Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.03.2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1029/2013

HOTĂRÂRE
12.03.2013
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1029/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj sub nr. 6186/63/2011 din 8 februarie 2011 contestatorul T.E., a chemat în judecată pe intimata Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Apărării Naționale solicitând a se dispune anularea Deciziei nr. 56067 din 31 decembrie 2010. Prin Sentința civilă nr. 4663 din 30 martie 2011 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, pe rolul Secției a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, instanța făcând aplicarea art. 156 din Legea nr. 19/2000. Tribunalul București, secția a VIII-a, conflicte de muncă și asigurări sociale, prin Sentința nr. 33 din 4 ianuarie 2013 a admis excepția de necompetență teritorială, a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului Dolj și a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

În pronunțarea acestei hotărâri cea de-a doua instanță a reținut că în speță sunt incidente dispozițiile Legii nr. 263/2010 intrată în vigoare la data de 23 decembrie 2010, care a modificat norma de competență reglementată prin art. 156 din Legea nr. 19/2000, lege care de altfel a fost abrogată odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, în baza art. 158 și următoarele C. proc. civ., raportat la art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010. Înalta Curte, învestită legal cu pronunțarea regulatorului de competență, în raport de art. 22 alin. (3) C. proc. civ., constată că Tribunalul Dolj este competent teritorial în soluționarea cauzei pentru motivele care se vor arăta. Relevanță în stabilirea competenței teritoriale o prezintă legea de procedură în vigoare la momentul sesizării instanței.

În speță, promovarea acțiunii s-a realizat la 8 februarie 2011, sub imperiul Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, intrarea în vigoare a acesteia având ca efect abrogarea și a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale. Așa fiind, în respectarea art. 725 alin. (1) C. proc. civ. în cauză instanța competentă teritorial este cea determinată de reglementarea cuprinsă în art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263 din 16 decembrie 2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în speță Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

D E C I D E Stabilește competența în favoarea Tribunalului Dolj. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 martie 2013. Procesat de GGC - DG

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-03-21
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1612/2013
Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la data de 9 februarie 2011, sub nr. 6493/63/2011 contestatorul M.N.P. a chemat în judecată pe intimata Casa de Pensii
ÎCCJ 2013-04-04
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1992/2013
Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la data de 1 februarie 2011, sub nr. 4814/63/2011, reclamantul C.T.T.C. a chemat în judecată pe pârâta Casa de Pensii
ÎCCJ 2013-03-21
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1619/2013
Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la data de 14 februarie 2011, sub nr. 7340/63/2011 contestatorul C.I. a chemat în judecată pe intimata Casa de Pensii
ÎCCJ 2013-04-04
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1993/2013
Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la data de 7 aprilie 2011, sub nr. 12729/63/2011, reclamanta D.A.M. a chemat în judecată pe pârâta Casa de Pensii a Mi
ÎCCJ 2013-03-21
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1613/2013
Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la data de 7 februarie 2011, sub nr. 5918/63/2011 contestatorul S.M.I. a chemat în judecată pe intimata Casa de Pensii
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă