ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 277/2019

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Giurgiu, la data de 17.03.2017, reclamanta S.C. A. S.A., în reorganizare, prin administrator judiciar B. a solicitat instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtului C. la plata sumei de 402,84 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor de salubrizare de care a beneficiat în perioada noiembrie 2010 - februarie 2012.

Prin Sentința civilă nr. 4096 din 13.09.2017, Judecătoria Giurgiu a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată din oficiu, și a respins, ca prescrisă, acțiunea reclamantei.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamanta.

Tribunalul Giurgiu, secția civilă, prin Decizia civilă nr. 196 din 21 februarie 2018, în baza art. 480 alin. (2) C. proc. civ. a admis apelul declarat în cauză, sens în care: a anulat, în parte, sentința apelată doar în ce privește cererea de obligare la plata contravalorii facturilor emise pentru serviciile de salubrizare de care a beneficiat pârâtul în perioada septembrie 2011 - februarie 2012 și, evocând fondul, a admis în parte cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata contravalorii facturilor emise pentru serviciile de salubrizare în perioada septembrie 2011 - februarie 2012 și l-a obligat pe acesta la plata către reclamantă a sumei de 155,94 RON. A menținut sentința apelată cu privire la respingerea cererii, ca prescrisă, referitoare la facturile emise pentru serviciile de salubrizare perioada noiembrie 2010 - august 2011.

Această ultimă decizie a fost atacată cu recurs de reclamantă.

Prin Decizia civilă nr. 543 din 24.10.2018, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a declinat competența soluționării recursului în favoarea instanței supreme.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 10 decembrie 2018.

Prin rezoluția din 11 decembrie 2018, s-a fixat termen la 13 februarie 2019, în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței sale materiale în soluționarea recursului de față, pe care o va admite, în considerarea următoarelor argumente:

Hotărârea de declinare a competenței nu poate realiza o legală învestire a instanței supreme, nejustificându-se competența materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului într-o cauză soluționată în primă instanță de judecătorie și în apel de tribunal, care are ca obiect pretenții, cu o valoare sub pragul de 200.000 RON.

Prin Decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018 pronunțată de Înalta Curte în recurs în interesul legii în Dosarul nr. x/2018, publicată în M. Of. nr. 965/14.11.2018, s-a stabilit, că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 și art. 483 din C. proc. civ., competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. nr. 582/20.07.2017, revine curților de apel.

Potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept de către Completul competent să judece recursul în interesul legii este obligatorie pentru instanțe de la data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, respectiv 14 noiembrie 2018, impunându-se astfel cu caracter obligatoriu la momentul soluționării excepției de necompetență materială a Înaltei Curți.

Prin respectiva decizie, s-a constatat că dispozițiile art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care stabilesc competența Înaltei Curți ca instanță de recurs, statuează expres că este vorba despre "hotărârile curților de apel sau alte hotărâri prevăzute de lege", care pot face obiectul unui astfel de control în fața instanței supreme.

În interpretarea acestor dispoziții legale, s-a reținut, prin decizia menționată, că "textul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. nu consacră exclusivitatea de competență a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului.

Dimpotrivă, legea a limitat competența instanței supreme în soluționarea recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri decât cele ale curților de apel la cazurile de atribuire expresă a competenței. Prin acestea din urmă nu se poate identifica o prevedere expresă în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție ar judeca și recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, în apel".

Or, în speță, obiectul recursului nu se circumscrie celor două ipoteze ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ., nefiind vorba nici de o hotărâre a curții de apel și nici de o altă hotărâre, într-o materie anume prevăzută de lege, pentru a fi dedusă judecății recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Nici dispozițiile art. 483 alin. (3) și (4) C. proc. civ., la care face referire curtea de apel nu sunt de natură să demonstreze o plenitudine de competență în materia recursurilor pentru instanța supremă.

Astfel, prin Decizia Înaltei Curți nr. 18/2018, s-a arătat că potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ. "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", dar înțelesul acestor dispoziții "trebuie să reiasă din decelerarea intenției legiuitorului, care constă doar în explicarea scopului recursului".

S-a reținut că, în raport de prevederile art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., același scop îl urmărește și recursul soluționat de tribunale sau curți de apel.

Așadar, norma procedurală menționată are ca obiect de reglementare natura și scopul recursului, cale extraordinară de atac în cadrul căreia se realizează controlul de legalitate.

În ceea ce privește obiectul, respectiv hotărârile ce pot fi cenzurate de instanța supremă în recurs, el se determină cu observarea normei de competență înscrisă în art. 97 pct. 1 C. proc. civ., în termenii menționați anterior.

Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat astfel că Înalta Curte nu este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, pentru că o asemenea abordare ar echivala cu instituirea unei noi reguli de competență, care, în raport de dispozițiile art. 122 C. proc. civ., pot fi stabilite numai prin modificarea normelor acestui cod.

Nici referirea la considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 369/2017 nu este aptă să demonstreze competența de drept comun a instanței supreme în materia recursului.

Referitor la efectele acestei decizii, prin decizia menționată, s-a constatat că, în viziunea instanței de contencios constituțional, conformitatea cu Constituția este asigurată prin simpla recunoaștere a dreptului la recurs și nu prin accesul la o anumită instanță.

În continuare, instanța supremă, constatând că nici dispozițiile art. 96 pct. 3 și nici cele ale art. 483 alin. (4) C. proc. civ. nu prevăd, în mod expres, în favoarea curților de apel competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, a apreciat că se impune a fi identificată o instanță competentă pentru soluționarea acestora.

Față de principiul organizării judecătorești "în sistem ierarhic de tip piramidal a instanțelor judecătorești", ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cu modificările și completările ulterioare și art. 94 - 97 C. proc. civ. care "presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă", Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat în sensul că revine curților de apel competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale.

Pentru toate aceste considerente, judecata recursului va fi declinată la Curtea de Apel București, căreia îi revine competența de soluționare, ca instanță ierarhic superioară celei care a pronunțat decizia în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Declină în favoarea Curții de Apel București competența de soluționare a recursului declarat de reclamanta S.C. A. S.A. în reorganizare, prin administrator judiciar D., împotriva Deciziei civile nr. 196 din 21 februarie 2018, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, secția civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 februarie 2019.

Procesat de GGC -NN