ÎCCJ, Secția I civilă
ÎCCJ, Secția I civilă (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petenta SC S.A. SRL. La apelul nominal au lipsit petenta și intimatele SC C. SA și SC S. SRL - Administrator judiciar. Ministerul Public este reprezentat de procuror S.Ș. Procedura legal îndeplinită. Se referă de magistratul asistent asupra faptului că, potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor, dosarul a cărui strămutare se solicită are termen la data de 29 ianuarie 2013. Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea cererii de strămutare. Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E Respinge cererea formulată de petenta SC S.A. SRL privind strămutarea pricinii care face obiectul dosarului nr. 2330/336/2012 al Judecătoriei Vișeu de Sus. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2013.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.