Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă

ÎCCJ, Secția I civilă — cerere de strămutare a dosarului nr. 9727/63/2013

S-a luat în examinare cererea de strămutare a Dosarului nr. 9727/63/2013/al al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, formulată de petentul B.V.F. Ministerul Public este reprezentat de procuror L.N. La apelul nominal lipsesc petentul și intimații M.D., C.J.P. Dolj și G.A. Procedura de citare este iegal îndeplinită. Magistratul asistent face referatul cauzei arătând că cererea este legal timbrată și a fost comunicată. Potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor, dosarul a cărui strămutare se solicită a fost soluționat la data de 3 decembrie 2014. Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea cererii de strămutare, ca inadmisibilă. Analizând cererea,

DECIDE Respinge cererea formulată de petentul B.V.F. cu domiciliul în com. Plenița, Castrele Traiane. Județul Dolj, în contradictoriu cu intimații M.D. domiciliată în municipiul Craiova, Județul Dolj, C.J.P. Dolj cu sediul în Craiova, Județul Dolj și G.A. cu domiciliul în municipiul Craiova, Județul Dolj, privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 9727/63/2013/al al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 mai. 2015.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.