ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 383/2021

Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea penală nr. 29 din 25 ianuarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în temeiul art. 4885 C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația privind durata procesului penal vizând Dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Suceava, formulată de contestatorul A.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea a reținut, în esență, că A. a formulat contestație privind durata procesului penal după pronunțarea Încheierii nr. 180 din 04 iulie 2018 dată în Dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Suceava. Ca urmare, s-a apreciat că nu este îndeplinită condiția existenței unui proces penal în curs, așa cum cer dispozițiile art. 4881 alin. (3) C. proc. pen.

Împotriva acestei hotărâri, la data de 15 martie 2021, contestatorul A. a formulat "plângere (...) împotriva tuturor soluțiilor pronunțate în cauza ce face obiectul Dosarului nr. x/2021", solicitând, în esență, să se constatate, cu celeritate, netemeinicia acuzațiilor ce îi sunt aduse în mod abuziv și, totodată, vinovăția persoanelor care, prin acte de corupție, au indus în eroare instanțele de judecată, cu consecința pronunțării unor hotărâri judecătorești nelegale.

Cererea vizând Dosarul nr. x/2021 al Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 26 martie 2021 sub același număr, fiind repartizată aleatoriu Completului nr. 4, pentru termenul de judecată din 15 aprilie 2021, când reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția inadmisibilității căii de atac formulată.

Examinând calea de atac formulată de contestatorul A., prin prisma excepției invocate de reprezentantul Ministerului Public, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru motivele arătate în continuare.

Dând eficiență principiilor legalității căilor de atac și liberului acces la justiție, reglementate de dispozițiile art. 129 și art. 21 din Constituția României, revizuită, precum și exigențelor determinate prin art. 3 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiționată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele și pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.

Așadar, revine părții interesate obligația de a sesiza instanțele de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit art. 4886 alin. (7) C. proc. pen., încheierea prin care judecătorul de drepturi și libertăți sau instanța soluționează contestația privind durata procesului penal nu este supusă niciunei căi de atac.

Pe de altă parte, în conformitate cu dispozițiile art. 4251 alin. (1) C. proc. pen., calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, se constată că, în cauză, prin încheierea penală atacată, în baza art. 4885 C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația privind durata procesului penal vizând Dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Suceava, formulată de contestatorul A., astfel încât Înalta Curte observă că, potrivit prevederilor mai sus menționate, aceasta nu poate fi supusă niciunei căi de atac (oricare ar fi felul acesteia).

Împrejurarea că în cuprinsul cererii contestatorul a precizat că formulează "plângere" împotriva "tuturor soluțiilor pronunțate în cauză", ceea ce înseamnă că inclusiv a dispoziției de obligare la cheltuieli judiciare către stat, nu este de natură a modifica această concluzie, în condițiile în care textul de lege mai sus menționat prevede expres că împotriva încheierii pronunțată în procedura contestației privind durata procesului penal nu poate fi promovată nicio cale de atac. Or, atâta timp cât legiuitorul nu a făcut nicio distincție sub acest aspect, respectiv în funcție de dispozițiile cuprinse în minuta/dispozitivul hotărârii, nici instanța nu poate să o facă. De altfel, așa cum rezultă din prevederile art. 272 și urm. C. proc. pen., dispoziția privind cheltuielile judiciare ocazionate de rezolvarea unei cereri adresate organelor judiciare în procesul penal este subsecventă soluției pronunțate asupra cererii formulate și dependentă de aceasta, neavând o existență de sine stătătoare care să reclame reglementarea distinctă a unei căi de atac.

În aceste condiții, față de dispozițiile art. 4886 alin. (7) C. proc. pen., se constată că numitul A. a învestit Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea unei căi de atac care nu întrunește cerințele legale și, ca atare, nu este admisibilă potrivit dreptului comun.

Or, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, calea de atac formulată de contestatorul A. împotriva Încheierii penale nr. 29 din 25 ianuarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Totodată, față de culpa sa procesuală, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, calea de atac formulată de contestatorul A. împotriva Încheierii penale nr. 29 din 25 ianuarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 aprilie 2021.

GGC - NN