ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1767/2018

Ședința publică din data de 11 mai 2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Galați, la data de 11 octombrie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.A., prin reprezentant legal, a solicitat obligarea pârâtei B. la plata sumei de 2.829,9 RON reprezentând contravaloarea serviciilor de termoficare prestate și facturate în perioada 11 aprilie 2016 - 7 iulie 2016 și a sumei de 115,4 RON reprezentând contravaloarea majorărilor de întârziere, calculate în perioada 5 februarie 2016 - 30 iunie 2016, pentru neîndeplinirea în termen a obligațiilor de plată a serviciilor de termoficare prestate și facturate în perioada 31 decembrie 2015 - 9 mai 2016, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1932 din 14 martie 2017 a Judecătoriei Galați, a fost admisă cererea și obligată pârâta la plata sumei de 100 RON reprezentând contravaloarea majorărilor de întârziere, calculate în perioada 10 martie 2016 - 30 iunie 2016, pentru neîndeplinirea în termen a obligațiilor de plată a serviciilor de termoficare facturate în intervalul 31 decembrie 2015 (factura nr. x) - 9 mai 2016 (factura nr. x) și la plata sumei de 20 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Împotriva acestei soluții a declarat în termen legal apel reclamanta S.C. A. S.A., arătând în motivare că, apreciază ca nelegală sentința civilă nr. 1932 din 14 martie 2017 prin care instanța a admis cererea formulată, a obligat pârâta la plata sumei de 100 RON, reprezentând contravaloarea majorărilor de întârziere calculate în perioada 10 martie 2016 - 30 iunie 2016, pentru neîndeplinirea la termen a obligațiilor de plată a serviciilor de termoficare aferente intervalului 31 decembrie 2015 - 9 mai 2016, precum și la plata sumei de 20 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru.

Tribunalul Galați, secția a II-a civilă, prin decizia nr. 307 din 4 octombrie 2017, a respins apelul formulat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.A. cu sediul în Galați, Crizantemelor, nr. 6, jud. Galați în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. cu sediul în Galați, Oțelarilor, nr. 8, jud. Galați împotriva sentinței civile nr. 1932 din 14 martie 2017 pronunțată de Judecătoria Galați, în dosarul nr. x/2016 având ca obiect "pretenții", ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. Galați, recursul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel Galați, secția I civilă care, prin decizia nr. 56/R din 14 februarie 2018, a declinat competența de soluționare a recursului civil promovat de reclamanta S.C. A. S.A. Galați împotriva deciziei civile nr. 307 din 4 octombrie 2017 pronunțată de Tribunalul Galați, secția a II-a civilă - Litigii cu Profesioniști, în dosarul nr. x/2016, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța raportându-se în motivare la considerentele deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate de Tribunalul Galați, secția a II-a civilă, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziție tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziție să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepția legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanță, competența de soluționare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii și tribunale, în funcție de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. l lit. k) și a) art. 95 pct. l C. proc. civ.. Astfel, judecătoriile soluționează, în primă instanță, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depășește acest nivel.

Hotărârile astfel pronunțate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal și, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competență care să determine instanța căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunțate de tribunale în asemenea condiții.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituțională.

Instanța constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competența Înaltei Curți în soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, o asemenea competență nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curților de apel.

Într-o atare situație, devin incidente prevederile de principiu conținute de art. 5 C. proc. civ. și se impune determinarea instanței competente să soluționeze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice și logice a textelor legale și a principiilor dreptului procesual civil și organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare.

Astfel, examinarea dispozițiilor art. 94, 95, 96 și 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanțelor competente să soluționeze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziții, a instanței competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepția inițială a Codului, de a nu recunoaște recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absența unei norme privind competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale și neputând fi identificată vreo uzanță în acest sens, se impune recurgerea la analogie și identificarea instanței competente în cauză "în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situațiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, dar rară a individualiza instanța competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât, dacă aceste instanțe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. l C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluționează recursul împotriva hotărârii pronunțate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluția legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune și în alte situații decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de rațiune, fiind vorba despre "situații asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, față de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Galați, secția a II-a civilă, revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Galați, instanță în favoarea căreia Înalta Curte va declina competența de soluționare a recursului, având în vedere și dispozițiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția de necompetență materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în soluționarea recursului declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. GALAȚI împotriva deciziei nr. 307 din 4 octombrie 2017, pronunțată de Tribunalul Galați, secția a II-a civilă.

Trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel Galați.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 11 mai 2018.