ÎCCJ, Secția I civilă
ÎCCJ, Secția I civilă (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petenții B. (fostă B.) I.M., B.I.D., B.A.A., B.D.M., B.A.M., I.F.R., B.F.E., B.F.V. La apelul nominal se prezintă petenta I.F.R., personal și asistată de avocat M.E.D., care îi reprezintă și pe petenții B. (fostă B.) I.M., B.I.D., B.A.A., B.D.M., B.A.M., B.F.E., B.F.V., lipsind intimații B.P.A.E., B.P.M.J., Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor din cadrul Prefecturii Județului Vâlcea, Comisia Locală a Comunei Nicolae Bălcescu pentru aplicarea Legii Fondului Funciar, Comuna Nicolae Bălcescu prin Primar, Instituția Prefectului Județului Vâlcea. Ministerul Public este reprezentat de procuror L.D. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Procedura este legal îndeplinită. Cererea a fost legal timbrată. Se referă de către magistratul asistent asupra faptului că, potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor, Dosarul nr. 10249/288/2012 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, a cărui strămutare se solicită, are termen de judecată stabilit la data de 11 ianuarie 2013. De asemenea, se referă că petenții au fost citați cu mențiunea de a semna cererea de strămutare sau de a depune un exemplar al cererii care să conțină semnăturile tuturor petenților. Avocat M.E.D. depune un exemplar al cererii de strămutare semnat de către toți petenții și solicită încuviințarea probei cu înscrisuri. La interpelarea instanței privind relevanța probei solicitate prin raportare la cererea de strămutare, apărătorul petenților arată că înscrisurile se referă la fondul cauzei.
Față de cele învederate de apărătorul petenților, Înalta Curte constată că înscrisurile solicitate a fi depuse nu reprezintă dovezi în susținerea cererii de strămutare. Avocat M.E.D. renunță la proba cu înscrisuri și, având cuvântul asupra cererii de strămutare, solicită admiterea acesteia așa cum a fost formulată și strămutarea cauzei de la Judecătoria Râmnicu Vâlcea la o altă instanță egală în grad, pentru motivele de bănuială legitimă detaliate prin cererea scrisă și prezentate verbal, motive dovedite cu înscrisurile administrate în cauză. Reprezentantul Ministerului Public formulează concluzii de respingere a cererii de strămutare, ca neîntemeiată. Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E Respinge cererea formulată de petenții B. (fostă B.) I.M., B.I.D., B.A.A., B.D.M., B.A.M., l.F.R., B.F.E., B.F.V. privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 10249/288/2012 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 noiembrie 2012. Procesat de GGC - AS
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.