ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.11.2018

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4996/2018

HOTĂRÂRE
20.11.2018
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4996/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 20 noiembrie 2018

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 10.11.2015 pe rolul Judecătoriei Ploiești, secția Civilă, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâta C. S.A., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să constate caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzelor inserate la art. 8 alin. (1) și (2) din Condițiile particulare ale contractului de credit nr. x/21.06.2007 și la art. 4.1 lit. a) și b) din Condițiile generale ale aceluiași contract, precum și a clauzelor vizând comisionul de gestionare/administrare inserate în Actul adițional nr. x la contract și să dispună restituirea sumei de 1.190 euro, încasată de pârâtă cu titlu de comision de întocmire dosar și a sumelor încasate cu titlu de comision de gestionare, respectiv administrare, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 8213/30.09.2016, Judecătoria Ploiești, secția Civilă a respins ca neîntemeiată acțiunea.

Împotriva acestei sentințe, reclamanții A. și B. au declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia nr. 3862/15.12.2017, Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis apelul și a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzelor inserate la art. 8 alin. (1) și (2) din Condițiile particulare ale contractului de credit nr. x/21.06.2007 și la art. 4.1 lit. a) și b) din Condițiile generale ale aceluiași contract, precum și a clauzelor vizând comisionul de gestionare, respectiv administrare inserate în Actul adițional nr. x la contract, a dispus restituirea sumelor încasate în baza clauzelor abuzive și a obligat pârâta la plata către reclamanți a sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată; a fost obligată intimata la plata către apelanți a sumei de 500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, C. S.A. a declarat recurs, care a fost depus la Tribunalul Prahova și a fost înaintat spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Astăzi, în ședință publică, Înalta Curte a invocat din oficiu excepția necompetenței sale materiale, asupra căreia, în temeiul art. 132, rap. la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate de Tribunalul Prahova, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., "(...) nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în (...) cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv (...)."

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziție tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziție să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

O primă concluzie care se desprinde din cele prezentate anterior este în sensul că, în concepția legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanță, competența de soluționare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii și tribunale, în funcție de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) și a) art. 95 pct. 1 C. proc. civ. astfel, judecătoriile soluționează, în primă instanță, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele - pe cele a căror valoare depășește acest nivel.

Hotărârile astfel pronunțate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal și, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competență care să determine instanța căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunțate de tribunale în asemenea condiții.

Calea de atac a recursului a fost recunoscută ca efect al pronunțării de către Curtea Constituțională a deciziei nr. 369/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582/20.07.2017, prin care s-a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 este neconstituțională.

Curtea Constituțională a statuat că "efect al constatării neconstituționalității sintagmei "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în condițiile prorogării de la aplicare, până la 1 ianuarie 2019, a dispozițiilor art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., este acela că, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, urmează a se aplica prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunțate, după publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puțin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013."

În speță, hotărârea atacată a fost pronunțată la 15.12.2017, ulterior publicării deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale a României în Monitorul Oficial.

Prin decizia nr. 18/01.10.2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 965/14.11.2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, a statuat că "în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 și art. 483 din C. proc. civ., competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, publicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curților de apel."

De aceea, în condițiile în care decizia atacată a fost pronunțată de Tribunalul Prahova, competența de soluționare a recursurilor aparține Curții de Apel Ploiești, instanță în favoarea căreia aceasta urmează să fie declinată.

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurenta C. S.A. împotriva deciziei nr. 3862/15.12.2017, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în favoarea Curții de Apel Ploiești.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 noiembrie 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-02-28
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 600/2018
Ședința publică din data de 28 februarie 2018 Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată formulată la 2 februarie 2015 și înregistrată sub număr de
ÎCCJ 2018-10-10
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4213/2018
Ședința publică din data de 10 octombrie 2018 Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 3716 din 19 aprilie 2017, pronunțată de Judecătoria Ploiești, secția
ÎCCJ 2018-11-07
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4711/2018
Ședința publică din data de 7 noiembrie 2018 Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 4173 din 04 mai 2017, Judecătoria Ploiești a respins excepția autorită
ÎCCJ 2018-10-09
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4175/2018
969, art. 978, art. 948, art. 1077-1079 din C. civ. de la 1864. Prin sentința civilă nr. 7427 din 20 septembrie 2017, Judecătoria Ploiești a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâta
ÎCCJ 2018-09-26
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3678/2018
Ședința publică din data de 26 septembrie 2018 Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 6423 din 10 iulie 2017 Judecătoria Ploiești a admis în parte acțiune
Sursă