ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1258/2016

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1258/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Decizia nr. 1258/2016

Deliberând,

constată următoarele:

judecății și hotărârea instanței de fond;

Prin acțiunea înregistrată

la data de 18 august 2011 pe rolul Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2/2011, reclamanta A.

Porumbacu a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B. și RN C. SA - D.

Sibiu:

(i) anularea

Hotărârii H. cuprinsa in Anexa nr. 1 poziția 7 a Procesului Verbal nr.

218.631/06 iunie 2011 referitor la respingerea contestației formulata de A.

Porumbacu cu privire la respingerea cererii de atribuirea către E. Valea

Porumbacului a gestiunii F. Porumbacu ca nelegala si netemeinica;

(ii)

modificarea Hotărârii G. cuprinsa în Anexa nr. 2B, poziția 21 a

Procesul Verbal din 27 mai 2011, în sensul constatării că A.

Porumbacu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 3 alin. (1)

și art. 4 din Regulamentul aprobat prin Ordinul ministrului mediului

și pădurilor nr. 1221/2010, cu modificările si completările

ulterioare pentru propunerea E. Valea Porumbacului ca gestionar al F. Porumbacu

si atribuirii spre gestionare către E. Valea Porumbacului a F. Porumbacu.

Prin

sentința civilă nr. 6867 din 3 decembrie 2012, Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a

admis acțiunea formulată de reclamanta A. Porumbacu și, în

consecință, a anulat în parte Hotărârea G., Procesul - verbal din

27 mai 2011 - Anexa nr. 2B, poziția 21, a anulat în parte Hotărârea H.,

Procesul Verbal din 06 iunie 2011 - Anexa nr. 1, Poziția 7 și a

obligat pârâtul B. la recunoașterea dreptului pretins, în sensul

constatării îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 3 alin. (1)

și art. 4 din Regulamentul aprobat prin Ordinul ministrului mediului

și pădurilor nr. 1221/2010 cu modificările și

completările ulterioare și atribuirii spre gestionare către E.

Valea Porumbacului a F. Porumbacu.

A obligat pârâtul la

plata către reclamantă a sumei de 4,3 lei reprezentând contravaloarea

taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și a sumei

de 500 lei reprezentând onorariul expertiză topografică.

Pentru a

hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta

îndeplinește condițiile prevăzute de art. 8

din Legea

vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006 pentru

atribuirea directă a dreptului de gestionare asupra F. Porumbacu deoarece

a făcut dovada deținerii în proprietatea persoanelor fizice și

juridice, membre ale asociației, a peste 50% din suprafața fondului

(57,64%).

2.

Recursurile exercitate în cauză;

Împotriva

sentinței de mai sus au declarat recurs pârâții B. și RN C. SA -

D. Sibiu.

2.1 Recursul

exercitat de pârâtul B. (în prezent I.).

Invocând motivul

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. 1865 (C. proc. civ.),

pârâtul susține că sentința este nelegală deoarece pentru a

reține că asociația reclamantă a făcut dovada

deținerii în proprietate a peste 50% din suprafața

F. Porumbacu,

instanța

de fond a luat în considerare înscrisuri care se referă la un alt fond

cinegetic, respectiv J. Bâlea.

2.2. Recursul

exercitat de pârâta RN C. SA - D. Sibiu.

Invocând

generic prevederile art. 20 din Legea nr. 554/2004, pârâta solicită în

principal casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare pe

motiv că nu a fost cercetat fondul cauzei, iar în subsidiar, modificarea

sentinței și respingerea acțiunii.

În motivarea

cererii de casare cu trimitere, pârâta recurentă arată că prima

instanță nu a luat în considerare apărările făcute de

parte cu privire la următoarele chestiuni:

- documentele

depuse de Asociația reclamantă pentru atribuirea directă a

dreptului de administrare a fondului cinegetic nu au fost întocmite

corespunzător, fapt care, potrivit art. 7 alin. (3) din Ordinul

ministrului

mediului și pădurilor nr. 1221/2010, atrage respingerea

solicitării de atribuire directă;

- com.

Porumbacu de Jos, ale cărei terenuri au fost luate în considerare la

calculul procentului de 50% din suprafața

F. Porumbacu, nu face

de fapt parte din Asociația reclamantă, deoarece a renunțat

expres la calitatea de membru; de asemenea, instanța nu a luat în

considerare falsurile semnalate de pârâtă, respectiv faptul că unele

semnături de aderare la Asociație nu au fost date de persoanele în

cauză deoarece acestea erau sau decedate sau nu au recunoscut

semnătura;

- expertiza

pe care se bazează sentința recurată este nulă deoarece a

fost întocmită exclusiv în baza unor hărți și înscrisuri,

fără măsurători reale în teren.

intimatei;

Prin

întâmpinare, reclamanta intimată A. Porumbacu (Asociația) a solicitat

respingerea recursurilor arătând, în esență, că a

făcut dovada

deținerii în proprietate a peste 50% din

suprafața fondului.

Susține

că sunt lipsite de temei criticile recurentei D. Sibiu referitoare la

calitatea de membru al Asociației a com. Porumbacu de Jos precum și

la faptul că în listele cuprinzând membrii Asociației figurează

persoane decedate sau care nu-și recunosc semnătura. În ce

privește declarațiile soților K. și L., susține

că aceștia sunt angajații recurentei D. și că

declarațiile notariale au fost dat date sub presiunea angajatorului, iar

referitor la persoana decedată M. arată că semnătura a fost

dată de fiul acestuia pentru o suprafață de teren proporțională

cu cota de moștenire.

4.

Soluția Înaltei Curți;

Examinând

sentința recurată prin prisma criticilor formulate și a

temeiurilor prevăzute de art. 304 C. proc. civ., precum și sub toate

aspectele, potrivit art. 304

1

C. proc. civ. (1865), Înalta Curte

reține că recursurile sunt fondate pentru considerentele ce se vor

arăta în continuare.

Atribuirea

directă a dreptului de gestionare a faunei cinegetice în condițiile art.

8 alin. (1) și (2) din Legea v

ânătorii și a protecției

fondului cinegetic

nr. 407/2006 (forma în vigoare la data refuzului exprimat

prin procesul verbal din 27 mai 2011, contestat în cauza) se realizează

pentru „fondurile cinegetice pentru care proprietarii, persoane fizice

și/sau juridice, inclusiv unitățile administrativ-teritoriale, individual

ori într-o asociație legal constituită în scopul propunerii

gestionarului faunei cinegetice, fac dovada că au în proprietate terenuri

care reprezintă peste 50% din suprafața fiecărui fond

cinegetic.”

Reclamanta A.

Porumbacu (Asociația) a pretins că face dovada proprietății

a peste 50% din F. Porumbacu prin actele de proprietate ale membrilor

asociați, printre care K., L. și M.; pozițiile 77, 101 și

148 din tabelul membrilor asociați depus în copie la dosarul de fond (vol.

IV, filele 1461-1463) conțin presupuse semnături olografe ale acestor

persoane.

Or, din

declarațiile notariale date de numiții K. și L. rezultă

că aceste persoane nu făcuseră nicio promisiune verbală

și nu semnaseră niciun act de adeziune la Asociație (fila 1459

dos. fond) iar numitul M. era decedat din data de 15 decembrie 2004 (fila 1462

dos. fond), în condițiile în care Asociația s-a înființat în

anul 2007.

Intimata nu

contestă faptele ci susține doar că numiții

K. și L.

sunt angajații Direcției Silvice Sibiu și au dat declarațiile

sub presiunea angajatorului. În ce privește semnătura din dreptul

numelui persoanei decedate M., se arată că aparține fiului

acestuia și a fost dată proporțional cu cota de proprietate

aferentă.

Apărările

intimatei vor fi înlăturate ca lipsite de relevanță.

Într-adevăr,

declarațiile numiților K. și L. dau naștere unei îndoieli

serioase cu privire la documentația pe care se întemeiază

pretenția asociației reclamante referitoare la îndeplinirea

condiției referitoare la cota de proprietate de peste 50% din

suprafața F. Porumbacu. În același sens este și Ordonanța de

clasare nr. 297/P/2013 din 14 septembrie 2015 a Parchetului de pe lângă

Judecătoria Avrig, definitivă prin Încheierea penală nr. 2 din

13 ianuarie 2016 a Judecătoriei Avrig, din cuprinsul căreia

rezultă că și alte persoane înscrise în tabele, audiate de

organele de cercetare penală în calitate de martori (N., O., P., R., S., T.,

etc.; fila 159 dos. recurs), nu au semnat de fapt tabelele întocmite de

către reprezentanții Asociației (clasarea s-a datorat aprecierii

că faptele nu sunt prevăzute de legea penală în condițiile

în care persoanele înscrise în tabele nu au devenit membre ale Asociației

tocmai datorită lipsei semnăturilor iar tabelele nu sunt apte să

dea naștere unor consecințe juridice în lipsa

autenticității semnăturilor; de altfel, din cuprinsul

ordonanței rezultă că în prezent nu se știe unde se

află originalul tabelelor).

De asemenea,

distinct de declarațiile persoanelor mai sus amintite, cel puțin o

semnătură nu aparține în mod cer persoanei în dreptul

căreia a fost dată (persoană decedată la data când a fost

dată semnătura).

Starea de

fapt de mai sus conduce spre concluzia că, dincolo de orice îndoială

rezonabilă, reclamanta intimată a încercat în mod fraudulos

obținerea atribuirii directe a dreptului de gestionare a faunei cinegetice

în baza unei documentații inapte să ateste realitatea cotei de

proprietate de peste 50% din suprafața F. Porumbacu. Frauda constă în

faptul că reprezentanții asociației știau, sau ar fi

trebuit să știe, că, cel puțin în anumite cazuri,

semnăturile nu aparțin persoanelor înscrise în tabele.

Or, frauda

corupe totul (fraus omnia corrumpit), respectiv cererea de atribuire

directă și documentația pe care se întemeiază, ceea ce

înseamnă că, dincolo de orice alte considerente, refuzul exprimat

prin procesul - verbal din 27 mai 2011 - Anexa nr. 2/B, poziția 21, de

atribuirea directă a dreptului de gestionare a faunei cinegetice este

întemeiat.

Altfel spus,

încercarea de fraudă în obținerea dreptului face inutile orice alte

cercetări (spre exemplu, stabilirea cotei reale de proprietate

fără luarea în considerare a terenurilor persoanelor care nu au

aderat la Asociație, prin rejudecarea cauzei pe fond și administrarea

de probe suplimentare).

În

consecință, pentru considerentele expuse, cu majoritate, în baza

dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 312 C. proc.

civ. 1865, văzând că sentința a fost dată cu

încălcarea

art.

8 alin. (1) și (2) din Legea v

ânătorii și a protecției

fondului cinegetic

nr. 407/2006, ceea ce atrage incidența motivului de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte

va admite

recursurile

de

pârâții B. și D. Sibiu, va modifica în tot sentința

recurată și va respinge ca neîntemeiată acțiunea

formulată de reclamanta A. Porumbacu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu

majoritate:

Admite

recursurile declarate de pârâții B. și RN C. SA - D. Sibiu împotriva

sentinței civile nr. 6867 din 3 decembrie 2012 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică

în tot sentința recurată, în sensul că respinge acțiunea

formulată de reclamanta A. Porumbacu, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 19 aprilie 2016.

Cu opinia

separată a d-nei judecător x, în sensul că:

Admite

recursurile declarate de pârâții B. și RN C. SA - D. Sibiu împotriva

sentinței civile nr. 6867 din 3 decembrie 2012 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează

sentința recurată. Trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași

instanță.

OPINIA SEPARATĂ

Contrar

concluziei majorității, apreciez că se impune admiterea

recursurilor, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre

rejudecare la aceeași instanță, pentru următoarele

considerente:

la aplicarea prevederilor art. 4 alin. (1) lit. b) și art. 7 alin. (2)

și (3) din Regulamentul aprobat prin Ordinul ministrului mediului și

pădurilor nr. 1221/2010, cu modificările și completările

ulterioare

Potrivit art.

4 alin. (1) lit. b) din Ordinul nr. 1221/2010:

„(1) Pentru

recunoașterea deținerii în proprietate a peste 50% din suprafața

fiecărui fond cinegetic, pentru situația prevăzută la art. 3

alin. (1) lit. a), proprietarii, individual sau într-o asociație legal

constituită, trebuie să facă dovada:

b) includerii

suprafețelor prevăzute la lit. a)) din fondul cinegetic pentru care

solicită atribuirea, printr-un document original eliberat de către

inspectoratul teritorial de regim silvic și de vânătoare în a

cărui rază de competență se află fondul cinegetic în

cauză”.

Art. 7 alin. (2)

și (3) din același ordin prevede că:

„(2) Documentele

prevăzute la alin. (1), precum și cele prevăzute la art. 3

și art. 4 alin. (3) se depun odată cu solicitarea de atribuire a

dreptului de gestionare și constituie dosarul de atribuire directă.

(3) Întocmirea

necorespunzătoare a documentelor care constituie dosarul de atribuire

directă, precum și nedepunerea în termenul stabilit de către

administrator a documentelor prevăzute la art. 2 atrag respingerea

solicitării de atribuire directă”.

Pentru a

dispune respingerea solicitării reclamantei de atribuire directă a

dreptului de gestionare pentru F. Porumbacu, respectiv respingerea

contestației administrative, s-a reținut neîndeplinirea

condiției prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. b) din Regulamentul

aprobat prin Ordinul nr. 1221/2010, aceea de a face dovada includerii

suprafețelor prevăzute la lit. a) din fondul cinegetic pentru care

solicită atribuirea, printr-un document original eliberat de inspectoratul

teritorial de regim silvic și de vânătoare în a cărui rază

de competență se află fondul cinegetic în cauză.

Asociația

reclamantă a invocat nelegalitatea Hotărârii G. cuprinsă în

Procesul-verbal din 27 mai 2011 - Anexa nr. 2/B, poziția 2 și a Hotărârii

H. cuprinsă în Procesul - verbal din 06 iunie 2011 - Anexa nr. 1,

poziția 7, susținând că a depus toată documentația

necesară pentru a face dovada deținerii în proprietate a peste 50%

din suprafața F. Porumbacu, inclusiv documentul original emis de U.

Brașov sub nr. 3626/1 din 06 mai 2011 pentru F. Porumbacu.

Reclamanta a

mai invocat analiza formală a contestației și răspunsul

contradictoriu oferit de cele două comisii, în sensul că, în timp ce

comisia de atribuire a comunicat faptul că nu a existat documentul emis de

U. Brașov, comisia de soluționare a contestațiilor a

răspuns că acest document există, însă a fost eliberat

pentru alt fond cinegetic, respectiv pentru Fondul cinegetic nr. 4 Bâlea.

Apărările

formulate de pârâți în primă instanță au vizat, în

principal, neîndeplinirea de către reclamantă a condiției

prevăzute de art. 4 alin. (1) lit. b) din Regulamentul aprobat prin

Ordinul nr. 1221/2010 și, pe cale de consecință, legalitatea

respingerii solicitării de atribuire directă, în considerarea art. 7 alin.

(3) din Regulament, text care stipulează expres această

măsură pentru situația în care documentele au fost întocmite

necorespunzător sau nu au fost depuse în termenul stabilit.

În aceste

condiții, investită fiind cu exercitarea controlului de legalitate

asupra hotărârilor celor două comisii, prima instanță avea

obligația de a stabili dacă la dosarul de atribuire directă a

existat sau nu dovada prevăzută de art. 4 alin. (1) lit. b) din

Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 1221/2010, respectiv documentul original

eliberat de U. Brașov pentru F. Porumbacu, iar în situația în care

această dovadă nu a fost depusă, dacă devenea sau nu

aplicabil art. 7 alin. (3) din Regulament.

Prin

hotărârea pronunțată în cauză, prima instanță a

admis acțiunea reclamantei, a dispus anularea în parte a hotărârilor

contestate și obligarea pârâtului la recunoașterea dreptului pretins,

în sensul constatării îndeplinirii condițiilor prevăzute de art.

3 alin. (1) și art. 4 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 1221/2010

și atribuirea spre gestionare către E. Valea Porumbacului a F.

Porumbacu.

Analiza

considerentelor hotărârii recurate evidențiază faptul că

îndeplinirea condiției prevăzute de art. 4 alin. (1) lit. b) din

Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 1221/2010 și incidența în

cauză a prevederilor art. 7 alin. (3) din acest regulament nu au fost

examinate de prima instanță, care nu a oferit un răspuns

specific și explicit la argumentul decisiv invocat de autoritatea

pârâtă în respingerea solicitării de atribuire directă,

susceptibil să influențeze soluția dată acțiunii în

anularea hotărârilor emise atât de comisia de atribuire, cât și de

comisia de soluționare a contestațiilor.

O astfel de

conduită procedurală nu răspunde exigențelor impuse de art.

261 alin. (1) C. proc. civ. (1865) și art. 6 parag. 1 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil,

drept care nu poate fi considerat efectiv decât dacă observațiile

părților sunt în mod real examinate de către instanța

sesizată.

Prin urmare,

este întemeiată critica recurentei pârâte RN C. SA - D. Sibiu potrivit

căreia incidența în cauză a prevederilor art. 7 alin. (3) din

Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 1221/2010 constituie o problemă

esențială de fond, care nu a făcut obiectul cercetării

judecătorești în primă instanță.

la aplicarea prevederilor art. 8 alin. (1) lit. a) și alin. (2) lit. a)

din Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006,

precum și a prevederilor art. 3 alin. (1) lit. a) din Regulamentul aprobat

prin Ordinul nr. 1221/2010.

Potrivit

acestor norme legale, atribuirea directă a dreptului de gestionare a

faunei cinegetice se realizează pentru fondurile cinegetice pentru care

proprietarii, persoane fizice și/sau juridice, inclusiv unitățile

administrativ-teritoriale, individual ori într-o asociație legal

constituită în scopul propunerii gestionarului faunei cinegetice, fac

dovada că au în proprietate terenuri care reprezintă peste 50% din

suprafața fiecărui fond cinegetic.

Prin urmare,

problema esențială ce se impune a fi lămurită în cauză

este aceea de a stabili dacă asociația reclamantă a făcut

dovada deținerii în proprietate a peste 50% din suprafața F.

Porumbacu.

Sub acest

aspect, s-a invocat în recurs omisiunea primei instanței de a examina

următoarele apărări.

(i) lipsa

calității de asociat în cadrul A. Porumbacu (reclamanta) a com.

Porumbacu de Jos, proprietara unei însemnate suprafețe de teren din fondul

cinegetic în cauză;

(ii) nelegala

constituire a asociației reclamante și, prin urmare, neîndeplinirea

condiției legale pentru atribuirea dreptului de gestionare;

(iii) în

determinarea procentului de „peste 50%”, pe lângă terenurile com.

Porumbacu de Jos, care nu puteau fi luate în calcul ca fiind ale

asociației reclamante, nici terenurile aparținând unor persoane

fizice nu puteau fi avute în vedere, întrucât au existat semnături în

dreptul unor persoane decedate pe listele de aderare la asociație, iar

pentru alte persoane au fost prezentate declarații din care rezultă

că nu au aderat la asociația reclamantă și nu au participat

cu terenurile lor la activitățile acestei asociații.

Din

examinarea hotărârii primei instanțe și în special a

considerentelor acesteia se observă că reclamantei i-a fost

recunoscut dreptul pretins, acela de a se constata îndeplinite condițiile prevăzute

de art. 3 alin. (1) și art. 4 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 1221/2010

și de a i se atribui dreptul de gestionare pentru F. Porumbacu,

fără însă ca elementele esențiale dezlegării pricinii,

supuse judecății prin apărările formulate în cauză de

autoritățile pârâte, să fie clarificate.

Din

această perspectivă, prezintă relevanță și

demersurile efectuate pe latură penală de către recurenta RN C.

SA - D. Sibiu, finalizate prin emiterea Ordonanței de clasare din data de

14 septembrie 2015 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig, în Dosarul

nr. x/P/2013, menținută prin Încheierea penală nr. 2/2016 din 13

ianuarie 2016 pronunțată de Judecătoria Avrig în Dosarul nr. x/787/2015.

Din cuprinsul acestor înscrisuri rezultă că și alte persoane nu

au semnat tabelele întocmite de către reprezentanții asociației

reclamante și nu au predat acestora titlurile de proprietate în original

sau în copie.

În

această privință, intimata-reclamantă a susținut în

recurs că terenurile persoanelor cu privire la care se presupune că

nu și-au exprimat acordul pentru a face parte din Asociație nu sunt

de natură a afecta procentul de 50% necesar admiterii cererii de atribuire

a dreptului de gestionare.

În aceste

condiții, și din această perspectivă este evident că

cercetarea fondului cauzei este incompletă, astfel că, raportat la

prevederile art. 314, art. 312 alin. (5) și art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

(1865), coroborate cu art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr.

554/2004, soluția care se impune este aceea de admitere a recursurilor, de

casare a sentinței recurate și de trimitere a cauzei spre rejudecare

la aceeași instanță.