Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
Data
15 martie 2017

Încheierea nr. 458/2017 — ÎCCJ, Secția I civilă — cerere de strămutare

Încheierea nr. 458/2017 S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petenta A. La apelul nominal se prezintă petenta A., reprezentată de avocat B., lipsind intimata Policlinica C. SRL. Procedura de citare este legal îndeplinită. Cererea a fost timbrată. Se referă de magistratul asistent asupra faptului că potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor judecătorești, dosarul ce face obiectul cererii de strămutare are termen de judecată la data de 30 martie 2017. Având cuvântul, avocat B. solicită admiterea cererii de strămutare pentru motivele formulate în scris și prezentate verbal. Analizând cererea,

DISPUNE Respinge cererea formulată de petenta A. prin care se solicită strămutarea judecării procesului ce formează obiectul Dosarului nr. x/63/2015 al Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 martie 2017.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.