ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1418/2021
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1418/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 9 iunie 2021
Constatând că se solicită strămutarea dosarului nr. x/2019 al Tribunalului Timiș, secția a II-a civilă, având ca obiect o acțiune formulată după data intrării în vigoare a Noului C. proc. civ., în considerarea dispozițiilor art. 142 alin. (1) din același act normativ, potrivit cărora "cererea de strămutare întemeiată pe motiv de bănuială legitimă este de competența curții de apel, dacă instanța de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripția acesteia", raportat și la dispozițiile art. 24 din același cod, urmează să decline competența de soluționare a cererii formulate de petenta S.C. A. S.R.L. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2019 al Tribunalului Timiș, secția a II-a civilă, instanței competente, respectiv Curții de Apel Timișoara.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Declină competența de soluționare a cererii formulate de petenta S.C. A. S.R.L. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2019 al Tribunalului Timiș, secția a II-a civilă, în favoarea Curții de Apel Timișoara.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 iunie 2021.