- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
- Data
- 22 ianuarie 2014
ÎCCJ, Secția I civilă, decizia din 22.01.2014 — cerere de strămutare a dosarului nr. 282/313/2012
S-a luat în examinare cererea formulată de petenta C.M., prin care solicită strămutarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 282/313/2012 al Tribunalului Mehedinți. La apelul nominal lipsesc petenta și intimații C.V., C.E., C.F., C.D., C.P. și N.M. Ministerul Public este reprezentat de procuror L.V., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Î.C.C.J. Procedura de citare este legal îndeplinită. Se referă de magistratul asistent asupra faptului că, potrivit E.C.R.I.S. - sistemul național de gestiune informatică a dosarelor, dosarul a cărui strămutare se cere a fost soluționat la data de 25 noiembrie 2013. Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii de strămutare, ca rămasă rară obiect.
Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE Respinge cererea formulată de petenta C.M., prin care solicită strămutarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 282/313/2012 al Tribunalului Mehedinți. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2014.