ÎCCJ, decizie (scj.ro #86318)

La originea cauzei se află o cerere (nr. 20.517/02) îndreptată împotriva României, prin care doi cetățeni ai acestui stat, domnul Dimitrie Nicolaie Constantin Buttu și doamna Maria Ana Teodora Bobulescu (reclamanții), au sesizat Curtea la data de 22 aprilie 2002, în temeiul art. 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (Convenția).

Guvernul român (Guvernul) este reprezentat de agentul său, domnul Răzvan-Horațiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe.

La data de 27 februarie 2006, Curtea a decis să comunice cererea Guvernului. În temeiul prevederilor art. 29 alin. 3 din Convenție, aceasta a hotărât să se analizeze în același timp admisibilitatea și fondul cauzei. ÎN FAPT I. Circumstanțele cauzei

Reclamanții, frate și soră, s-au născut în anul 1935 și, respectiv, în anul 1940 și locuiesc în București.

În anul 1950, bunul imobil situat în București, bd. Hristo Botev nr. 13, format dintr-un apartament cu 5 camere (178,94 m 2 ), situat la parter, precum și din terenul aferent, în suprafață de 308,48 m 2 , a făcut obiectul naționalizării. Acest bun aparținea părinților lor, în baza unui contract de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1936.

La data de 3 decembrie 1996, în conformitate cu Legea nr. 112/1995 , statul a vândut o parte din acest apartament (108,11 m 2 , suprafață locuibilă), precum și o parte din terenul aferent (21,212 m 2 ), adică 60,416% din bun, lui D.S., terță persoană care o ocupa în calitate de chiriaș. Restul bunului era ocupat de U.E., în calitate de chiriaș al statului.

La data de 8 iulie 1997, în urma unei acțiuni în revendicare imobiliară formulate în fața Judecătoriei Sectorului 1 București împotriva Primăriei Municipiului București, reclamanții au obținut o sentință prin care s-a constatat ilegalitatea naționalizării bunului și s-a dispus restituirea acestuia de către autorități. Prin nerecurare, această sentință a rămas definitivă.

În anul 1999, reclamanții au solicitat instanțelor să constate nulitatea vânzării bunului lor. La finalul procedurii, prin Decizia din data de 19 septembrie 2000, Curtea de Apel București a confirmat Sentința din data de 8 septembrie 1999 a Judecătoriei Sectorului 3 București prin care s-a constatat legalitatea vânzării bunului de către stat și le-a fost respinsă acțiunea ca neîntemeiată.

După adoptarea Legii nr. 10/2001 din 8 februarie 2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, reclamanții au solicitat să li se restituie în natură bunul imobil menționat mai sus. La data de 9 mai 2006, Primăria Municipiului București i-a informat pe reclamanți că cererea lor nu a fost soluționată din cauza lipsei anumitor documente justificative. II. Dreptul și practica internă pertinente

Prevederile legale și jurisprudența internă relevante sunt descrise în hotărârile Brumărescu împotriva României ([MC], nr. 28.342/95, CEDO 1999-VII, p. 250-256, §§ 31-33), Străin și alții împotriva României (nr. 57.001/00, CEDO 2005-VII, §§ 19-26) și Păduraru împotriva României (nr. 63.252/00, §§ 38-53, 1 decembrie 2005).

Legea nr. 10/2001 din 8 februarie 2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 a fost modificată prin Legea nr. 247/2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005. Noua lege extinde formele de despăgubire, permițându-le beneficiarilor să aleagă între o despăgubire sub formă de bunuri și servicii și o despăgubire sub formă de bani, echivalentă cu valoarea de piață a bunului ce nu poate fi restituit în natură în momentul acordării sumei.

Prevederile relevante din Legea nr. 10/2001 (republicată), așa cum au fost ele modificate prin Legea nr. 247/2005, sunt următoarele:

Art. 13 și 16 din titlul VII al Legii nr. 247/2005, de asemenea relevante în cauza de față, prevăd următoarele:

Funcționarea societății pe acțiuni "Proprietatea" este descrisă în Cauza Radu împotriva României (nr. 13.309/03, §§ 18-20, 20 iulie 2006).

Legea nr. 247/2005 a fost modificată ultima oară prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 81 din 28 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 29 iunie 2007, care se referă la accelerarea procedurii de despăgubire pentru imobilele preluate abuziv de stat.

Conform art. 18 1 din titlul I al ordonanței, atunci când Comisia Centrală a decis acordarea de despăgubiri în cuantum ce nu depășește 500.000 lei noi (RON), beneficiarii pot opta între acțiuni la "Proprietatea" și acordarea de despăgubiri bănești. Pentru sume mai mari de 500.000 RON, părțile interesate pot solicita despăgubiri bănești până la valoarea de 500.000 RON și li se vor acorda acțiuni la "Proprietatea", pentru diferență.

Conform art. 7 din titlul II al ordonanței, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a acesteia, Guvernul va trebui să stabilească regulile de desemnare a societății administrator al "Proprietatea". ÎN DREPT I. Asupra pretinsei încălcări a art. 1 din Protocolul nr. 1

Reclamanții susțin că vânzarea bunului lor către chiriașul D.S., validată prin Decizia din data de 19 septembrie 2000 a Curții de Apel București, a încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1, care prevede următoarele: "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional." A. Asupra admisibilității

Curtea constată că acest capăt de cerere nu este vădit neîntemeiat în sensul art. 35 alin. 3 din Convenție. Mai mult, ea observă că nu este incident niciun motiv de inadmisibilitate și prin urmare îl declară admisibil. B. Asupra fondului

Guvernul arată că o cerere de restituire a bunului a fost depusă de reclamanți la Primăria Municipiului București, în temeiul Legii nr. 10/2001, dar că aceasta nu a fost încă soluționată din cauza lipsei anumitor documente justificative. El subliniază dificultățile legate de reglementarea problemei caselor naționalizate și face o prezentare a legilor adoptate succesiv de stat după anul 1989 în materie. El consideră că ultima reformă în materie, și anume Legea nr. 247/2005 , prevede că, în cazul în care restituirea imobilului nu este posibilă, despăgubirea se va face prin emisiunea de titluri de participație la un organism colectiv de valori mobiliare ("Proprietatea"), la nivelul valorii bunului, stabilită prin expertiză. Guvernul constată că despăgubirea prevăzută de legislația română corespunde cerințelor art. 1 din Protocolul nr. 1 și că întârzierea înregistrată în acordarea despăgubirilor către reclamanți nu lezează justul echilibru ce trebuie păstrat între interesele de față.

Reclamanții se opun acestui argument. În opinia lor, singura reparație posibilă în speță ar fi restituirea bunului în natură. În acest sens, ei reamintesc că se află în posesia unei hotărâri judecătorești definitive care a dobândit autoritate de lucru judecat și care dispune restituirea bunului lor și că Legea nr. 10/2001 , invocată de Guvern, nu face decât să confirme un contract de vânzare-cumpărare încheiat ilegal.

Curtea observă că, în speță, vânzarea s-a referit doar la o parte din apartament, adică la 108,11 m 2 , suprafață locuibilă, și la 21,212 m 2 din terenul aferent (a se vedea § 6 de mai sus).

Curtea a soluționat în mai multe rânduri cauze ce ridicau probleme similare cu cea din cazul de față și a constatat încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție (a se vedea Cauza Porteanu, menționată mai sus, §§ 32-35).

După ce a analizat toate elementele ce i-au fost supuse atenției, Curtea consideră că Guvernul nu a expus niciun fapt sau argument care să poată duce la o altă concluzie în cazul de față. Curtea reafirmă în special că, în contextul legislativ român ce reglementează acțiunile în revendicare imobiliare și restituirea bunurilor naționalizate de regimul comunist, vânzarea de către stat a bunului altuia către terți de bună-credință, chiar dacă ea a fost anterioară confirmării definitive în justiție a dreptului de proprietate al acestuia, reprezintă o privare de bunul respectiv. O astfel de privare, combinată cu lipsa totală de despăgubire, este contrară art. 1 din Protocolul nr. 1 (Cauza Străin menționată mai sus, §§ 39, 43 și 59).

Ținând cont de jurisprudența sa în materie, Curtea apreciază că, în speță, zădărnicirea dreptului de proprietate al reclamanților asupra părții de apartament vândute lui D.S., combinată cu lipsa totală de despăgubire timp de aproape 10 ani, i-a făcut să sufere o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor lor, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1. Prin urmare, a avut loc încălcarea acestei prevederi. II. Asupra aplicării art. 41 din Convenție

Conform art. 41 din Convenție: "În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al înaltei părți contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o reparație echitabilă." A. Prejudiciu

Fără să fi precizat valoarea de piață a bunului lor, reclamanții solicită restituirea sa în natură. De asemenea, ei solicită repararea prejudiciului moral suferit din cauza eforturilor depuse pentru obținerea restituirii bunului lor, dar nu specifică nicio sumă.

Guvernul atrage atenția asupra lipsei unei estimări a valorii de piață a bunului din partea reclamanților sau a unei expertize tehnice imobiliare depuse de aceștia. Guvernul consideră că valoarea de piață a părții de apartament vândute în anul 1996 este de 126.458 euro (EUR) și depune un raport de expertiză în acest sens. În ceea ce privește cererea de reparație a prejudiciului moral, Guvernul consideră că prejudiciul pretins ar fi suficient compensat în cazul unei constatări a încălcării și reamintește că, în orice caz, reclamanții nu și-au evaluat pretențiile.

Curtea reamintește că a constatat încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție din cauza vânzării de către stat a părții de apartament vândute în anul 1996 lui D.S., combinată cu lipsa totală de despăgubire.

Curtea apreciază, față de circumstanțele cauzei, că restituirea părții de apartament vândute lui D.S. (adică 108,11 m 2 , suprafață locuibilă, precum și terenul aferent în suprafață de 21,212 m 2 ), situate în București, bd. Hristo Botev nr. 13, la parter, i-ar repune pe reclamanți, pe cât posibil, într-o situație echivalentă cu cea în care s-ar fi aflat dacă cerințele art. 1 din Protocolul nr. 1 nu ar fi fost încălcate.

În cazul în care statul pârât nu procedează la această restituire, Curtea decide că el va trebui să le plătească reclamanților, cu titlu de daune materiale, o sumă care să corespundă valorii actuale a bunului. Ținând cont de informațiile de care dispune asupra prețurilor de pe piața imobiliară locală și de elementele furnizate de Guvern, Curtea apreciază că valoarea actuală a bunului este de 126.458 EUR.

Mai mult, Curtea consideră că evenimentele în cauză au putut să le producă reclamanților o stare de incertitudine și suferințe care nu pot fi compensate prin constatarea încălcării. Ea apreciază că suma de 2.000 EUR reprezintă o reparație echitabilă a prejudiciului moral suferit de reclamanți. B. Cheltuieli de judecată

Reclamanții solicită rambursarea cheltuielilor de judecată angajate în fața instanțelor interne, fără a preciza valoarea lor și fără a prezenta documente justificative în acest sens.

Conform jurisprudenței constante a Curții, alocarea cheltuielilor de judecată în baza art. 41 presupune să se fi stabilit realitatea, necesitatea și, mai mult, caracterul rezonabil al cuantumului lor (Iatridis împotriva Greciei [satisfacție echitabilă] [MC] nr. 31.107/96, § 54, CEDO 2000-XI).

Curtea observă că pretențiile reclamanților cu titlu de cheltuieli de judecată nu sunt nici cuantificate, nici susținute de documentele justificative necesare. Așadar, cererea lor trebuie respinsă. C. Dobânzi

Curtea consideră potrivit ca rata dobânzii să se bazeze pe rata dobânzii facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN UNANIMITATE, C U R T E A 1. declară cererea admisibilă; 2. hotărăște că a avut loc încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție; 3. hotărăște: a) ca statul pârât să restituie reclamanților partea din apartament compusă din 108,11 m 2 , suprafață locuibilă, și 21,212 m 2 de teren aferent, situată în București, bd. Hristo Botev nr. 13, la parter, în cel mult 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, conform art. 44 alin. 2 din Convenție; b) ca, în lipsa acestei restituiri, statul pârât să le plătească împreună reclamanților, în același termen de 3 luni, 126.458 EUR (una sută douăzeci și șase mii patru sute cincizeci și opt euro) cu titlu de daune materiale; c) ca, în orice caz, statul pârât să le plătească reclamanților suma de 2.000 EUR (două mii euro) cu titlu de daune morale; d) ca la sumele de mai sus să fie adăugată orice sumă ce ar putea fi datorată cu titlu de impozit și ca aceste sume să fie convertite în moneda statului pârât la cursul de schimb valabil la data plății; e) ca, începând de la expirarea termenului menționat mai sus și până la efectuarea plății, aceste sume să se majoreze cu o dobândă simplă având o rată egală cu cea a facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene valabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale; 4. respinge cererea de reparație echitabilă pentru rest. Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris la data de 7 februarie 2008 în conformitate cu art. 77 alin. 2 și 3 din Regulament. Bostjan M. Zupancic, Santiago Quesada, președinte grefier