2004) Ulterior, în ședința Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 9 octombrie 2017, în unanimitate, a fost adoptată soluția de unificare a practicii în sensul că, în ipoteza în care contestația formulată împotriva rezoluției de clasare a sesizării pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcția de Inspecție Judiciară în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, a fost soluționată pe fond de instanță prin prisma dispozițiilor de procedură din Legea nr. 317/2004, cererea de recurs este inadmisibilă. Față de aspectele mai sus arătate, Înalta Curte reține că exercitarea căilor de atac este guvernată de principiul legalității, potrivit căruia căile de atac sunt instituite de lege, ceea ce înseamnă că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege. Astfel, în raport cu dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., republicat, și cu dispozițiile art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, se constată că sentința civilă nr. 1203 din 14 martie 2018 a Curții de Apel București, este definitivă (irevocabilă, în formularea Legii nr. 314/2004). Deși în speță, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a indicat în mod eronat că hotărârea ce face obiectul prezentului dosar poate fi atacată cu recurs, Înalta Curte reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 457 alin. (2) C. proc. civ., mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia, nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege, astfel că nu poate avea nicio înrâurire asupra dreptului părții în exercitarea căilor de atac. Potrivit art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile exprese prevăzute de lege". Prevederile art. 634 alin. (1) din C. proc. civ. arată că sunt hotărâri definitive "hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului". În cauză, recurentul-reclamant a formulat recurs împotriva unei hotărâri care, potrivit dispozițiilor anterior reținute, este definitivă. Cum prin dispozițiile art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 s-a reținut că hotărârile Curții de Apel București sunt irevocabile ("definitive" în sistemul actualului C. proc. civ.), rezultă că recursul promovat în prezenta cauză nu este admisibil, legea nepermițând exercitarea acestei căi de atac.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A..