ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.09.2018

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2938/2018

HOTĂRÂRE
18.09.2018
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2938/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 6922 din 03.10,2017, pronunțată de Judecătoria Tg-Jiu, a fost admisă acțiunea precizată formulată de reclamantele A. și B., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A. A fost obligată pârâta la plat, a către reclamante, a sumei de 296.282 Iei, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului în suprafață de 233,79 mp situat în Târgu-Jiu, având următoarele vecinătăți: N-SC D. Târgu Jiu și bloc locuințe, S - Primăria Târgu-Jiu (sediul S.C. C. SA), E- sediul S.C. C. S.A., V- strada x, aferentă perioadei 06.08.2014 - 06.12.2016 și ia plata dobânzii legale aferente acestei sume calculate la data plății efective. A fost obligată pârâta la plata, către reclamante, a sumei totale de 8.268 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, din care suma de 6.568 RON taxă timbru, 1.200 RON onorariu expert și 500 RON onorariu avocat.

Prin Decizia civilă nr. 437 din 30 martie 2018, Tribunalul Gorj, secția I civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta S.C. C. S.A.

La data de 30 mal 2018, pârâta S.C. C. S.A. a declarat recurs împotriva deciziei tribunalului,

Cererea de recurs a fost înaintată spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin adresa Tribunalului Gorj.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 15 iunie 2018 și trimis, spre soluționare, prin repartizare computerizată aleatorie, completului de filtru nr. 2.

Prin rezoluția din data de 19 iunie 2018, s-a fixat termen de judecată la 18 septembrie 2018, în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în judecarea cererii de recurs.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței sale materiale în soluționarea recursului de față, în raport de dispozițiile art. 97 pct. 1 coroborate cu art. 5 alin. (3) și art. 483 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând excepția, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă:

"1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege;

3, cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept;

Din norma de competență citată rezultă în mod neechivoc faptul ca Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a Înaltei Curți.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța care a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăsește în conținutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenței de atribuțiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanță, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluție legislativă diferită, prin indicarea expresă și limitativă a cazurilor de atribuire a competenței în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod în sensul că Înalta Curte este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, ar echivala cu nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Constatări similare se impun și în privința art. 483 alin. (3) C. proc. civ., care prevede că "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Nici această normă nu conține o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe, formulare ce s-ar fi impus dacă legiuitorul ar fi intenționat consacrarea Înaltei Curți ca instanță de drept comun pentru soluționarea recursurilor.

Rațiunea normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curți îi revine prin lege competența de soluționare a recursului. De altfel, același scop îl urmărește și recursul soluționat de alte instanțe de recurs decât Înalta Curte, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia "Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător".

Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea și aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituție, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de competență în soluționarea recursurilor, în absența unei norme exprese de competentă în acest sens. Astfel, art. 126 alin. (3) din Constituție prevede că acest rol se exercită de către Înalta Curte de Casație și Justiție "potrivit competenței sale".

Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.

Pornind de la această premisă, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu este prevăzută în mod expres competența Înaltei Curți de Casație și Justiție de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel.

Noul C. proc. civ. păstrează principiul ierarhiei instanțelor, astfel încât, coroborând acest principiu cu dispozițiile art. 483 alin. (4) din C. proc. civ., curțile de apel sunt competente să soluționeze recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.,

Cum în speță, judecătoria a fost instanța învestită cu soluționarea fondului, iar soluționarea în apel a cauzei a realizat-o tribunalul, rezultă că nu este incidență norma art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care reglementează competența în materia recursului a instanței supreme.

O altfel de interpretare care să atribuie competența de drept comun a instanței supreme în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna, în realitate, crearea pe cale jurisprudențială, a unei norme noi de competență, în contradicție cu dispozițiile constituționale (conform art. 126 alin. (2) din Constituție "competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege") și cu cele ale art. 122 C. proc. civ. ("reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod").

În aplicarea acestor norme, competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de Tribunalul Gorj revine instanței ierarhie superioare, respectiv Curții de Apel Craiova, instanță în favoarea căreia Înalta Curte urmează a declina competența de soluționare a recursului, văzând și dispozițiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

Declină competența de soluționare a recursului formulat de pârâtă S.C. C. S.A. împotriva Deciziei civile nr. 437 din data de 30 martie 2018, pronunțate de Tribunalul Gorj, secția I civilă, în favoarea Curții de Apel Craiova.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 septembrie 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-10-17
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4392/2018
Ședința publică din data de 17 octombrie 2018 Asupra cererii de recurs de față, Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 6364 din 19.09.2017 pronunțată de Judecătoria Tg-Jiu în dosarul nr. x/2017 s
ÎCCJ 2018-01-17
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 60/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința nr. 1509 din 24 februarie 2017 Judecătoria Târgu Jiu a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul B.; a obligat pârâtul să lase reclamantului î
ÎCCJ 2018-05-16
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1825/2018
Prin sentința nr. 3816 din 22 mai 2017, Judecătoria Târgu Jiu, secția civila a respins acțiunea formulată de reclamantă, având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 37.915,01 RON reprezentând taxe și impozite locale și la restituire
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2125/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 5427/30.06.2017,pronunțată de Judecătoria Tg Jiu, a fost admisă acțiunea, cu precizarea ulterioară, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Societatea B.
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3080/2018
sumei de 107 RON, reprezentând lipsa de folosință a terenului și a cheltuielilor de judecată în sumă de 1964 RON. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta C. S.A. Prin decizia civilă nr. 428/30.03.2018, Tribunalul Gorj, secția I ci
Sursă