ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3778/2018

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 1.454 din data de 25 aprilie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-pârât Orașul Năvodari împotriva Decizie nr. 175C din data de 6 noiembrie 2017 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă.

Pentru a hotărî astfel, în esență, instanța de recurs a reținut că valoarea obiectului acțiunii deduse judecății, la data de 25 noiembrie 2016, data înregistrării cererii de chemare în judecată, este sub valoarea de 1.000.000 RON inclusiv, iar, potrivit dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv.

Totodată, a arătat că, prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în M. Of. nr. 582 din 20 iulie 2017, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituțională.

Însă, a apreciat că efectele acestei decizii nu se pot produce în litigiul pendinte, deoarece acesta a început înainte de publicarea Deciziei Curții Constituționale în M. Of. , cererea de chemare în judecată fiind înregistrată pe rolul instanței sub imperiul dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în forma nemodificată.

Împotriva acestei decizii, contestatorul Orașul Năvodari, prin Primar, a formulat contestație în anulare, solicitând anularea hotărârii atacate și soluționarea cauzei în sensul admiterii recursului, casarea în tot a Deciziei nr. 175C din data de 6 noiembrie 2017 și trimiterea cauzei, spre rejudecare; respingerea apelului declarat de apelantul-reclamant A. și menținerea, în totalitate, a Sentinței civile nr. 697 din data de 5 aprilie 2017, pronunțată de Tribunalul Constanța, de respingere a cererii de chemare în judecată, formulată de reclamantul A., ca nefondată. Totodată, a solicitat obligarea intimatului A. la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea contestației în anulare, contestatorul a susținut că instanța de recurs, în mod greșit, a respins recursul, ca inadmisibil, raportat la valoarea obiectului litigiului, care este de 78.925 RON și, prin urmare, se situează sub plafonul de 1.000.000 RON inclusiv.

A arătat că, prin Decizia nr. 369 din data de 30 mai 2017, publicată în M. Of. nr. 582 din data de 20 iulie 2017, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, este neconstituțională.

Contestatorul a apreciat că avea deschisă calea de atac a recursului, având în vedere că efectele decizie Curții Constituționale anterior menționate se produc, potrivit celor arătate în considerentele acesteia, cu privire la deciziile pronunțate ulterior publicării în M. Of. , iar Decizia nr. 175C a Curții de Apel Constanța a fost pronunțată la data de 6 noiembrie 2017.

În drept, a invocat dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2, 3 și 4 C. proc. civ.

Pe fondul cauzei, a susținut că soluția pronunțată de instanța de apel este dată cu încălcarea legii și cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

Astfel, a arătat că, prin hotărârea Consiliului Local nr. 49 din data de 19 martie 2014, a fost aprobat contractul de finanțare al B., prin care s-a confirmat acordul de voință exprimat de către Consiliul Local Năvodari, organul cu atribuții deliberative din cadrul administrației publice locale, în temeiul dispozițiilor art. 36 alin. (4) din Legea nr. 215/2001, în sensul acordării/distribuirii unor fonduri bugetare aflate la dispoziția sa, în scopul finanțării B.

A considerat că în mod corect s-a reținut de către prima instanță faptul că nu are calitate procesuală pasivă, având în vedere că nu deține calitatea de angajator al intimatului, așa cum rezultă din Convenția civilă de prestări servicii sportive nr. 550 din data de 1 iulie 2014, calitatea de angajator revenindu-i B.

Totodată, a precizat că, la data promovării prezentei acțiuni, B. era, în continuare, debitor al obligației de plată a salariului intimatului, iar, prin Sentința civilă nr. 465 din data de 7 martie 2016, pronunțată de Tribunalul Constanța, B. a fost obligată să plătească intimatului suma de 17.500 euro, reprezentând drepturi bănești asimilate celor salariale pentru perioada 1 iulie 2014 - 5 decembrie 2014.

Contestatorul a apreciat că în mod greșit instanța de apel a dispus admiterea acțiunii, având în vedere că aceasta este lipsită de interes, în condițiile în care intimatul este deja titularul unei hotărâri susceptibile de executare și nu a făcut dovada imposibilității satisfacerii creanței sale, fie prin demararea executării silite, fie prin înscrierea la masa credală.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul A. a invocat excepția inadmisibilității contestației în anulare, iar pe fondul cererii a solicitat respingerea acesteia, ca nefondată.

În susținerea excepției inadmisibilității contestației în anulare, intimatul a arătat că decizia care ar fi putut fi contestată prin intermediul căii extraordinare de atac este Decizia nr. 175C din data de 6 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, față de împrejurarea că hotărârea din apel nu este supusă recursului, raportat la data inițierii procesului (25 noiembrie 2016), potrivit dispozițiilor art. 24 - 27 C. proc. civ., dispoziții asupra cărora nu a fost extins controlul de constituționalitate.

Totodată, a apreciat că partea adversă nu a adus critici concrete hotărârii pronunțate în recurs, susceptibile de încadrare în prevederile art. 503 alin. (1) sau (2) C. proc. civ.

Pe fondul contestație în anulare, în esență, a arătat că, deși Tribunalul Constanța (în dosarul nr. x/2015) a obligat, în solidar, pe Consiliul Local Năvodari și pe angajatorul său la plata sumei de 17.500 euro, în faza procesuală a apelului, Consiliul Local Năvodari a fost scos din cauză, prin admiterea excepție lipsei calității procesuale pasive, iar angajatorul B. este în faliment.

Prin urmare, a considerat că partea adversă a susținut în mod eronat că ar putea executa de două ori creanța.

Față de cele arătate de către contestatoare în sensul că B. avea obligația să vireze salariile, a precizat că acestea veneau de la stat și, ca să fie virate de către angajator, trebuiau virate mai întâi de UAT - Orașul Năvodari.

Analizând condițiile de admisibilitate a prezentei contestații în anulare, Înalta Curte reține că:

Contestatorul Orașul Năvodari, prin Primar, a atacat Decizia nr. 1.454 din data de 25 aprilie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2016, invocând motivele prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2, 3 și 4 C. proc. civ.

Potrivit art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

Erorile materiale la care se referă art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. vizează aspecte formale ale judecății, care trebuie să fie evidente și săvârșite de instanță ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale din dosarul cauzei și constau, de exemplu, în respingerea recursului, ca tardiv, sau anularea lui, ca netimbrat sau insuficient timbrat ori făcut de o persoană fără calitate, deși la dosar există chitanța de plată a taxei de timbru, ori recipisa de expediere a recursului prin poștă, înăuntrul termenului legal ori dovada că recursul a fost formulat de o persoană îndreptățită a-l declara, aceste erori materiale cu caracter procedural ducând la pronunțarea unor soluții eronate.

Contestația în anulare este o cale de retractare și nu o cale de reformare a unei decizii definitive, pronunțată de o instanță de judecată, ceea ce înseamnă că nu se poate formula contestație în anulare pentru a "provoca" rejudecarea cauzei pe fondul său, respectiv pentru a repune în discuție nelegalitatea hotărârii pronunțate ca urmare a invocării unor greșeli materiale care, în fapt, vizează greșeli de judecată, relative la dezlegarea dată de instanță problemei de drept deduse judecății.

În speță, contestatorul, invocând dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., a criticat soluția de respingere a recursului, ca inadmisibil, prin raportare la criteriul valoric al pretențiilor deduse judecății, față de cele statuate prin Decizia nr. 369 din data de 30 mai 2017 a Curții Constituționale; în considerentele deciziei atacate pe calea contestație în anulare, s-a reținut că efectele sale nu se pot produce în litigiul pendinte, deoarece acesta a început înainte de publicarea deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of.

Prin urmare, contestatorul tinde să pună în discuție elemente ale cauzei care, fără a fi greșeli care să privească aspecte de ordin formal ale judecății, țin de dezlegarea dată de către instanța de recurs aspectului vizând admisibilitatea căii de atac prin raportare la momentul de la care Decizia nr. 369 din data de 30 mai 2017 a Curții Constituționale își produce efectele.

Astfel, dacă instanța învestită cu soluționarea contestației în anulare ar examina pretinsa "eroare materială" ce se impută instanței de recurs, din perspectiva celor solicitate de contestator, s-ar ajunge la o veritabilă rejudecare a problemei de drept analizate prin decizia atacată, contestația în anulare neputând fi însă convertită într-un "recurs la recurs".

Față de cele anterior reținute, Înalta Curte constată că motivele invocate de contestator nu se circumscriu ipotezei prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

În motivarea contestației în anulare, contestatorul a invocat și dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 și 4 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen sau nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

Înalta Curte reține, pe de o parte, că, deși a făcut trimitere la aceste dispoziții legale, contestatorul nu a dezvoltat susțineri în sensul ipotezelor avute în vedere de către acestea, iar, pe de altă parte, că, în condițiile în care, recursul declarat de recurentul-pârât Orașul Năvodari a fost respins, ca inadmisibil, conform dispozițiilor art. 499 teza finală C. proc. civ., hotărârea cuprinde exclusiv motivarea soluției de respingere a recursului ca inadmisibil, nefiind necesară analiza motivelor de casare.

Prin urmare, nu se poate constata că instanța de recurs a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate sau că nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

Astfel, având în vedere considerentele expuse, reținând că partea nu a formulat critici care să poată fi circumscrise temeiurilor de drept invocate, de natură a atrage admisibilitatea prezentei căi de atac, Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul Orașul Năvodari, prin Primar, împotriva Deciziei nr. 1.454 din data de 25 aprilie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2016.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 noiembrie 2018.

Procesat de ED