ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.05.2018

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1724/2018

HOTĂRÂRE
10.05.2018
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1724/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Prin sentința civila nr. 5610 din 26.06.2017 pronunțată de Judecătoria Slatina în Dosar nr. x/2015, a fost admisă, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., și a fost obligat acesta la plata sumei de 1.650 RON, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului în suprafață de 2,5 m lățime și 267 m lungime situat în extravilanul jud. Olt și pe cale de consecință a admis în parte și cererea privind cheltuielile de judecată, fiind obligat pârâtul la plata către reclamanta a sumei de 719 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând 35% din contravaloarea taxei i judiciare de timbru (124 Iei), din cuantumul onorariului de expert (31.5 RON), respectiv cuantumul onorariului avocat (280 RON).

Împotriva acestei sentințe a declarat apei reclamanta A.

Prin decizia civilă nr. 102 din data de 1 februarie 2018 pronunțată de Tribunalul Olt, secția I civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta reclamantă A., împotriva sentinței civile nr. 5610 din 26.06.2017 pronunțata de Judecătoria Slatina, în Dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimatul pârât B., Apelanta a fost obligată la plata sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimat, împotriva acestei decizii a promovat recurs reclamanta A.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 30 martie 2018 și trimis, spre soluționare, prin repartizare computerizată aleatorie, completului de filtru nr. 11.

Prin rezoluția completului din data de 2 aprilie 2018, s-a fixat termen de judecată la 10 mai 2018 în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în judecarea cererii de recurs, părțile fiind citate în acest sens.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței sale materiale în soluționarea recursului de față, în raport de dispozițiile art. 97 alin. (1) coroborat cu art. 5 alin. (3) și art. 483 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând excepția, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Hotărârea atacată cu recurs a fost pronunțată de către tribunal într-un litigiu având ca obiect răspundere civilă delictuală.

Potrivit dispozițiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă:

"1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apei, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4, orice alte cereri date prin lege în competența sa".

Din norma de competență citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a Înaltei Curți.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăsește în conținutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenței de atribuțiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanță-, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluție legislativă diferită, prin indicarea expresă și limitativă a cazurilor de atribuire a competenței în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Reformularea. art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, ar echivala cu nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., care prevăd că "Reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod " și art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora " competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege".

Constatări similare se impun și în privința art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce prevede că "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Nici această normă nu conține o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe, formulare ce s-ar fi impus dacă legiuitorul ar fi intenționat consacrarea Înaltei Curți ca instanță de drept comun pentru soluționarea recursurilor.

Rațiunea normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curți îi revine prin lege competența de soluționare a recursului. De altfel, același scop îl urmărește și recursul soluționat de alte instanțe de recurs decât Înalta Curte, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia "Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător".

Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea și aplicarea unitara a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituție, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de competență în soluționarea recursurilor, în absența unei norme exprese de competență în acest sens. Astfel, art. 126 alin. (3) din Constituție prevede că acest rol se exercită de către Înalta Curte de Casație și Justiție " potrivit competenței sale".

Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.

Pornind de la această premisă, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu este prevăzută în mod expres competența Înaltei Curți de Casație și Justiție de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel.

Noul C. proc. civ. păstrează principiul ierarhiei instanțelor, astfel încât, coroborând acest principiu cu dispozițiile art. 483 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., curțile de apel sunt competente să soluționeze recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Cum în speță, judecătoria a fost învestită în primă instanță cu judecarea acțiunii, iar apelul a fost soluționat de tribunal, rezultă că nu este incidența norma art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care reglementează competența în materia recursului a instanței supreme.

Aceasta întrucât, pe de o parte, nu este supusă cenzurii o decizie a curții de apel și, pe de altă parte, nu este vorba despre un caz prevăzut de lege (cu privire la alte hotărâri ale instanțelor), care sa atragă competența de judecată în recurs a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În aplicarea acestor norme, competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Olt revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Craiova, instanța în favoarea căreia Înalta Curte urmează a declina competența de soluționare a recursului, văzând și dispozițiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

Declină competența de soluționare a recursului formulat de către reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 102 din data de 1 februarie 2018 pronunțată de Tribunalul Olt, secția I civilă, în favoarea Curții de Apel Craiova.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 mai 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3428/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1596 din data de 16 noiembrie 2017 pronunțată de Judecătoria Caracal s-a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanții A. și C., în contradictoriu cu pârâta S.C. D.
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3152/2018
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina la data de 21 octombrie 2016 sub nr. x/2016 reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pe pârâtă la
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3080/2018
sumei de 107 RON, reprezentând lipsa de folosință a terenului și a cheltuielilor de judecată în sumă de 1964 RON. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta C. S.A. Prin decizia civilă nr. 428/30.03.2018, Tribunalul Gorj, secția I ci
ÎCCJ 2018-02-23
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 647/2018
cheltuieli de judecată. Tribunalul Dolj, secția I civilă, prin Decizia nr. 1752 din 18 septembrie 2017, a admis apelul declarat de pârâții B. și C. și a schimbat în parte sentința judecătoriei, în sensul că a respins capătul de cerere având
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3500/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 5823 din 17.11.2017, pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea în Dosarul nr. x/2016, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B.,
Sursă