Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Admis
Dosarul nr.
1363/1/2017
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Alte secții / complete
Data
16 octombrie 2017

Decizia nr. 73/2017 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 1363/1/2017

ROMÂNIA

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept Minuta deciziei nr. 73 Dosar nr. 1363/1/2017 Ședința din 16 octombrie 2017

DECIDE: Admite sesizarea formulată de Tribunalul Cluj – Secția civilă în dosarul nr. 10022/211/2016 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile și, în consecință, stabilește că: În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 906 alin. (1) și (2) Cod de procedură civilă, încheierea de soluționare a cererii de obligare la plata de penalități pe zi de întârziere a debitorului unei obligații de a face sau a nu face, evaluabile în bani, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, este definitivă, indiferent de soluția adoptată de instanța de executare, respectiv de admitere sau de respingere a cererii creditorului. Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 octombrie 2017.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.