ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.02.2018

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 414/2018

HOTĂRÂRE
14.02.2018
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 414/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Decizia nr.

414/2018

Asupra cauzei

de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

pe rolul Judecătoriei Aiud la data de 9 decembrie 2015, ulterior

precizată, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții B.,

C., D., E., F., U.A.T. Ocna Mureș, prin primar și Consiliul Local

Ocna Mureș, solicitând ca, pe calea hotărârii

judecătorești, să fie obligați pârâții în solidar

să îi plătească suma de 4.493 RON, reprezentând paguba

cauzată prin deteriorarea autoturismului proprietatea lui, cu obligarea

pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin

Sentința civilă nr. 318/2017 din 24 martie 2017, Judecătoria

Aiud a respins excepția lipsei calității procesual pasive a

pârâtului U.A.T. Ocna Mureș, invocată de către acesta.

A respins

excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului E.,

invocată de către acesta.

A respins

acțiunea față de Consiliul Local Ocna Mureș, ca urmare a

admiterii excepției lipsei capacității de folosință.

A admis

acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu

pârâții C., D. și F., E. și U.A.T. Ocna Mureș.

A obligat

pârâții în solidar la plata sumei de 4.493 RON, reprezentând pagubă

cauzată.

A luat act

că nu au fost solicitate cheltuieli de către reclamant.

A respins

cererea formulată de pârâți, de obligare a reclamantului la plata

cheltuielilor de judecată.

A admis

cererea formulată de martorul G. și a obligat reclamantul la plata

către acesta a sumei de 50 RON, cu titlu de cheltuieli deplasare în

instanță.

Prin Decizia

nr. 583/A/2017 din 27 octombrie 2017, Tribunalul Alba, secția I

civilă, a respins, ca nefondate, apelurile formulate de către

pârâții E., C., D. și U.A.T. Ocna Mureș împotriva Sentinței

civile nr. 381/2017 din 24 martie 2017 a Judecătoriei Aiud.

A admis

apelul formulat de reclamantul A. împotriva aceleiași sentințe

și a schimbat, în parte, sentința apelată, numai în ceea ce

privește neacordarea de către instanța de fond a cheltuielilor

de judecată în favoarea reclamantului A. și, în consecință:

A obligat

pârâții E., C., D. și U.A.T. Ocna Mureș la plata în favoarea

reclamantului A. a sumei de 369,51 RON, reprezentând cheltuieli de

judecată de la fond.

A

menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.

A obligat

pârâții E., C., D. și U.A.T. Ocna Mureș la plata în favoarea

reclamantului A. a sumei de 820 RON, reprezentând cheltuieli de judecată

în apel.

Împotriva

acestei decizii, pârâții U.A.T. Ocna Mureș, prin primar și

Consiliul Local Ocna Mureș au declarat recurs, înregistrat la Tribunalul

Alba, la data de 21 decembrie 2017 și transmis spre soluționare

Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 22

decembrie 2017.

Dosarul a

fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția I civilă, la data de 29 decembrie 2017 și

trimis, spre soluționare, prin repartizare computerizată aleatorie,

completului de filtru nr. 10.

Prin

Rezoluția completului din data de 8 ianuarie 2018, s-a fixat termen de

judecată la 14 februarie 2018, în vederea discutării competenței

materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în

judecarea cererii de recurs.

La acest

termen, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției

necompetenței sale materiale în soluționarea recursului de

față, în raport de dispozițiile art. 97 pct. (1) coroborate cu

art. 5 alin. (3) și art. 483 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând

excepția, Înalta Curte de Casație și Justiție constată

că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit

dispozițiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și

Justiție judecă: "1. recursurile declarate împotriva

hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri,

în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3.

cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru

dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în

competența sa".

Din noima de

competență citată rezultă în mod neechivoc faptul ca Înalta

Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri

declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de

apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres

competența ratione materiae a Înaltei Curți.

Prin urmare,

art. 97 pct. l C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație

și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a

recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și

numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor

împotriva altor hotărâri.

Astfel

formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de

competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor,

indiferent de instanța care a pronunțat hotărârea supusă

recursului. Cu alte cuvinte, noima de drept menționată nu

statuează în sensul că Înalta Curte soluționează toate

recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor

instanțe.

O asemenea

formulare de principiu nu se regăsește în conținutul art. 97

pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul

competenței de atribuțiune a tribunalelor pentru judecata în

primă instanță, ceea ce relevă că legiuitorul a optat

pentru o soluție legislativă diferită, prin indicarea

expresă și limitativă a cazurilor de atribuire a

competenței în favoarea Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

Reformularea

art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanță

de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu

este prevăzută competența altei instanțe, ar echivala cu

nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu

extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în

care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți la cazurile de

atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o

regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, rezultat

ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora

"Reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin

modificarea normelor prezentului cod".

Constatări

similare se impun și în privința art. 483 alin. (3) C. proc. civ.,

care prevede că "Recursul urmărește să supună

Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în

condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu

regulile de drept aplicabile".

Nici aceasta

normă nu conține o formulare de principiu în sensul că Înalta

Curte de Casație și Justiție soluționează toate

recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor

instanțe, formulare ce s-ar fi impus dacă legiuitorul ar fi

intenționat consacrarea Înaltei Curți ca instanță de drept

comun pentru soluționarea recursurilor.

Rațiunea

normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum

indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curți îi

revine prin lege competența de soluționare a recursului. De altfel,

același scop îl urmărește și recursul soluționat de

alte instanțe de recurs decât Înalta Curte, astfel cum se prevede în art.

483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia "Dispozițiile

alin. (3) se aplică în mod corespunzător".

Este

incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea și

aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din

Constituție, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de

competență în soluționarea recursurilor, în absența unei

norme exprese de competență în acest sens. Astfel, art. 126 alin. (3)

din Constituție prevede că acest rol se exercită de către

Înalta Curte de Casație și Justiție "potrivit

competenței sale".

Din

considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C.

proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art.

97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă,

competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva

hotărârilor curților de apel și numai prin excepție

competența de soluționare a recursurilor împotriva altor

hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.

Pornind de la

această premisă, demonstrată prin cele ce preced, se

constată că nu este prevăzută în mod expres competența

Înaltei Curți de Casație și Justiție de soluționare a

recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale

în apel.

Noul Cod de

procedură civilă păstrează principiul ierarhiei

instanțelor, astfel încât, coroborând acest principiu cu dispozițiile

art. 483 alin. (4) C. proc. civ., curțile de apel sunt competente să

soluționeze recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale,

procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității

hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, conform art. 483

alin. (3) C. proc. civ.

Cum în

speță, judecătoria a fost instanța învestită cu

soluționarea fondului, iar soluționarea în apel a cauzei a realizat-o

tribunalul, rezultă că nu este incidentă norma art. 97 pct. 1 C.

proc. civ., care reglementează competența în materia recursului a

instanței supreme.

Aceasta

întrucât, pe de o parte, nu este supusă cenzurii o decizie a curții

de apel și, pe de altă parte, nu este vorba despre un caz

prevăzut de lege (cu privire la alte hotărâri ale instanțelor),

care să atragă competența de judecată în recurs a Înaltei

Curți de Casație și Justiție.

O altfel de

interpretare care să atribuie competența de drept comun a

instanței supreme în materia recursului, indiferent de hotărârea ce

face obiectul acesteia, ar însemna, în realitate, crearea pe cale

jurisprudențială, a unei norme noi de competență, în contradicție

cu dispozițiile constituționale (conform art. 126 alin. (2) din

Constituție "competența instanțelor judecătorești

și procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege")

și cu cele ale art. 122 C. proc. civ. ("reguli noi de competență

pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod").

În aplicarea

acestor norme, competența de soluționare în cauză a recursului

declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către

Tribunalul Alba revine instanței ierarhic superioare, respectiv

Curții de Apel Alba Iulia, instanță în favoarea căreia

Înalta Curte urmează a declina competența de soluționare a

recursului, văzând și dispozițiile art. 132 alin. (3) C. proc.

civ.

LEGII

Admite

excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație

și Justiție.

Declină

competența de soluționare a recursului declarat de pârâții

U.A.T. Ocna Mureș, prin primar și Consiliul Local Ocna Mureș

împotriva Deciziei nr. 583/A/2017 din 27 octombrie 2017, pronunțată

de Tribunalul Alba, secția I civilă, în favoarea Curții de Apel

Alba Iulia.

Fără

cale de atac.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 14 februarie 2018.

Procesat de

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-03-22
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1037/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele; Prin Sentința civilă nr. 380 din 24 martie 2017, pronunțată de Judecătoria Aiud, a fost respinsă excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului UAT Ocna Mureș invocată de către acesta și
ÎCCJ 2018-01-31
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 285/2018
Decizia nr. 285/2018 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 319 din 13 martie 2017, Judecătoria Aiud a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților A., UAT Ocna Mureș prin Primar și Consiliu
ÎCCJ 2018-05-11
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1788/2018
Ședința publică din data de 11 mai 2018 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia la 26.02.2016 sub nr. dosar x/2016, reclaman
ÎCCJ 2018-01-19
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 123/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Aiud la data de 09 iunie 2016, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând obligarea acestuia la repararea imobilului casa de lo
ÎCCJ 2018-09-21
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3529/2018
ca neîntemeiate. Au fost obligate pârâtele să-i plătească reclamantei suma de 1600 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. A fost respinsă cererea intervenientului forțat C. de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată. Împotr
Sursă