Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.09.2018
admis

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3337/2018

HOTĂRÂRE
18.09.2018
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3337/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 18 septembrie 2018 Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

D E C I D E Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție și, în consecință: Declină competența de soluționare a recursului declarat de pârâta S.C. B. S.A. Vaslui împotriva deciziei civile nr. 1574/A/2017 din 9 noiembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Vaslui, secția Civilă, în favoarea Curții de Apel Iași. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 septembrie 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-10-03
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3949/2018
Ședința publică din data de 3 octombrie 2018 Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată Judecătoriei Huși sub nr. x/2016, reclamanta A. a chemat în judecată pârâta S.C. B. S.A. Vaslui, solicitând ins
ÎCCJ 2018-10-09
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4158/2018
Ședința publică din data de 9 octombrie 2018 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 28 septembrie 2016 pe rolul Judecătoriei Huși, sub nr. x/2016, reclamanta A. a chemat în judecată pârâta S.C. B. S.A.
ÎCCJ 2018-05-22
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2099/2018
Ședința publică din data de 22 mai 2018 Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Huși la 2 februarie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul A
ÎCCJ 2018-05-11
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1780/2018
Ședința publică din data de 11 mai 2018 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 447 din 3 mai 2017 Judecătoria Huși a admis acțiunea civilă formulată de recla
ÎCCJ 2018-10-11
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4277/2018
Ședința publică din data de 11 octombrie 2018 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Huși sub nr. x/2017 reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. Vaslui a solicitat in
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă