ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.09.2020

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1688/2020

HOTĂRÂRE
17.09.2020
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1688/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 17 septembrie 2020

Asupra recursului de față, reține următoarele:

În dosarul nr. x/2019, aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, la termenul din 01.07.2020, a fost suspendată judecata cauzei având ca obiect soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorul A., împotriva deciziei civile nr. 99 R din 08.02.2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2013, conform art. 242 alin. (2) din C. proc. civ., pentru lipsa părților.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs A..

Recurentul nu a formulat motive de recurs.

La termenul din 17 septembrie 2020, Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare cu privire la excepția nulității recursului, pe care o va admite, pentru considerentelor ce succed:

Dispozițiile înscrise în 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ. prevăd că cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar art. 304 pct. 1 - 9 din același cod prevăd limitativ motivele pentru care se poate cere casarea sau modificarea unei hotărâri.

Recursul fiind o cale extraordinară de atac care nu are caracter devolutiv, verificarea legalității hotărârii atacate se face numai în raport cu motivele prevăzute de art. 304 din C. proc. civ.

Conform dispozițiilor art. 306 (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal.

În speță, recurentul nu a formulat nicio critică cu privire la decizia recurată, nu a precizat ce dispoziții legale au fost încălcate sau aplicate greșit de către instanța de apel, astfel că recursul este nemotivat, sancțiunea nemotivării recursului fiind nulitatea, conform dispozițiilor art. 306 alin. (1) C. proc. civ.

Așa fiind, în baza art. 306 C. proc. civ., urmează a se constata nulitatea recursului declarat în cauză, nefiind reținute motive de ordine publică ce puteau fi invocate din oficiu de instanță.

Constată nul recursul declarat de contestatorul A. împotriva încheierii de ședință din 1 iulie 2020 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. x/2019.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 septembrie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-05-30
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1089/2019
Asupra recursului de față, reține următoarele: În Dosarul nr. x/2010.1, aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, la termenul din 1.02.2018, având ca obiect recursul declarat de recurentul A., în contradictoriu cu intim
ÎCCJ 2019-03-21
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 630/2019
Asupra recursului de față, reține următoarele: În Dosarul nr. x/2012, aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, la termenul din 11.07.2018, s-a dispus suspendarea judecării recur
ÎCCJ 2019-05-30
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1087/2019
Asupra recursului de față, reține următoarele: În Dosarul nr. x/2017, aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, la termenul din 7.12.2018, s-a respins excepția perimării și a fos
ÎCCJ 2020-11-25
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2561/2020
respectă cerința de formă a încadrării criticilor formulate în dispozițiile art. 488 C. proc. civ., respectiv că cererea de recurs nu cuprinde motive de nelegalitate care să vizeze hotărârea atacată, cerință a cărei lipsă este sancționată c
ÎCCJ 2020-11-25
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2559/2020
respectă cerința de formă a încadrării criticilor formulate în dispozițiile art. 488 C. proc. civ., respectiv că cererea de recurs nu cuprinde motive de nelegalitate care să vizeze hotărârea atacată, cerință a cărei lipsă este sancționată c
Sursă