ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7061/2012

Asupra conflictului

de competență de față, constată următoarele:

Prin contestația înregistrată pe rolul

Tribunalului Dolj la data de 01 februarie 2011, sub nr. 4813/63/2011,

reclamantul M.N.P. a chemat în judecată pe pârâta Casa de Pensii a Ministerului

Apărării Naționale, solicitând anularea deciziei de recalculare a pensiei emisă

de pârâtă din 31 decembrie 2010 și menținerea pensiei stabilite anterior,

respectiv plata diferențelor cu dobânda legală aferentă.

Prin Sentința civilă

nr. 3082 din 02 martie 2011, Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și

asigurări sociale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări

sociale, reținând că în stabilirea competenței sunt aplicabile dispozițiile

art. 156 din Legea nr. 19/2000, în vigoare la momentul emiterii deciziei

contestate, care instituie o competență teritorială exclusivă, de ordine

publică, în favoarea instanței în a cărei rază teritorială se află domiciliul

pârâtului pentru contestațiile împotriva deciziilor emise de casele sectoriale

de pensii, cum este cazul în speță.

Învestit prin

declinare, Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și

asigurări sociale, a pronunțat Sentința civilă nr. 6102 din 25 iunie 2012, prin

care și-a declinat, la rândul său, competența în favoarea primei instanțe

sesizate, Tribunalul Dolj și, constatând ivit conflict negativ de competență, a

înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea

regulatorului de competență.

Pentru a hotărî

astfel, această din urmă instanță a reținut că întrucât Legea nr. 19/2000 a

fost abrogată începând cu data de 01 ianuarie 2011, odată cu intrarea în

vigoare a Legii nr. 263/2010, în speță, determinarea instanței competente se

face în raport de dispozițiile în materie ale legii noi, și anume art. 154 din

Legea nr. 263/2010.

Prin legea nouă,

competența teritorială de soluționare a cererilor cu privire la deciziile emise

de casele de pensii sectoriale (fostele case de pensii ale Ministerului

Apărării Naționale, a Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului

Român de Informații) a fost modificată în sensul că cererile în această materie

se soluționează de către instanța de la domiciliul reclamantului.

Normele de procedură

civilă sunt de imediată aplicare potrivit dispozițiilor art. 725 C. proc. civ.,

astfel că în raport de norma de competență instituită prin legea nouă, cuprinsă

în art. 154 din Legea nr. 263/2010, competența de soluționare a cauzei revine

instanței de la domiciliul reclamantului, în speță Tribunalul Dolj.

Cu privire la

conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în

baza art. 22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte

reține următoarele:

Cererea dedusă

judecății are natura unei contestații împotriva deciziei de recalculare a

pensiei în baza Legii nr. 119/2010, emisă de o casă sectorială de pensii, și

anume Casa de Pensii din cadrul Ministerului Apărării Naționale.

Decizia contestată a

fost emisă la data de 31 decembrie 2010, iar sesizarea instanței s-a făcut la

data de 01 februarie 2011.

Este adevărat că la

data emiterii deciziei contestate era în vigoare Legea nr. 19/2000, care prin

art. 156 prevedea că „Cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva

caselor teritoriale de pensii se adresează instanței în a cărei rază teritorială

își are domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se adresează

instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul

pârâtului".

Legea nr. 19/2000 a

fost însă abrogată odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 privind

sistemul unitar de pensii publice, respectiv începând cu data de 01 ianuarie

2011, conform dispozițiilor art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010.

Prin urmare, la data

sesizării instanței, și anume 01 februarie 2011, era în vigoare Legea nr.

263/2010, care cuprinde dispoziții privitoare la competență în art. 154.

Astfel, potrivit

alin. (1) al art. 154 din Legea nr. 263/2010, „Cererile îndreptate împotriva

C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii

sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are

domiciliul sau sediul reclamantul", iar potrivit alin. (2) al aceluiași

art., „Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își

are domiciliul sau sediul pârâtul."

Rezultă că, odată cu

intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, competența teritorială de soluționare

a cererilor cu privire la deciziile emise de casele de pensii sectoriale, care

sunt fostele case de pensii ale Ministerului Apărării Naționale, Ministerului

Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații, s-a modificat

în sensul că aceste cereri se soluționează de către instanța de la domiciliul

reclamantului.

Raportat la

dispozițiile art. 725 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora normele de

procedură civilă sunt de imediată aplicare, urmează a se reține că norma de

competență aplicabilă în cauză este cea cuprinsă în art. 154 din Legea nr.

263/2010, în vigoare la data sesizării instanței.

Cum, în speță,

instanța a fost învestită cu o cerere împotriva unei case de pensii sectoriale,

iar potrivit art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2007, o astfel de cerere se

adresează instanței de la domiciliul reclamantului, instanța competentă

teritorial să judece pricina este cea de la domiciliul reclamantului, respectiv

Tribunalul București.

Aceasta deoarece,

potrivit mențiunilor din cererea de chemare în judecată, domiciliul

reclamantului M.N.P., este în București, str. D.N., sector 5, iar domiciliul

procesual ales, unde solicită să-i fie comunicate actele de procedură, se află

în Craiova, jud. Dolj.

Or, pentru

determinarea competenței teritoriale, trebuie avut în vedere domiciliul real al

părții, pentru că numai în raport de acesta se va stabili instanța competentă

să soluționeze pricina. Dispozițiile art. 93 C. proc. civ., referitoare la

alegerea de domiciliu, determină consecințe numai în ceea ce privește locul

unde se vor comunica actele de procedură.

Altfel, ar însemna că

partea ar putea atrage competența unei instanțe prin alegerea unui domiciliu

procesual în raza acesteia, ceea ce ar fi contrar scopului legii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 noiembrie 2012.

Procesat de GGC - AS