ÎCCJ, Decizia nr. 209/2020
ÎCCJ, Decizia nr. 209/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:
I. Prin decizia penală nr. 359 din 19 iunie 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2019 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația formulată de revizuentul petent A. împotriva încheierii din data de 25 februarie 2020 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, în esență, că în cauză, petentul a exercitat calea de atac împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibilă de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare, aspect de natură a încălca coerența sistemului căilor de atac reglementate de lege.
II. Împotriva deciziei penale nr. 359 din 19 iunie 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2019 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, petentul A. a exercitat calea de atac prezentă, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți - Completul de 5 Judecători sub nr. x/2020, primul termen fiind stabilit în mod aleatoriu la data de 2 noiembrie 2020, termen la care reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția inadmisibilității căii de atac.
III. Examinând apelul formulat, cu prioritate în ceea ce privește admisibilitatea acestuia, prin raportare la actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători constată că este inadmisibil și va fi respins ca atare, pentru considerentele următoare:
În considerarea efectelor principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, a principiului privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală și a exigențelor stabilite prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.
Revine, așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Astfel, potrivit art. 408 alin. (1) din C. proc. pen., sentințele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel, iar conform alin. (2) al aceluiași articol, încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu sentința, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu apel.
În cauză, se constată că petentul a exercitat calea de atac a apelului împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibilă de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare, aspect de natură a nesocoti coerența sistemului căilor de atac reglementate de lege, dispozițiile ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, dar și principiul unicității căilor de atac și modul de stabilire a ierarhiei acestora.
Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia și, din acest motiv, constituie o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Pentru considerentele ce preced, constatând că hotărârea atacată, respectiv decizia penală nr. 359 din 19 iunie 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2019 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală este definitivă, apelul formulat de petentul A. va fi respins, ca inadmisibil.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., apelantul petent va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de petentul A. împotriva deciziei penale nr. 359 din 19 iunie 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2019 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02 noiembrie 2020.