ÎCCJ, decizie (scj.ro #114073)

Obținerea ilegală de fonduri. Infracțiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene

Cuprins pe materii:

Drept penal. Partea specială. Infracțiuni de corupție și de serviciu. Infracțiuni de serviciu

Indice alfabetic:

Drept penal

-

obținerea ilegală de fonduri

-

infracțiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene

C. pen.,

art. 32, art. 306

Legea nr. 78/2000,

art. 18

1

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 raportat la fondurile din bugetul Uniunii Europene și ale infracțiunii de obținere ilegală de fonduri prevăzută în art. 306 alin. (1) C. pen. raportat la fondurile din bugetul de stat, în concurs. În cazul în care rezultatul constând în obținerea pe nedrept a fondurilor nu s-a produs, sunt întrunite elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea prevăzută în art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în raport cu fondurile din bugetul Uniunii Europene și ale tentativei la infracțiunea de obținere ilegală de fonduri prevăzută în art. 306 alin. (1) C. pen. în raport cu fondurile din bugetul de stat, în concurs.

În ipoteza în care cuantumul fondurilor din bugetul Uniunii Europene este mai mare de 2.000.000 lei, fapta se încadrează în dispozițiile art. 18

1

alin. (1) și (3) din Legea nr. 78/2000 sau, în cazul tentativei, în art. 32 raportat la art. 18

1

alin. (1) și (3) din Legea nr. 78/2000, fiind întrunită condiția prevăzută în art. 183 C. pen. referitoare la consecințele deosebit de grave.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 1313 din 14 aprilie 2014

Notă: Prin decizia nr. 1313 din 14 aprilie 2014 a Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a revenit asupra practicii reflectate în decizia nr. 1831 din 30 mai 2012 a Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată, în sensul reținerii concursului între infracțiunea prevăzută în art. 18

1

din Legea nr. 78/2000 și, în încadrarea juridică realizată potrivit noului Cod penal, infracțiunea prevăzută în art. 306 C. pen., în raport cu proveniența fondurilor, iar nu numai a infracțiunii prevăzute în art. 18

1

din Legea nr. 78/2000.

Prin sentința penală nr. 75/S din 14 martie 2013, Tribunalul Brașov a dispus condamnarea inculpatului S.L., în baza art. 20 C. pen. anterior raportat la art. 18

1

alin. (1) și (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 18

4

din Legea nr. 78/2000, în baza art. 20 C. pen. anterior raportat la art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen. anterior și în baza art. 291 teza II-a C. pen. anterior.

A făcut aplicarea art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 C. pen. anterior.

A dispus anularea înscrisului fals, respectiv „Scrisoare de garanție de restituire a avansului acordat pentru proiecte finanțate în cadrul PNDR” din 20 decembrie 2011, aparent emisă de Banca R. - Agenția C.

A constatat că partea vătămată Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit nu s-a constituit parte civilă.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut:

La data de 23 ianuarie 2009, inculpatul S.L. a înființat societatea T., societate cu principal obiect activități în ferme mixte - cultură vegetală combinată cu creșterea animalelor. Inculpatul deținea în proprietate și fostul C.A.P. din localitatea T. Conform propriilor declarații susținute de documentele de la dosar, acesta s-a hotărât să acceseze, prin Programul Național pentru Dezvoltare Rurală - România, fonduri europene în vederea înființării unei ferme de porcine în spațiul deținut. Întrucât inculpatul nu îndeplinea condițiile de eligibilitate pentru accesarea unor astfel de fonduri - depășea vârsta de 40 ani - a luat legătura cu martora C.N. pe care a rugat-o să devină administrator al societății pe care o deținea - societatea T. Martora a fost de acord cu solicitarea inculpatului, iar de la data de 24 august 2009 a devenit administrator al societății T. Audiată, martora C.N. a învederat că în fapt inculpatul este cel care s-a ocupat de activitatea societății, sens în care s-a încheiat și o „Procură specială” la notarul public S.I., prin care inculpatul S.L. a fost împuternicit cu puteri depline și nelimitate să îndeplinească orice act de administrare a societății, inclusiv acte de dispoziție cu orice titlu.

Actele astfel încheiate de martoră și inculpat, deși corespund dispozițiilor legale, au avut drept scop inducerea în eroare a APDRP în obținerea de fonduri europene.

De altfel, inculpatul a recunoscut că toată documentația necesară accesării fondului FEADR și implementării proiectului a fost întocmită, semnată și depusă de el. Inculpatul a depus cererea de finanțare însoțită de documentația aferentă la data de 29 decembrie 2009 la APDRP - Centrul Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit O. în calitate de autoritate contractantă; societatea T. era reprezentată de administrator C.N., în calitate de beneficiar, în fapt de inculpatul S.L., iar obiectul finanțării nerambursabile a fost „Modernizare fermă pentru creșterea și îngrășarea porcilor.” Valoarea totală a proiectului a fost de 5.100.000 lei, echivalentul a 1.200.706 euro, din care finanțare nerambursabilă 2.805.000 lei, echivalentul a 660.388 euro, din care 2.244.000 lei contribuție de la Uniunea Europeană, iar 561.000 lei de la bugetul de stat.

Din partea beneficiarului, contractul de finanțare a fost semnat, pentru administrator, de către inculpatul S.L. Potrivit acestui contract, în vederea demarării proiectului, beneficiarul fondului nerambursabil putea solicita un avans până la data depunerii primului dosar al cererii de plată la Autoritatea contractantă, de maxim 50% din valoarea fondului nerambursabil, cu condiția depunerii unei garanții financiare care să acopere suma solicitată în avans, în procent de 110%, garanție ce urma a fi eliberată de către o instituție financiar-bancară. Inculpatul a dorit să beneficieze de această facilitate, astfel încât la data de 6 ianuarie 2012 a depus la APDRP - Centrul Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit O. - Oficiul Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit G. o scrisoare de garanție bancară, aparent emisă la data de 20 decembrie 2011 de către Banca R. - Agenția C. Prin intermediul scrisorii de garanție, instituția bancară se obliga să restituie la cererea FEADR orice sumă până la maximum de 1.542.750 lei, în situația în care societatea T. nu-și îndeplinea obligațiile în conformitate cu termenii contractuali. Pentru autorizarea plății avansului, APDRP - Centrul Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit O. solicită unității bancare să confirme emiterea scrisorii de garanție bancară. Cu acest prilej, unitatea bancară a constatat că nu a eliberat o astfel de scrisoare de garanție bancară și a sesizat organele judiciare.

Audiat, inculpatul nu a recunoscut faptele care i se impută, susținând că nu a avut cunoștință despre faptul că scrisoarea de garanție bancară pe care a depus-o la APDRP ar fi falsă.

Inculpatul a recunoscut că nu a avut suma de bani necesară demarării proiectului, motiv pentru care a înțeles să beneficieze de avansul de 50% acordat de APDRP, avans ce urma a fi obținut în situația în care dispunea de o scrisoare de garanție bancară. Inculpatul a menționat că a încercat să obțină scrisori de garanție bancară de la mai multe unități bancare, însă nu a reușit acest lucru, motiv pentru care, prin intermediul unor cunoștințe, a luat legătura cu martorul R.M. despre care auzise că a reușit să obțină o scrisoare de garanție bancară. În acest sens, inculpatul s-a întâlnit cu martorul R.M., care l-a pus în legătură cu persoana care i-a obținut și lui o scrisoare de garanție bancară pentru proiectul pe care îl derula. Instanța a constatat, după audierea martorilor din lucrări, că toate persoanele audiate au încercat într-un fel sau altul să inducă în eroare organele judiciare cu privire la persoana care a plăsmuit înscrisul falsificat.

Din adresa Băncii R. a rezultat că nu a eliberat niciodată vreo scrisoare de garanție bancară pentru societatea T., că această societate nu are cont deschis la Banca R. - Agenția C., că numărul scrisorii de garanție bancară nu există înregistrat în Registrul de Evidență unic al SGB (scrisoare de garanție bancară), iar conținutul garanției nu corespunde cu formatul impus de normele interne. Despre scrisoarea de garanție bancară, martora S.M. a declarat în fața instanței că nu a fost eliberată de Banca R . - Agenția C., ci a fost plăsmuită de chiar martoră prin intermediul mijloacelor tehnice.

Având în vedere probatoriul administrat în cauză, instanța a constatat că inculpatul a încercat inducerea în eroare a autorităților publice în vederea obținerii în mod nejustificat a unor sume de bani.

Pentru toate aceste considerente, instanța a constatat vinovăția inculpatului și a dispus condamnarea acestuia pentru infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată.

Prin decizia nr. 64/A din 5 iunie 2013 a Curții de Apel Brașov, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul S.L.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul S.L., fără să expună motivele.

Ulterior, în data de 6 ianuarie 2014, apărătorul desemnat din oficiu a depus la dosar motivarea recursului, invocând dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. anterior, solicitând achitarea inculpatului conform art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. anterior.

În data de 13 februarie 2014, au fost depuse la dosar motive de recurs formulate de apărătorul ales al inculpatului, în care se invocă dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. anterior., solicitându-se, de asemenea, achitarea în temeiul art.10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. anterior.

În plus, se solicită aplicarea legii penale mai favorabile, respectiv a legii noi, ca urmare a schimbării încadrării juridice din infracțiunea de înșelăciune în forma tentativei în infracțiunea prevăzută în art. 306 C. pen., cu aplicarea art. 32 C. pen. referitor la forma tentativei și achitarea în ceea ce privește infracțiunea prevăzută în art. 18

1

din Legea nr. 78/2000.

Cu ocazia dezbaterilor, apărătorul ales al recurentului inculpat a susținut că faptele nu au fost corect încadrate, deoarece trebuia să se rețină doar infracțiunea prevăzută în art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Examinând cauza în temeiul art. 385

6

alin. (1) și (2) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

Având în vedere dispozițiile tranzitorii prevăzute în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 - potrivit cărora „recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelurilor potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs” - și data pronunțării deciziei atacate, se constată că în cauză sunt aplicabile prevederile Codului de procedură penală anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.

Potrivit acestor dispoziții legale, mai precis art. 385

10

alin. (1) și (2) C. proc. pen. anterior, motivarea recursului trebuie să se facă chiar prin declarația de exercitare a căii de atac sau cel mai târziu cu 5 zile înaintea primului termen de judecată.

În speță, primul termen de soluționare a recursului a fost stabilit în data 7 ianuarie 2014, recurentul inculpat fiind înștiințat de acest termen, inclusiv despre obligația motivării recursului și consecințele nerespectării termenului, încă din data de 18 iulie 2013.

Cu toate acestea, recursul nu a fost motivat decât cu o zi înaintea primului termen de judecată, așa încât sunt aplicabile dispozițiile art. 385

10

alin. (2

1

) C. proc. pen. anterior, potrivit cărora instanța de recurs nu poate lua în considerare decât cazurile de casare ce pot fi avute în vedere din oficiu.

Cazul de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. anterior nu poate fi avut în vedere de către instanță, deoarece nu mai era în vigoare la data pronunțării deciziei atacate, fiind abrogat prin Legea nr. 2/2013, în funcție de care se soluționează prezentul recurs.

Aceleași motive de recurs au fost corect încadrate de apărătorul ales în cazul de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. anterior, însă, acesta nu face parte din categoria celor care pot fi luate în considerare din oficiu.

Constatând că motivele propriu-zise de recurs nu pot fi încadrate în acest tip de cazuri de casare, Înalta Curte de Casație și Justiție nu are posibilitatea să examineze dacă faptele comise de inculpat întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care a fost condamnat.

Chiar așa fiind, se constată că în realitate criticile nu vizau aspecte de drept, singurele care pot fi examinate de instanța de recurs, ci aspecte de fapt ce tindeau la modificarea situației reținută de către prima instanță și de către instanța de apel, situație ce nu mai poate fi modificată de către instanța de recurs.

Aceeași este situația și în ceea ce privește motivul de recurs invocat oral cu ocazia dezbaterilor referitor la încadrarea juridică a faptei în sensul reținerii doar a infracțiunii prevăzute de legea specială în forma tip și nu în forma agravată, pe motiv că prejudiciul nu atrăgea consecințe deosebit de grave. Această critică corespunde cazului de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen. anterior, însă nu poate fi nici ea examinată, deoarece nu a fost formulată în termenul prevăzut de lege, iar cazul de casare nu face parte din cele ce pot fi avute în vedere din oficiu.

Cu toate acestea, în limitele impuse de examinarea cauzei din perspectiva aplicării legii penale mai favorabile, Înalta Curte de Casație și Justiție va analiza, însă, elementele constitutive ale infracțiunilor pentru a stabili în ce măsură fapta reținută în sarcina inculpatului corespunde noilor norme de incriminare.

Astfel, datorită faptului că în cursul soluționării recursului a intrat în vigoare un nou Cod penal și apreciind că aplicarea legii penale mai favorabile constituie o chestiune de ordine publică - fiind reglementată și prin art. 15 alin. (2) din Constituție, ce nu poate fi limitată la cazurile de casare strict prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen. anterior, instanța de recurs urmează să examineze cauza din această perspectivă.

I. Aprecieri generale privind aplicarea legii penale mai favorabile:

Aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei se realizează în conformitate cu dispozițiile art. 5 din Codul penal în vigoare (Legea nr. 286/2009) potrivit căruia: „(1) În cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. (2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstituționale, precum și ordonanțelor de urgență aprobate de Parlament cu modificări sau completări ori respinse, dacă în timpul când acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziții penale mai favorabile.”

Conform art. 15 alin. (2) din Constituția României, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.

Drept urmare, principiul activității legii penale, prevăzut în art. 10 C. pen. anterior, dar și în art. 3 C. pen., are ca excepții retroactivitatea legii penale, respectiv ultraactivitatea legii penale mai blânde.

Rezultă, astfel, că aplicarea legii penale mai favorabile conform art. 5 mai sus menționat este incidentă în situații tranzitorii, caracterizate printr-o succesiune a legilor penale intervenită de la data săvârșirii faptei prevăzute de legea penală, când ia naștere raportul juridic penal de conflict, și până la soluționarea definitivă a cauzei.

În speță, suntem într-o asemenea situație, căci după comiterea infracțiunii și mai înainte de judecarea definitivă a cauzei, la data de 1 februarie 2014, a intrat în vigoare un nou Cod penal, ce a adus modificări substanțiale, care pot influența soluția ce poate fi pronunțată în cauză.

II. Aplicarea în concret a legii penale mai favorabile în ceea ce în privește pe inculpatul S.L.:

În concret, în sarcina inculpatului s-a reținut că, deși nu îndeplinea condițiile de eligibilitate pentru accesarea fondurilor europene (depășise vârsta de 40 ani), în acest scop și în înțelegere cu numita C.N. a acționat în sensul ca aceasta să devină începând cu data de 24 august 2009 administrator al societății T., însă în realitate inculpatul a fost cel care s-a ocupat de activitatea societății comerciale în baza unei procuri speciale. Toate actele încheiate astfel de inculpat împreună cu martora sus-menționată au avut drept scop inducerea în eroare a Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (APDRP) pentru obținerea de fonduri europene.

Toată documentația necesară accesării acestor fonduri a fost întocmită, semnată și depusă de către inculpat. Cererea și documentația aferentă a fost depusă la APDRP în data de 29 decembrie 2009 și avea drept obiect obținerea de către societatea T. a unei finanțări nerambursabile pentru „Modernizare fermă pentru creșterea și îngrășarea porcilor”; valoarea totală a proiectului a fost de 5.100.000 lei (circa 1.200.706 euro) din care finanțare nerambursabilă 2.805.000 lei (circa 660.388 euro) din care 2.244.000 lei contribuție de la Uniunea Europeană, iar 561.000 de la bugetul de stat.

În vederea demarării proiectului, beneficiarul fondului nerambursabil putea solicita un avans până la data depunerii primului dosar al cererii de plată la Autoritatea contractantă de maxim 50% din valoarea fondului nerambursabil cu condiția depunerii unei garanții financiare care să acopere suma solicitată în avans în procent de 110%, garanție ce urma a fi eliberată de o instituție financiar-bancară.

Dorind să beneficieze de această facilitate, în data de 6 ianuarie 2012 inculpatul a depus la APDRP - Centrul Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit O. o scrisoare de garanție bancară falsă datată 20 decembrie 2011 emisă de Banca R. - Agenția C. Din această scrisoare de garanție rezulta că instituția bancară se obliga să restituie la cererea autorității contractante orice sumă până la maximum 1.542.750 lei în situația în care societatea T. nu-și îndeplinea obligațiile în conformitate cu termenii contractuali.

Cu ocazia verificării efectuate de APDRP, banca nu a confirmat emiterea scrisorii de garanție și a sesizat organele judiciare, precizând că nu a eliberat niciodată o asemenea scrisoare de garanție și că societatea T. nu avea cont deschis la Banca R. - Agenția C.

Se constată, astfel, că activitatea infracțională a inculpatului nu a fost reținută doar prin raportare la emiterea scrisorii de garanție, ci și cu privire la acțiunile acestuia de inducere în eroare prin prezentarea ca adevărată a unei situații ce nu corespundea realității, respectiv aceea că administratorul societății comerciale era o altă persoană care îndeplinea condițiile pentru accesarea fondurilor europene și care nu erau întrunite în persoana inculpatului S.L.

Din acest motiv, atât stabilirea încadrării juridice potrivit legii vechi cât și potrivit legii noi, inclusiv în ceea ce privește cuantumul prejudiciului, trebuie să se facă prin luarea în considerare a tuturor acțiunilor ilicite reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare și prin hotărârile atacate, și nu doar prin raportare la obținerea și utilizarea scrisorii de garanție.

Raportat la această situație de fapt, se constată că încă din rechizitoriu s-a precizat că sunt întrunite elementele constitutive a două infracțiuni, atât a celei de înșelăciune prevăzută în art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen. anterior - prin raportare la prejudiciul ce ar fi putut fi cauzat bugetului de stat, cât și a celei prevăzute în art. 18

1

alin. (1) și (3) din Legea nr. 78/2000 - raportat la prejudiciul ce ar fi putut fi produs prin obținerea fondurilor europene.

De asemenea, în sarcina inculpatului s-a reținut și infracțiunea de uz de fals, constând în aceea că, în vederea inducerii în eroare în scopul obținerii unui folos material injust, inculpatul a utilizat scrisoarea de garanție bancară falsificată.

a) Potrivit legii noi, fapta de inducere în eroare a autorității contractante în scopul acordării finanțării din fondurile bugetului de stat al României, prin utilizarea scrisorii false de garanție bancară, nu mai corespunde infracțiunilor de înșelăciune prevăzută în art. 244 C. pen. și uz de fals prevăzută în art. 323 din același cod, reținute ca și pluralitate în forma concursului de infracțiuni, ci infracțiunii complexe de obținere ilegală de fonduri, prevăzută în art. 306 C. pen.

Astfel, conform art. 306 C. pen.: „folosirea ori prezentarea de documente sau date false, inexacte ori incomplete, pentru primirea aprobărilor sau garanțiilor necesare acordării finanțărilor obținute sau garantate din fonduri publice, dacă are ca rezultat obținerea pe nedrept a acestor fonduri, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani. Tentativa se pedepsește.”

Rezultă, astfel, că infracțiunea de obținere ilegală de fonduri reprezintă o formă specială de înșelăciune prin utilizarea ori prezentarea de documente sau date false, inexacte sau incomplete, ceea ce corespunde infracțiunii de înșelăciune în formă calificată prevăzută în art. 244 alin. (2) C. pen., însă, dat fiind caracterul special și complex al infracțiunii prevăzute în art. 306 C. pen., această infracțiune trebuie reținută în mod prioritar.

Dispozițiile art. 244 C. pen. reglementează varianta tip a infracțiunii de înșelăciune, al cărei obiect juridic îl constituie protejarea în general a încrederii în relațiile sociale, pe când infracțiunea prevăzută în art. 306 C. pen. are un obiect juridic mai specific, ce vizează protejarea relațiilor sociale referitoare la corectitudinea solicitării și obținerii finanțărilor din fondurile publice.

În concret, fapta inculpatului, astfel cum a fost reținută atât prin actul de sesizare cât și prin cele două hotărâri de condamnare, corespunde tuturor elementelor constitutive ale infracțiunii de obținere ilegală de fonduri, infracțiune complexă care, așa cum s-a precizat, absoarbe conținutul constitutiv al uzului de fals.

Drept urmare, analizând comparativ legea veche - potrivit căreia fapta de tentativă la înșelăciune prin folosire de documente false în scopul obținerii finanțării de la bugetul de stat al României a fost încadrată într-o pluralitate de infracțiuni, respectiv tentativă la înșelăciune prevăzută în art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen. anterior (sancționată cu pedeapsa închisorii de la 5 la 10 ani și interzicerea unor drepturi, corespunzător tentativei) și uz de fals prevăzută în art. 291 teza a II-a C. pen. anterior (sancționată cu pedeapsa închisorii de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă), iar potrivit legii noi - aceeași faptă constituie o singură infracțiune complexă de tentativă la obținere ilegală de fonduri prevăzută în art. 32 raportat la art. 306 C. pen. (sancționată cu pedeapsa închisorii de la 1 an la 3 ani și 6 luni, corespunzător tentativei), se constată că legea nouă este mai favorabilă.

Pe de o parte, limitele de pedeapsă sunt mult mai scăzute, pe de altă parte, se reține o infracțiune unică și nu un concurs de infracțiuni. Mai mult, legea nouă nu mai prevede obligativitatea aplicării pedepsei complementare.

Pe cale de consecință, se impune schimbarea încadrării juridice din cele două infracțiuni, prevăzute în art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen. anterior și art. 291 teza a II-a C. pen. anterior, într-o singură infracțiune de tentativă la obținere ilegală de fonduri prevăzută în art. 32 raportat la art. 306 C. pen.

b) Potrivit legii vechi, fapta de inducere în eroare a autorității contractante în scopul acordării finanțării din fondurile europene a fost încadrată în infracțiunea prevăzută în art. 20 C. pen. anterior  raportat la art. 18

1

alin. (1) și (3) din Legea nr. 78/2000, sancționată cu pedeapsa închisorii de la 5 la 10 ani și interzicerea unor drepturi conform tentativei.

Conform art. 79 pct. 12 din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a noului Cod penal, aceste dispoziții legale au fost modificate prin diminuarea sancțiunii, prevăzându-se pentru forma tip a infracțiunii prevăzute în art. 18

1

alin. (1) pedeapsa de la 2 la 7 ani închisoare și interzicerea exercitării unor drepturi, iar pentru forma calificată prevăzută în art. 18

1

alin. (3), majorarea cu încă jumătate a acestor limite de pedeapsă, rezultând o pedeapsă de la 3 ani la 10 ani și 6 luni închisoare și interzicerea exercitării unor drepturi.

Luând în considerare că infracțiunea a fost comisă în forma tentativei, limitele de pedeapsă se reduc la un minim de 1 an și 6 luni și un maxim de 5 ani și 3 luni, fiind obligatorie aplicarea pedepsei complementare.

O altă modificare importantă prevăzută de legea nouă este aceea a menționării exprese, ca și element constitutiv al infracțiunii, comiterea cu „rea-credință”, ceea ce înseamnă că infracțiunea trebuie comisă cu intenție directă.

Astfel, conform art. 79 pct. 12 din Legea nr. 187/2012, art. 18

1

din Legea nr. 78/2000 se modifică și va avea următorul cuprins:

„(1) Folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi.

(2) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se sancționează omisiunea de a furniza, cu știință, datele cerute potrivit legii pentru obținerea de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept a acestor fonduri.

(3) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) și (2) au produs consecințe deosebit de grave, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate.”

În speță, sunt întrunite toate elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute în art. 18

1

alin. (1) și (3) din Legea nr. 78/2000, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 187/2012.

Pe de o parte se constată, așa cum rezultă din considerentele deciziei penale, că inculpatul a acționat în mod conștient în scopul obținerii ilegale a fondurilor europene prin utilizarea unui înscris falsificat, forma de vinovăție fiind aceea a intenției directe, deoarece a prevăzut rezultatul faptei sale și l-a urmărit prin comiterea infracțiunii, așa încât este îndeplinită condiția săvârșirii faptei cu rea-credință.

Sub acest aspect, trebuie precizat că instanța de recurs nu poate reevalua situația de fapt, așa încât aprecierea asupra întrunirii elementelor constitutive se face pe baza elementelor faptice stabilite prin hotărârile atacate, în urma evaluării coroborate a tuturor probelor administrate de către instanța de fond și de apel, care au înlăturat toate apărările inculpatului, fără ca Înalta Curte de Casație și Justiție să mai poată proceda la reexaminarea sau reinterpretarea materialului probator.

În acest sens, se impune a reaminti faptul că instanțele au reținut că inculpatul a cerut în mod expres numitei C.N. să devină administratorul societății comerciale, deoarece dorea să acceseze fonduri europene, însă nu mai îndeplinea condiția de eligibilitate referitoare la vârstă, iar în ce privește scrisoarea de garanție, instanțele au reținut că inculpatul cunoștea că societatea T. nu avea cont deschis la Banca R. - Agenția C. și nici activitate comercială care să justifice emiterea unei scrisori de garanție și, deși avea procură specială, a obținut acea scrisoare prin intermediari, așa încât, deși nu i s-a adus la cunoștință în mod expres că i s-a înmânat un înscris falsificat, era pe deplin conștient că este un document contrafăcut și, în aceste condiții, a utilizat scrisoarea de garanție în vederea obținerii nejustificate a unor sume de bani pentru societatea comercială.

Sunt aplicabile și dispozițiile art. 18

1

alin. (3) din Legea nr. 78/2000 care incriminează o formă agravată a infracțiunii în situația în care s-au produs consecințe deosebit de grave. Cât privește fondurile europene, așa cum s-a arătat în cele ce preced, inculpatul a acționat în scopul obținerii unei contribuții de la Uniunea Europeană în cuantum de 2.244.000 lei, prejudiciu care se încadrează și în dispozițiile legii noi, respectiv art. 183 C. pen., potrivit cărora „prin consecințe deosebit de grave se înțelege o pagubă materială mai mare de 2.000.000 lei.”

Chiar în condițiile modificării în parte a conținutului constitutiv al infracțiunii, constatând sub acest aspect că fapta inculpatului corespunde normei de incriminare potrivit legii noi și luând în considerare tratamentul sancționator mai blând al acesteia, se constată că legea nouă este mai favorabilă, respectiv dispozițiile art. 32 raportat la art. 18

1

alin. (1) și (3) din Legea nr. 78/2000, astfel cum au fost modificate conform art. 79 pct. 12 din Legea nr. 187/2012.

Rezultă, în concluzie, că activitatea infracțională a inculpatului primește, potrivit legii noi, o altă încadrare juridică, urmând ca pe lângă infracțiunea mai sus menționată să fie reținută și infracțiunea prevăzută în art. 32 raportat la art. 306 C. pen.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de inculpatul S.L. împotriva deciziei nr. 64/A din 5 iunie 2013 a Curții de Apel Brașov, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a casat decizia recurată și în parte sentința penală nr. 75/S din 14 martie 2013 a Tribunalului Brașov și rejudecând, între altele:

În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută în art. 20 C. pen. anterior raportat la art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen. anterior și art. 291 teza a II-a C. pen. anterior în infracțiunea prevăzută în art. 32 raportat la art. 306 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 32 raportat la art. 306 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. și în baza art. 32 C. pen. raportat la art. 18

1

alin. (1) și (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., a condamnat inculpatul S.L. pentru cele două infracțiuni aflate în concurs.