ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.06.2020

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1274/2020

HOTĂRÂRE
25.06.2020
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1274/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 25 iunie 2020

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin decizia nr. 2234 din 26 noiembrie 2019 pronunțată în dosarul nr. x/2017 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, a fost constatat nul recursul declarat de revizuentul A. împotriva încheierii din 22 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă în dosarul nr. x/2017.

Împotriva deciziei pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, A. a formulat revizuire.

Asupra excepției inadmisibilității cererii de revizuire, invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. "Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: … pct. 6) s-a casat, s-a anulat ori s-a schimbat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere".

Decizia împotriva căreia a fost exercitată prezenta cale extraordinară de atac a fost pronunțată în complet de filtru, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., soluția fiind aceea de anulare a recursului declarat de revizuentul A. împotriva încheierii din 22 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă în dosarul nr. x/2017.

Înalta Curte reține că, în completul de filtru, se analizează admisibilitatea căii de atac, respectiv aspecte ce țin de legalitatea declarării recursului, îndeplinirea condițiilor de formă prevăzute de art. 486 C. proc. civ., încadrarea motivelor de recurs stipulate de art. 488 C. proc. civ., precum și respectarea termenului de declarare a căii de atac.

Prin urmare, procedura examinării recursului în complet de filtru vizează doar aspecte pur formale, care nu presupun analiza pe fond a motivelor de recurs invocate de către parte.

Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ. "în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac."

Rezultă, deci, că legiuitorul a optat ca deciziile pronunțate în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. să nu fie supuse niciunei căi de atac, ceea ce conduce la concluzia că aceste hotărâri nu pot fi atacate nici cu revizuire și nici cu contestație în anulare.

Ca atare, în aplicarea dispozițiilor legale sus-menționate, împotriva deciziei nr. 2234 din 26 noiembrie 2019 pronunțată în dosarul nr. x/2017 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă nu poate fi exercitată nicio cale de atac, ordinară sau extraordinară.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în aplicarea art. 457 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) și ale art. 503 C. proc. civ., va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată în cauză.

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 2234 din 26 noiembrie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2017.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 iunie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-06-25
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1276/2020
Ședința publică din data de 25 iunie 2020 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Prin decizia nr. 2238 din 26 noiembrie 2019 pronunțată în dosarul n
ÎCCJ 2020-06-25
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1275/2020
Ședința publică din data de 25 iunie 2020 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Prin decizia nr. 2239 din 26 noiembrie 2019 pronunțată în dosarul n
ÎCCJ 2020-06-25
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1278/2020
Ședința publică din data de 25 iunie 2020 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Prin decizia nr. 757 din 16 martie 2020 pronunțată în dosarul nr. x
ÎCCJ 2020-05-28
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 974/2020
Ședința publică din data de 28 mai 2020 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Prin decizia nr. 275 din 30 ianuarie 2020 pronunțată în dosarul nr. x
ÎCCJ 2020-05-28
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 972/2020
Ședința publică din data de 28 mai 2020 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Prin decizia nr. 273 din 30 ianuarie 2020 pronunțată în dosarul nr. x
Sursă