ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.10.2020

ÎCCJ, Decizia nr. 193/2020

HOTĂRÂRE
19.10.2020
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 193/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Asupra apelului de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Pentru a decide astfel, instanța a reținut, în esență, că petentul A. a promovat o cale de atac împotriva unei hotărâri pronunțate în calea de atac a recursului în casație ce a vizat o încheiere definitivă, învestind Înalta Curte, Completul de 5 Judecători cu soluționarea acesteia, deși nu întrunește cerințele legale. Or, atâta timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea exercitării unei căi de atac și împotriva hotărârilor definitive pronunțate în recursul în casație, o asemenea procedură nu este admisibilă, întrucât în situația contrară s-ar încălca principiul instituit prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile pot exercita căile de atac, în condițiile legii".

Prin Decizia penală nr. 73 din data de 26 mai 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/2020 a respins, ca inadmisibil, recursul formulat de petentul A. împotriva Deciziei penale nr. 293 din data de 10 decembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/2019.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut, în esență, că recurentul a exercitat calea de atac a recursului, cale de atac care nu mai este prevăzută în actuala reglementarea C. proc. pen., împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibilă de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare, aspect de natură a încălca coerența sistemului căilor de atac reglementate de lege.

În considerarea efectelor principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, a principiului privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală și a exigențelor stabilite prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Revine, așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Astfel, potrivit art. 408 alin. (1) din C. proc. pen., sentințele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel, iar conform alin. (2) al aceluiași articol, încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu sentința, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu apel.

Totodată, conform art. 550 alin. (1) coroborat cu art. 551 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., hotărârile pentru care nu este prevăzută calea de atac a contestației sau apelului rămân definitive la data pronunțării lor și devin executorii, ele neputând fi atacate ulterior.

În cauză, petentul a exercitat calea de atac a apelului împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibilă de a face obiectul unei căi ordinare sau extraordinare de atac.

Or, recunoașterea unei căi de atac, constituie o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de petentul A. împotriva Deciziei penale nr. 73 din data de 26 mai 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de petentul A. împotriva Deciziei penale nr. 73 din data de 26 mai 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 octombrie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-10-19
0,99
ÎCCJ, Decizia nr. 193/2020
Ședința publică din data de 19 octombrie 2020 Asupra apelului de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: I. Prin decizia penală nr. 293 din data de 10 decembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Jus
ÎCCJ 2020-09-07
0,99
ÎCCJ, Decizia nr. 137/2020
Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: I. Prin decizia penală nr. 292 din data de 10 decembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători în do
ÎCCJ 2020-05-26
0,99
ÎCCJ, Decizia nr. 73/2020
Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: I. Prin Decizia penală nr. 293 din data de 10 decembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, în D
ÎCCJ 2021-02-22
0,98
ÎCCJ, Decizia nr. 65/2021
Asupra recursului de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: I. Prin decizia penală nr. 292 din data de 10 decembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători în dosarul
ÎCCJ 2020-05-26
0,98
ÎCCJ, Decizia nr. 72/2020
Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: I. Prin Decizia penală nr. 292 din data de 10 decembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, în D
Sursă