ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1258/2016

Decizia nr. 1258/2016 Deliberând, constată următoarele: 1. Obiectul judecății și hotărârea instanței de fond; Prin acțiunea înregistrată la data de 18 august 2011 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2/2011, reclamanta A. Porumbacu a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B. și RN C. SA - D. Sibiu: (i) anularea Hotărârii H. cuprinsa in Anexa nr. 1 poziția 7 a Procesului Verbal nr. 218.631/06 iunie 2011 referitor la respingerea contestației formulata de A. Porumbacu cu privire la respingerea cererii de atribuirea către E. Valea Porumbacului a gestiunii F. Porumbacu ca nelegala si netemeinica; (ii) modificarea Hotărârii G. cuprinsa în Anexa nr. 2B, poziția 21 a Procesul Verbal din 27 mai 2011, în sensul constatării că A. Porumbacu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 3 alin. (1) și art. 4 din Regulamentul aprobat prin Ordinul ministrului mediului și pădurilor nr. 1221/2010, cu modificările si completările ulterioare pentru propunerea E. Valea Porumbacului ca gestionar al F. Porumbacu si atribuirii spre gestionare către E. Valea Porumbacului a F. Porumbacu.

Prin sentința civilă nr. 6867 din 3 decembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta A. Porumbacu și, în consecință, a anulat în parte Hotărârea G., Procesul - verbal din 27 mai 2011 - Anexa nr. 2B, poziția 21, a anulat în parte Hotărârea H., Procesul Verbal din 06 iunie 2011 - Anexa nr. 1, Poziția 7 și a obligat pârâtul B. la recunoașterea dreptului pretins, în sensul constatării îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 3 alin. (1) și art. 4 din Regulamentul aprobat prin Ordinul ministrului mediului și pădurilor nr. 1221/2010 cu modificările și completările ulterioare și atribuirii spre gestionare către E. Valea Porumbacului a F. Porumbacu.

A obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 4,3 lei reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și a sumei de 500 lei reprezentând onorariul expertiză topografică. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta îndeplinește condițiile prevăzute de art. 8 din Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006 pentru atribuirea directă a dreptului de gestionare asupra F. Porumbacu deoarece a făcut dovada deținerii în proprietatea persoanelor fizice și juridice, membre ale asociației, a peste 50% din suprafața fondului (57,64%). 2. Recursurile exercitate în cauză; Împotriva sentinței de mai sus au declarat recurs pârâții B. și RN C. SA - D. Sibiu.

2.1 Recursul exercitat de pârâtul B. (în prezent I.). Invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. 1865 (C. proc. civ.), pârâtul susține că sentința este nelegală deoarece pentru a reține că asociația reclamantă a făcut dovada deținerii în proprietate a peste 50% din suprafața F. Porumbacu, instanța de fond a luat în considerare înscrisuri care se referă la un alt fond cinegetic, respectiv J. Bâlea. 2.2. Recursul exercitat de pârâta RN C. SA - D. Sibiu. Invocând generic prevederile art. 20 din Legea nr. 554/2004, pârâta solicită în principal casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare pe motiv că nu a fost cercetat fondul cauzei, iar în subsidiar, modificarea sentinței și respingerea acțiunii.

În motivarea cererii de casare cu trimitere, pârâta recurentă arată că prima instanță nu a luat în considerare apărările făcute de parte cu privire la următoarele chestiuni: - documentele depuse de Asociația reclamantă pentru atribuirea directă a dreptului de administrare a fondului cinegetic nu au fost întocmite corespunzător, fapt care, potrivit art. 7 alin. (3) din Ordinul ministrului mediului și pădurilor nr. 1221/2010, atrage respingerea solicitării de atribuire directă; - com.

Porumbacu de Jos, ale cărei terenuri au fost luate în considerare la calculul procentului de 50% din suprafața F. Porumbacu, nu face de fapt parte din Asociația reclamantă, deoarece a renunțat expres la calitatea de membru; de asemenea, instanța nu a luat în considerare falsurile semnalate de pârâtă, respectiv faptul că unele semnături de aderare la Asociație nu au fost date de persoanele în cauză deoarece acestea erau sau decedate sau nu au recunoscut semnătura; - expertiza pe care se bazează sentința recurată este nulă deoarece a fost întocmită exclusiv în baza unor hărți și înscrisuri, fără măsurători reale în teren. 3. Apărarea intimatei; Prin întâmpinare, reclamanta intimată A. Porumbacu (Asociația) a solicitat respingerea recursurilor arătând, în esență, că a făcut dovada deținerii în proprietate a peste 50% din suprafața fondului.

Susține că sunt lipsite de temei criticile recurentei D. Sibiu referitoare la calitatea de membru al Asociației a com. Porumbacu de Jos precum și la faptul că în listele cuprinzând membrii Asociației figurează persoane decedate sau care nu-și recunosc semnătura. În ce privește declarațiile soților K. și L., susține că aceștia sunt angajații recurentei D. și că declarațiile notariale au fost dat date sub presiunea angajatorului, iar referitor la persoana decedată M. arată că semnătura a fost dată de fiul acestuia pentru o suprafață de teren proporțională cu cota de moștenire. 4. Soluția Înaltei Curți; Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și a temeiurilor prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., precum și sub toate aspectele, potrivit art. 304 1 C. proc. civ. (1865), Înalta Curte reține că recursurile sunt fondate pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Atribuirea directă a dreptului de gestionare a faunei cinegetice în condițiile art. 8 alin. (1) și (2) din Legea v ânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006 (forma în vigoare la data refuzului exprimat prin procesul verbal din 27 mai 2011, contestat în cauza) se realizează pentru „fondurile cinegetice pentru care proprietarii, persoane fizice și/sau juridice, inclusiv unitățile administrativ-teritoriale, individual ori într-o asociație legal constituită în scopul propunerii gestionarului faunei cinegetice, fac dovada că au în proprietate terenuri care reprezintă peste 50% din suprafața fiecărui fond cinegetic.” Reclamanta A. Porumbacu (Asociația) a pretins că face dovada proprietății a peste 50% din F. Porumbacu prin actele de proprietate ale membrilor asociați, printre care K., L. și M.; pozițiile 77, 101 și 148 din tabelul membrilor asociați depus în copie la dosarul de fond (vol. IV, filele 1461-1463) conțin presupuse semnături olografe ale acestor persoane.

Or, din declarațiile notariale date de numiții K. și L. rezultă că aceste persoane nu făcuseră nicio promisiune verbală și nu semnaseră niciun act de adeziune la Asociație (fila 1459 dos. fond) iar numitul M. era decedat din data de 15 decembrie 2004 (fila 1462 dos. fond), în condițiile în care Asociația s-a înființat în anul 2007. Intimata nu contestă faptele ci susține doar că numiții K. și L. sunt angajații Direcției Silvice Sibiu și au dat declarațiile sub presiunea angajatorului. În ce privește semnătura din dreptul numelui persoanei decedate M., se arată că aparține fiului acestuia și a fost dată proporțional cu cota de proprietate aferentă. Apărările intimatei vor fi înlăturate ca lipsite de relevanță.

Într-adevăr, declarațiile numiților K. și L. dau naștere unei îndoieli serioase cu privire la documentația pe care se întemeiază pretenția asociației reclamante referitoare la îndeplinirea condiției referitoare la cota de proprietate de peste 50% din suprafața F. Porumbacu. În același sens este și Ordonanța de clasare nr. 297/P/2013 din 14 septembrie 2015 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig, definitivă prin Încheierea penală nr. 2 din 13 ianuarie 2016 a Judecătoriei Avrig, din cuprinsul căreia rezultă că și alte persoane înscrise în tabele, audiate de organele de cercetare penală în calitate de martori (N., O., P., R., S., T., etc.; fila 159 dos.

recurs), nu au semnat de fapt tabelele întocmite de către reprezentanții Asociației (clasarea s-a datorat aprecierii că faptele nu sunt prevăzute de legea penală în condițiile în care persoanele înscrise în tabele nu au devenit membre ale Asociației tocmai datorită lipsei semnăturilor iar tabelele nu sunt apte să dea naștere unor consecințe juridice în lipsa autenticității semnăturilor; de altfel, din cuprinsul ordonanței rezultă că în prezent nu se știe unde se află originalul tabelelor). De asemenea, distinct de declarațiile persoanelor mai sus amintite, cel puțin o semnătură nu aparține în mod cer persoanei în dreptul căreia a fost dată (persoană decedată la data când a fost dată semnătura).

Starea de fapt de mai sus conduce spre concluzia că, dincolo de orice îndoială rezonabilă, reclamanta intimată a încercat în mod fraudulos obținerea atribuirii directe a dreptului de gestionare a faunei cinegetice în baza unei documentații inapte să ateste realitatea cotei de proprietate de peste 50% din suprafața F. Porumbacu. Frauda constă în faptul că reprezentanții asociației știau, sau ar fi trebuit să știe, că, cel puțin în anumite cazuri, semnăturile nu aparțin persoanelor înscrise în tabele. Or, frauda corupe totul (fraus omnia corrumpit), respectiv cererea de atribuire directă și documentația pe care se întemeiază, ceea ce înseamnă că, dincolo de orice alte considerente, refuzul exprimat prin procesul - verbal din 27 mai 2011 - Anexa nr. 2/B, poziția 21, de atribuirea directă a dreptului de gestionare a faunei cinegetice este întemeiat.

Altfel spus, încercarea de fraudă în obținerea dreptului face inutile orice alte cercetări (spre exemplu, stabilirea cotei reale de proprietate fără luarea în considerare a terenurilor persoanelor care nu au aderat la Asociație, prin rejudecarea cauzei pe fond și administrarea de probe suplimentare). În consecință, pentru considerentele expuse, cu majoritate, în baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 312 C. proc. civ. 1865, văzând că sentința a fost dată cu încălcarea art. 8 alin. (1) și (2) din Legea v ânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, ceea ce atrage incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile de pârâții B. și D. Sibiu, va modifica în tot sentința recurată și va respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta A. Porumbacu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Cu majoritate: Admite recursurile declarate de pârâții B. și RN C. SA - D. Sibiu împotriva sentinței civile nr. 6867 din 3 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică în tot sentința recurată, în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta A. Porumbacu, ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 aprilie 2016. Cu opinia separată a d-nei judecător x, în sensul că: Admite recursurile declarate de pârâții B. și RN C. SA - D. Sibiu împotriva sentinței civile nr. 6867 din 3 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată.

Trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.

OPINIA SEPARATĂ

Contrar concluziei majorității, apreciez că se impune admiterea recursurilor, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, pentru următoarele considerente: 1. Referitor la aplicarea prevederilor art. 4 alin. (1) lit. b) și art. 7 alin. (2) și (3) din Regulamentul aprobat prin Ordinul ministrului mediului și pădurilor nr. 1221/2010, cu modificările și completările ulterioare Potrivit art. 4 alin. (1) lit. b) din Ordinul nr. 1221/2010: „(1) Pentru recunoașterea deținerii în proprietate a peste 50% din suprafața fiecărui fond cinegetic, pentru situația prevăzută la art. 3 alin. (1) lit. a), proprietarii, individual sau într-o asociație legal constituită, trebuie să facă dovada: b) includerii suprafețelor prevăzute la lit. a)) din fondul cinegetic pentru care solicită atribuirea, printr-un document original eliberat de către inspectoratul teritorial de regim silvic și de vânătoare în a cărui rază de competență se află fondul cinegetic în cauză”.

Art. 7 alin. (2) și (3) din același ordin prevede că: „(2) Documentele prevăzute la alin. (1), precum și cele prevăzute la art. 3 și art. 4 alin. (3) se depun odată cu solicitarea de atribuire a dreptului de gestionare și constituie dosarul de atribuire directă. (3) Întocmirea necorespunzătoare a documentelor care constituie dosarul de atribuire directă, precum și nedepunerea în termenul stabilit de către administrator a documentelor prevăzute la art. 2 atrag respingerea solicitării de atribuire directă”.

Pentru a dispune respingerea solicitării reclamantei de atribuire directă a dreptului de gestionare pentru F. Porumbacu, respectiv respingerea contestației administrative, s-a reținut neîndeplinirea condiției prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. b) din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 1221/2010, aceea de a face dovada includerii suprafețelor prevăzute la lit. a) din fondul cinegetic pentru care solicită atribuirea, printr-un document original eliberat de inspectoratul teritorial de regim silvic și de vânătoare în a cărui rază de competență se află fondul cinegetic în cauză.

Asociația reclamantă a invocat nelegalitatea Hotărârii G. cuprinsă în Procesul-verbal din 27 mai 2011 - Anexa nr. 2/B, poziția 2 și a Hotărârii H. cuprinsă în Procesul - verbal din 06 iunie 2011 - Anexa nr. 1, poziția 7, susținând că a depus toată documentația necesară pentru a face dovada deținerii în proprietate a peste 50% din suprafața F. Porumbacu, inclusiv documentul original emis de U. Brașov sub nr. 3626/1 din 06 mai 2011 pentru F. Porumbacu. Reclamanta a mai invocat analiza formală a contestației și răspunsul contradictoriu oferit de cele două comisii, în sensul că, în timp ce comisia de atribuire a comunicat faptul că nu a existat documentul emis de U. Brașov, comisia de soluționare a contestațiilor a răspuns că acest document există, însă a fost eliberat pentru alt fond cinegetic, respectiv pentru Fondul cinegetic nr. 4 Bâlea.

Apărările formulate de pârâți în primă instanță au vizat, în principal, neîndeplinirea de către reclamantă a condiției prevăzute de art. 4 alin. (1) lit. b) din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 1221/2010 și, pe cale de consecință, legalitatea respingerii solicitării de atribuire directă, în considerarea art. 7 alin. (3) din Regulament, text care stipulează expres această măsură pentru situația în care documentele au fost întocmite necorespunzător sau nu au fost depuse în termenul stabilit.

În aceste condiții, investită fiind cu exercitarea controlului de legalitate asupra hotărârilor celor două comisii, prima instanță avea obligația de a stabili dacă la dosarul de atribuire directă a existat sau nu dovada prevăzută de art. 4 alin. (1) lit. b) din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 1221/2010, respectiv documentul original eliberat de U. Brașov pentru F. Porumbacu, iar în situația în care această dovadă nu a fost depusă, dacă devenea sau nu aplicabil art. 7 alin. (3) din Regulament. Prin hotărârea pronunțată în cauză, prima instanță a admis acțiunea reclamantei, a dispus anularea în parte a hotărârilor contestate și obligarea pârâtului la recunoașterea dreptului pretins, în sensul constatării îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 3 alin. (1) și art. 4 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 1221/2010 și atribuirea spre gestionare către E. Valea Porumbacului a F. Porumbacu.

Analiza considerentelor hotărârii recurate evidențiază faptul că îndeplinirea condiției prevăzute de art. 4 alin. (1) lit. b) din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 1221/2010 și incidența în cauză a prevederilor art. 7 alin. (3) din acest regulament nu au fost examinate de prima instanță, care nu a oferit un răspuns specific și explicit la argumentul decisiv invocat de autoritatea pârâtă în respingerea solicitării de atribuire directă, susceptibil să influențeze soluția dată acțiunii în anularea hotărârilor emise atât de comisia de atribuire, cât și de comisia de soluționare a contestațiilor. O astfel de conduită procedurală nu răspunde exigențelor impuse de art. 261 alin. (1) C. proc. civ.

(1865) și art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil, drept care nu poate fi considerat efectiv decât dacă observațiile părților sunt în mod real examinate de către instanța sesizată. Prin urmare, este întemeiată critica recurentei pârâte RN C. SA - D. Sibiu potrivit căreia incidența în cauză a prevederilor art. 7 alin. (3) din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 1221/2010 constituie o problemă esențială de fond, care nu a făcut obiectul cercetării judecătorești în primă instanță. 2. Referitor la aplicarea prevederilor art. 8 alin. (1) lit. a) și alin. (2) lit. a) din Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, precum și a prevederilor art. 3 alin. (1) lit. a) din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 1221/2010.

Potrivit acestor norme legale, atribuirea directă a dreptului de gestionare a faunei cinegetice se realizează pentru fondurile cinegetice pentru care proprietarii, persoane fizice și/sau juridice, inclusiv unitățile administrativ-teritoriale, individual ori într-o asociație legal constituită în scopul propunerii gestionarului faunei cinegetice, fac dovada că au în proprietate terenuri care reprezintă peste 50% din suprafața fiecărui fond cinegetic. Prin urmare, problema esențială ce se impune a fi lămurită în cauză este aceea de a stabili dacă asociația reclamantă a făcut dovada deținerii în proprietate a peste 50% din suprafața F. Porumbacu. Sub acest aspect, s-a invocat în recurs omisiunea primei instanței de a examina următoarele apărări.

(i) lipsa calității de asociat în cadrul A. Porumbacu (reclamanta) a com. Porumbacu de Jos, proprietara unei însemnate suprafețe de teren din fondul cinegetic în cauză; (ii) nelegala constituire a asociației reclamante și, prin urmare, neîndeplinirea condiției legale pentru atribuirea dreptului de gestionare; (iii) în determinarea procentului de „peste 50%”, pe lângă terenurile com. Porumbacu de Jos, care nu puteau fi luate în calcul ca fiind ale asociației reclamante, nici terenurile aparținând unor persoane fizice nu puteau fi avute în vedere, întrucât au existat semnături în dreptul unor persoane decedate pe listele de aderare la asociație, iar pentru alte persoane au fost prezentate declarații din care rezultă că nu au aderat la asociația reclamantă și nu au participat cu terenurile lor la activitățile acestei asociații.

Din examinarea hotărârii primei instanțe și în special a considerentelor acesteia se observă că reclamantei i-a fost recunoscut dreptul pretins, acela de a se constata îndeplinite condițiile prevăzute de art. 3 alin. (1) și art. 4 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 1221/2010 și de a i se atribui dreptul de gestionare pentru F. Porumbacu, fără însă ca elementele esențiale dezlegării pricinii, supuse judecății prin apărările formulate în cauză de autoritățile pârâte, să fie clarificate. Din această perspectivă, prezintă relevanță și demersurile efectuate pe latură penală de către recurenta RN C. SA - D. Sibiu, finalizate prin emiterea Ordonanței de clasare din data de 14 septembrie 2015 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig, în Dosarul nr. x/P/2013, menținută prin Încheierea penală nr. 2/2016 din 13 ianuarie 2016 pronunțată de Judecătoria Avrig în Dosarul nr. x/787/2015.

Din cuprinsul acestor înscrisuri rezultă că și alte persoane nu au semnat tabelele întocmite de către reprezentanții asociației reclamante și nu au predat acestora titlurile de proprietate în original sau în copie. În această privință, intimata-reclamantă a susținut în recurs că terenurile persoanelor cu privire la care se presupune că nu și-au exprimat acordul pentru a face parte din Asociație nu sunt de natură a afecta procentul de 50% necesar admiterii cererii de atribuire a dreptului de gestionare. În aceste condiții, și din această perspectivă este evident că cercetarea fondului cauzei este incompletă, astfel că, raportat la prevederile art. 314, art. 312 alin. (5) și art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. (1865), coroborate cu art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, soluția care se impune este aceea de admitere a recursurilor, de casare a sentinței recurate și de trimitere a cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.