ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1345/2018

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 1478/2016 pronunțată de Tribunalul Alba în Dosar nr. x/2013 a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul Municipiul Sebeș, reprezentat prin primar, în contradictoriu cu pârâții SC A. SRL, în insolvență, prin reprezentant legal B. SPRL și C. SA prin Sucursala Alba.

S-a constatat nulitatea absolută a contractelor de garanție imobiliară încheiate de A. cu C., după cum urmează:

- Contractul de ipotecă nr. 331/2008, autentificat de BNP D., sub. nr. 1688 din 5 noiembrie 2008;

- Contractul de ipotecă nr. 3/2010, autentificat sub nr. 1630 din 30 decembrie 2010, de către BNP E.

S-a constatat desființat dreptul de urmărire al C. asupra imobilelor de mai sus, s-a dispus radierea din cartea funciară a dreptului de ipotecă al băncii asupra imobilelor menționate mai sus.

În temeiul art. 453 C. proc. civ., au fost obligate pârâtele A. SRL și C. SA la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantului în sumă de 63.940,55 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Împotriva Sentinței civile nr. 1478/2016 pronunțată de Tribunalul Alba, pârâta C. prin Sucursala Alba Iulia a declarat apel.

Prin Decizia nr. 58/2017 din 6 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, a fost respins apelul declarat de pârâta C. prin Sucursala Alba Iulia împotriva Sentinței civile nr. 1478/2016 pronunțată de Tribunalul Alba, în Dosarul nr. x/2013.

Invocând în drept dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., C. a declarat recurs împotriva Deciziei nr. 58/2017 din 6 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Subsumat motivului de nelegalitate instituit de dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susține, în esență, lipsa motivării deciziei recurate.

În opinia sa, instanța de apel s-a rezumat la o motivare sumară și confuză, la o abordare superficială a problemelor de drept existente în cauză, aceasta reluând doar argumentația primei instanțe, fără să răspundă criticilor aduse de pârâtă și fără să analizeze legalitatea și temeinicia concluziilor primei instanțe, judecarea cauzei în apel fiind exclusiv o formalitate, nicidecum o rejudecare a fondului, așa cum instanța de apel era obligată.

În esență, arată că instanța de apel s-a rezumat la o simplă înșiruire de fapte și argumente invocate de reclamant, fără o conexiune logică între acestea, și fără o reală reanalizare a pretențiilor și argumentelor părților, aspect ce constituie o veritabilă nemotivare a hotărârii și afectează caracterul legal al acesteia.

Cu privire la incidența motivului de recurs prevăzut de pct. 8 al art. 488 C. proc. civ. recurenta-pârâtă susține, în esență, că nelegalitatea deciziei instanței de apel derivă din cel puțin două erori grave de judecată comise de aceasta, respectiv, omisiunea nepermisă de a observa incidența accesiunii imobiliare artificiale și de a analiza efectele acesteia în privința validității convențiilor de ipotecă și pe de altă parte, interpretarea contra legem a dispozițiilor Legii nr. 7/1996 ceea ce a condus la încălcarea normelor de drept material, în special a celor de la art. 36 din lege.

Recurenta consideră că aceste erori comise în soluționarea cauzei au conturat, totodată, greșita aplicare de către instanța de apel, a principiului resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis în ceea ce privește contractele de ipotecă analizate, în condițiile în care instanța a omis să observe că cele două contracte de ipotecă nu au caracter subsecvent fată de contractul de asociere în participațiune și că între operațiunea desființării acestui din urmă contract și analiza validității ipotecilor este interpusă o altă operațiune juridică, respectiv accesiunea imobiliară artificială - ca mod distinct de dobândire a dreptului de proprietate.

Caracterul nelegal al deciziei recurate este relevat, de asemenea, de o altă omisiune a instanței de apel, cauzată de aceeași gravă eroare a neobservării incidenței accesiunii imobiliare artificiale, respectiv existența unui caz de strămutare a ipotecii asupra despăgubirilor datorate constructorului de bună-credință (SC A. SRL) de către proprietarul terenului (Municipiul Sebeș) în urma exercitării de către cel din urmă, a dreptului de accesiune, prin care acesta a devenit și proprietarul construcțiilor. Constatarea acestui caz de strămutare a ipotecii ar fi legitimat instanța de apel să rețină faptul că reclamantul, Municipiul Sebeș, este la adăpost de orice eventuală urmărire silită a bunurilor imobile din partea creditorului C., acesta din urmă fiind beneficiarul unor garanții strămutate asupra despăgubirilor ce urmau a fi sau au fost achitate de municipalitate către A. SRL, ca urmare a efectelor accesiunii imobiliare artificiale. Astfel, în ipoteza în care Municipiul Ardeal nu a plătit încă despăgubirile către A., ipoteca recurentei-pârâte va greva dreptul de creanță al SC A. SRL iar, în ipoteza în care, aceasta din urmă a încasat despăgubirile, ipoteca va purta direct asupra sumelor de bani aflate în conturile societății.

Mai susține recurenta și faptul că instanța de apel a tratat cu superficialitate pretențiile reclamantului referitoare la rectificarea cărții funciare și a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 36 din Legea nr. 7/1996, dispoziții ce stabilesc caracterul prescriptibil (într-un termen de 3 ani) al acțiunii în rectificare îndreptată împotriva unei terțe persoane care și-a înscris un drept real, dobândit cu bună-credință și printr-un act cu titlu oneros, bazându-se pe cuprinsul cărții funciare. Concluzia contrară a instanței de apel, în sensul că o atare acțiune (precum cea promovată de reclamant) este imprescriptibilă și soluția dispusă, de respingere a excepției prescripției, invocată de pârâta recurentă, prezintă vicii vădite de nelegalitate, situație în care cenzura instanței de recurs este deopotrivă justificată și necesară.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-pârâtă SC A. SRL prin administrator judiciar B. SPRL a solicitat, în esență, admiterea recursului.

Intimatul - reclamant Municipiul Sebeș, reprezentat prin primar a depus întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității recursului, iar pe fond a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, depunând în probațiune dovada plății sumei de 1.247.067,49 RON reprezentând contravaloarea construcțiilor edificate de către SC A. SRL cu bună-credință (prin poprire bancară în data de 9 noiembrie 2015).

Recurenta-pârâtă a formulat răspuns la întâmpinările depuse atât de intimata-pârâtă SC A. SRL prin administrator judiciar B. SPRL, cât și de intimatul-reclamant Municipiul Sebeș, reprezentat prin primar.

Înalta Curte de Casație și Justiție a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 25 octombrie 2017, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului întocmit în cauză.

Recurenta-pârâtă C. SA prin sucursala Alba Iulia a depus punct de vedere la raportul întocmit în cauză.

Prin încheierea din 14 februarie 2018 a fost respinsă excepția tardivității tardivității recursului invocată de intimatul-reclamant Municipiul Sebeș și, constatându-se că recursul declarat de recurenta-pârâtă C. SA prin Sucursala Alba este admisibil în principiu; că sunt întrunite dispozițiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ., s-a stabilit termen pentru soluționarea recursului, la data de 18 aprilie 2018, cu citarea părților.

Înalta Curte de Casație și Justiție, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, ținând cont și de apărările formulate prin întâmpinări, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează:

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., hotărârea poate fi casată când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Vor fi înlăturate criticile referitoare la faptul că decizia recurată nu este motivată, știut fiind că simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, neînsușirea de către instanță a apărărilor formulate de către parte, sunt aspecte ce nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul textului legal anterior evocat.

Se constată că hotărârea atacată este pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt și de drept pe care se sprijină și care au format convingerea instanței, motivarea fiind clară și concisă.

Totodată, instanța de apel a avut în vedere criticile esențiale invocate de apelanta C. SA, iar obligația de a-și motiva decizia nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument, întrucât, atunci când argumentele au un element comun determinat, instanța este autorizată să le grupeze și să le discute împreună.

Este indiscutabil faptul că instanța de apel poate să-și însușească motivarea primei instanțe, dacă situația de fapt și apărările înaintea ei au rămas neschimbate, cum este cazul în speță. Aceasta întrucât, efectul devolutiv al apelului nu face să dispară hotărârea apelată, ci numai dă apelantului dreptul de a repune în discuție faptele, instanța de apel fiind obligată la rândul său, în caz de reformare, să motiveze împrejurările ce au determinat-o să schimbe soluția primei instanțe, ceea ce în cauză nu s-a dispus.

Recurenta a mai susținut că instanța de apel ar fi motivat hotărârea sumar și confuz, întrucât a reținut, fără a verifica, că prin Sentința nr. 1843/CAF/2014 pronunțată de Tribunalului Alba s-a stabilit fără echivoc faptul că prin contractul de asociere în participațiune încheiat între Municipiul Sebeș și SC A. SRL, aceasta din urmă societate a dobândit dreptul de a construi pe terenul altuia și numai de la data desființării contractului putea dobândi dreptul de proprietate absolută asupra construcțiilor, aspect care, arată recurenta, nu rezultă din considerentele acestei sentințe.

Argumentat și legal motivat, instanța de apel a constatat cu justețe că prin Sentința nr. 1843/CAF/2014 Tribunalului Alba a constatat nulitatea absolută a contractului de asociere în participațiune încheiat între Municipiul Sebeș și SC A. SRL și a dispus repunerea părților în situația anterioară, cu obligarea pârâtei SC A. SRL de a elibera terenul care face obiectul contractului menționat mai sus și de a restitui reclamantului folosința acestuia.

De asemenea, prin Sentința nr. 1843/CAF/2014 pronunțată de Tribunalul Alba s-a constatat că pârâta SC A. SRL are calitatea de constructor de bună-credință pentru următoarele construcții: anexă teren de sport, terenuri de sport, platforme și alei din pavaj de beton, racord canalizare și racord alimentare cu apă, în valoare totală de 1.247.067,49 RON (TVA inclus), fiind obligat reclamantul Municipiul Sebeș să achite pârâtei contravaloarea acestor construcții. Totodată, instanța a instituit în favoarea pârâtei dreptul de retenție asupra construcțiilor identificate anterior, până la achitarea de către reclamant a contravalorii acestora. S-a dispus, de asemenea, eliberarea de către pârâtă a terenului în discuție, de celelalte construcții (pentru care s-a considerat că nu este constructor de bună-credință), respectiv: filigorii, împrejmuiri, sala de biliard, șoproane (magazii), căbănuțe din lemn, turn de alpinism, pivniță, cabină hidrofor, locuri de joacă copii și instalație de nocturnă, iar în situația în care aceasta nu își îndeplinește obligația în termen de 15 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, a fost autorizat reclamantul să aducă la îndeplinire această obligație, pe cheltuiala pârâtei - reclamantă reconvențională, cheltuială care se ridică la suma de 68.609 RON + TVA.

Or, nu există nicio confuzie cu privire la faptul că la momentul încheierii contractelor de ipotecă recurenta avea cunoștință de faptul că terenul aparținea domeniului public al Municipiului Sebeș, că între societate și Municipiul Sebeș era încheiat un contract de asociere în participațiune care privea folosința terenului și edificarea construcțiilor în asociere, așa încât recurenta nu poate invoca necunoașterea prevederilor legale privind asocierea în participațiune prevăzută de art. 251 - 256 C. com. În consecință, este corectă reținerea instanței de control judiciar în sensul că C. a încheiat contractele de ipotecă pe riscul său, întrucât contractul de asociere în participațiune era înscris în cartea funciară.

Faptul că s-a înscris în cartea funciară dreptul de proprietate al A. SRL asupra construcțiilor nu înseamnă că acesteia i se conferea și un titlu de proprietate, înscrierea în cartea funciară nefiind constitutivă de drepturi reale, conform Legii nr. 7/1996.

Potrivit art. 254 C. com., participanții nu au niciun drept de proprietate asupra lucrurilor puse în asociațiune, chiar dacă au fost procurate de aceștia. Se poate stipula ca bunurile pe care le-au adus să fie restituite la încetarea contractului.

Totodată, contractul de asociere încheiat interzicea transmiterea către terți a drepturilor născute în temeiul acestuia fără acordul prealabil, dat în scris, al celuilalt partener, conform art. 6.1 din contract.

Este de necontestat că prin contractul de asociere A. SRL a dobândit doar dreptul de a construi pe terenul altuia și numai la data desființării contractului putea dobândi dreptul de proprietate absolută asupra construcțiilor, aspect reținut cu justețe de instanța de apel.

Potrivit dispozițiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, însă, în cauza de față, nici acest motiv de recurs nu-și găsește incidența pentru considerentele care urmează.

În speță, Municipiul Sebeș a solicitat constatarea nulității contractelor de garanție ipotecară, iar pârâta C. s-a apărat prin invocarea faptului că a fost de bună-credință la încheierea contractelor de ipotecă, în condițiile în care SC A. SRL era înscrisă în cartea funciară ca proprietar asupra construcțiilor, iar banca nu a fost parte în litigiul ce a dus la desființarea contractului de asociere în participațiune și nu avea cunoștință de acesta.

Principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului inițial (resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis) reprezintă regula de drept potrivit căreia anularea (desființarea) actului juridic inițial (primar) atrage și anularea actului juridic subsecvent (următor), datorită legăturii lor juridice.

Regula de drept menționată nu are însă aplicabilitate în cazul în care actul subsecvent (în speță actele subsecvente fiind cele două Contracte de ipotecă nr. 331/2008 și 3 din 30 decembrie 2010) a fost încheiat cu titlu oneros, iar terțul dobânditor a fost de bună-credință, această excepție fiind întemeiată pe principiul ocrotirii bunei-credințe a subdobânditorului unui bun cu titlu oneros și pe necesitatea asigurării stabilității circuitului civil.

Cum în mod legal a constatat și instanța de apel, recurenta nu poate invoca buna credință în apărarea valabilității contractelor de ipotecă, întrucât principiul ocrotirii bunei credințe ca excepție de la desființarea actului subsecvent privește pe subdobânditorul unui bun cu titlu oneros, ipoteza care este străină de cauză, contractele de ipotecă încheiate de bancă nefiind contracte translative de proprietate cu titlu oneros.

Contractele de ipotecă nr. 331/2008 și 3 din 30 decembrie 2010 încheiate între C. - creditor ipotecar și A. SRL - garant ipotecar au fost încheiate cu încălcarea unor cerințe imperative care determină nulitatea, respectiv că garantul ipotecar a declarat și a garantat Băncii că este titularul dreptului de proprietate și singura persoană îndreptățită să constituie ipotecă în favoarea C., în condițiile în care construcțiile erau aportul în cadrul asociației.

Desființarea dreptului de proprietate al constituitorului ipotecii, ca modalitate de stingere a garanției dă aplicare principiului resolute jure dantis resolvitur jus accipientis, nulitatea absolută a contractului de asociere în participațiune și atribuirea construcțiilor care au făcut obiectul acestuia Municipiului Sebeș, în temeiul accesiunii imobiliare, are ca efect desființarea retroactivă a acestuia, ca și cum nu ar fi existat, consecința imediată fiind și nulitatea absolută a contractului de ipotecă subsecvent, nefiind incident principiul ocrotirii bunei - credințe ca excepție de la regula anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului principal.

Prin urmare, în condițiile în care contractele de ipotecă aflate în discuție s-au întemeiat pe titlul de proprietate al constitutorului care a fost desființat, constatându-se nulitatea absolută a acestuia (prin Sentința nr. 1843/CAF/2014 pronunțată de Tribunalului Alba), desființarea retroactivă a titlului constitutorului ipotecii atrage toate consecințele ce decurg din acesta, inclusiv acela de desființare a actelor subsecvente actului anulat, cum sunt contractele de ipotecă.

Este adevărat că dispozițiile art. 1790 C. civ. consacră dreptul creditorilor ipotecari de a urmări imobilul în orice mână ar trece, însă reclamantul Municipiul Sebeș nu avea calitatea de terț dobânditor al imobilului ipotecat în sensul prevederilor art. 1790 C. civ., acesta fiind proprietarul construcțiilor în temeiul accesiunii artificiale (conform art. 949 C. civ.) încă din momentul încorporării materialelor în teren, așa cum au reținut în mod corect, atât prima instanță, cât și cea de apel.

Vor fi înlăturate și susținerile referitoare la incidența cazului de strămutarea garanției reale asupra despăgubirii încasate de A. SRL de la proprietarul terenului, Municipiul Sebeș.

Contrar susținerilor recurentei-pârâte, dispozițiile art. 1721 C. civ. de la 1864 nu sunt incidente în speță, în condițiile în care contractele de ipotecă nu s-au încheiat în mod legal, A. SRL neavând un drept de proprietate asupra construcțiilor ipotecate.

Nu pot fi primite nici criticile referitoare la încălcarea art. 36 din Legea nr. 7/1996, ambele instanțe reținând cu justețe că, de vreme ce acțiunea de fond (nulitatea contractelor de ipotecă) nu este prescrisă (nici nu a fost invocat acest aspect), nu este prescris nici dreptul de a cere rectificarea cărții funciare în favoarea reclamantei.

Pentru rațiunile înfățișate, constatând că nu sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., decizia atacată fiind la adăpost de orice critică, Înalta Curte de Casație și Justiție, cu aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., văzând și prevederile art. 499 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă C. SA prin sucursala Alba Iulia împotriva Deciziei nr. 58/2017 din 6 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, ca nefondat, menținând decizia recurată, ca fiind legală.

Constatând culpa procesuală a recurentei în promovarea recursului de față și în raport de solicitarea intimatului municipiul Sebeș privind acordarea cheltuielilor de judecată, urmează ca, în temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., să fie admisă cererea acestuia, în sensul obligării recurentei-pârâte C. SA prin sucursala Alba Iulia la plata sumei de 530,10 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant Municipiul Sebeș, conform înscrisurilor doveditoare aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă C. SA prin sucursala Alba Iulia împotriva Deciziei nr. 58/2017 din 6 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă.

Obligă pe recurenta-pârâtă C. SA prin sucursala Alba Iulia la plata sumei de 530,10 RON cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant Municipiul Sebeș.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 aprilie 2018.

Procesat de GGC - LM