- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
- Data
- 16 noiembrie 2012
ÎCCJ, Secția I civilă, decizia din 16.11.2012 — cerere de strămutare a dosarului nr. 6557/99/2010
S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petenta SC M. SRL Iași. La apelul nominal lipsesc petenta și intimatul Primarul Municipiului Piatra-Neamț. Ministerul Public este reprezentat de procuror Ș.S. Procedura de citare este legal îndeplinită. Se referă de magistratul asistent asupra faptului că, potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor, judecata Dosarului nr. 6557/99/2010 al Tribunalului Neamț, a cărui strămutare se solicită, a fost suspendată la data de 2 octombrie 2012. Procurorul solicită respingerea cererii de strămutare. Analizând cererea,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE Admite cererea formulată de petenta SC M. SRL Iași privind strămutarea procesului civil ce formează obiectul Dosarului nr. 6557/99/2010 al Tribunalului Neamț. Strămută judecata cauzei de la Tribunalul Neamț la Tribunalul Galați. Păstrează actele de procedură îndeplinite. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 noiembrie 2012. Procesat de GGC - AS