ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3509/2018

CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3509/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bălcești la data de 23 noiembrie 2016, sub nr. x/2016, reclamantul Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova a chemat în judecată pe pârâta A., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 1.549,64 RON, reprezentând contravaloarea cheltuielilor ocazionate cu acordarea serviciilor medicale în perioada 2 iulie 2012 - 9 iulie 2012, numitului B., tatăl pârâtei.

Judecătoria Bălcești, prin sentința civilă nr. 378 din data de 23 martie 2017 pronunțată în dosarul nr. x/2016, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A., invocată din oficiu, și a respins acțiunea formulată de reclamantul Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, în contradictoriu cu pârâta A., ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Prin decizia civilă nr. 68/A din data de 23 ianuarie 2018 pronunțată în același dosar, Tribunalul Vâlcea, secția I civilă a respins apelul declarat de apelantul-reclamant Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova împotriva sentinței nr. 378 din 23 martie 2017, pronunțată de Judecătoria Bălcești în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata-pârâtă A.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova.

Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, prin decizia civilă nr. 118 din data de 15 iunie 2018, a declinat competența de soluționare a recursului în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 31 iulie 2018 și trimis spre soluționare, prin repartizare computerizată aleatorie, completului nr. 9.

Prin rezoluția din data de 1 august 2018, s-a fixat termen la data de 9 octombrie 2018, în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului.

Analizând excepția, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Hotărârea atacată cu recurs a fost pronunțată de către Tribunalul Vâlcea, secția I civilă într-un litigiu având ca obiect pretenții.

Potrivit dispozițiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă:

"

Din norma de competență citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a Înaltei Curți.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăsește în conținutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenței de atribuțiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanță -, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluție legislativă diferită, prin indicarea expresă și limitativă a cazurilor de atribuire a competenței în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, ar echivala cu nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., care prevăd că "Reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod" și art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora "competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege".

Constatări similare se impun și în privința art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce prevede că "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Nici această normă nu conține o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe, formulare ce s-ar fi impus dacă legiuitorul ar fi intenționat consacrarea Înaltei Curți ca instanță de drept comun pentru soluționarea recursurilor.

Rațiunea normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curți îi revine prin lege competența de soluționare a recursului. De altfel, același scop îl urmărește și recursul soluționat de alte instanțe de recurs decât Înalta Curte, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia "Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător".

Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea și aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituție, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de competență în soluționarea recursurilor, în absența unei norme exprese de competență în acest sens. Astfel, art. 126 alin. (3) din Constituție prevede că acest rol se exercită de către Înalta Curte de Casație și Justiție "potrivit competenței sale".

Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.

Pornind de la această premisă, demonstrată prin cele ce precedă, se constată că nu este prevăzută în mod expres competența Înaltei Curți de Casație și Justiție de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel.

Noul C. proc. civ. păstrează principiul ierarhiei instanțelor, astfel încât, coroborând acest principiu cu dispozițiile art. 483 alin. (4) C. proc. civ., curțile de apel sunt competente să soluționeze recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Cum în speță, judecătoria a fost învestită în primă instanță cu judecarea acțiunii, iar apelul a fost soluționat de tribunal, rezultă că nu este incidentă norma art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care reglementează competența în materia recursului a instanței supreme.

Aceasta întrucât, pe de o parte, nu este supusă cenzurii o decizie a curții de apel și, pe de altă parte, nu este vorba despre un caz prevăzut de lege (cu privire la alte hotărâri ale instanțelor), care să atragă competența de judecată în recurs a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În aplicarea acestor norme, competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Vâlcea, secția I civilă revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Pitești, instanță în favoarea căreia Înalta Curte urmează a declina competența de soluționare a recursului, văzând și dispozițiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de reclamantul Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova împotriva deciziei nr. 68 din data de 23 ianuarie 2018, pronunțate de Tribunalul Vâlcea, secția I civilă în dosarul nr. x/2016, în favoarea Curții de Apel Pitești, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 09.10.2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3614/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bălcești la data de 15.12.2016, reclamantul Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând ca prin hotă
ÎCCJ
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2505/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bălcești, la data de 15 martie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova a chemat în judecată pe pârâta A., sol
ÎCCJ
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2737/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bălcești, la data de 23.02.2016, reclamantul Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova a chemat în judecată pe pârâta A. pentru ca, prin hotărâre
ÎCCJ 2018-05-02
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1523/2018
Prin Sentința nr. 285 din 24 februarie 2017, Judecătoria Bălcești a admis excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată din oficiu și a respins, ca introdusă față de o persoană fără calitate procesuală, cererea formulată de reclaman
ÎCCJ
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3246/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 313 din 28 aprilie 2017, Judecătoria Brezoi a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și a respins acțiunea formulată de reclamantul Spitalul Clinic Județean de
Sursă