- Dosarul nr.
- 8047/99/2010
- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
- Data
- 29 iunie 2012
Dosar nr. 8047/99/2010 — ÎCCJ, Secția I civilă, decizia din 29.06.2012 — cerere de strămutare a dosarului nr. 8047/99/2010
S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petenta C.A. La apelul nominal lipsesc atât petenta, cât și intimata Casa Județeană de Pensii Iași. Ministerul Public este reprezentat de procuror Ș.S. Procedura legal îndeplinită. Se referă de magistratul asistent asupra faptului că, potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor Dosarul nr. 8047/99/2010* al Curții de Apel Iași, a cărui strămutare se solicită, are termen de judecată la data de 11 iulie 2012. Procurorul solicită admiterea cererii de strămutare. Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE Admite cererea formulată de petenta C.A. privind strămutarea procesului civil ce formează obiectul Dosarului nr. 8047/99/2010* al Curții de Apel Iași. Strămută judecata cauzei de la Curtea de Apel Iași la Curtea de Apel Galați. Păstrează actele de procedură îndeplinite. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 iunie 2012. Procesat de GGC - AZ