ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2713/2018
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2713/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Prin sentința civilă nr. 573 din 30 martie 2017, Judecătoria Turda a admis, în parte, acțiunea. A anulat, ca netimbrată, cererea reconvențională formulată de A. A constatat că pârâta A. are calitatea de moștenitoare a defunctei B., soția lui C. A respins, ca inadmisibile, capetele de cerere privind constatarea dezbaterii pe cale notarială a succesiunii defunctei D., respectiv constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra imobilelor în litigiu prin contracte de vânzare-cumpărare. A respins, ca neîntemeiate, celelalte capete de cerere.
Soluția primei instanțe a fost menținută de Tribunalul Cluj, secția civilă, prin decizia nr. 407/A din 1 martie 2018, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamante împotriva sentinței pronunțate de judecătorie.
Împotriva acestei din urmă decizii, reclamantele E., F., G. și H. au declarat recurs, înregistrat la Tribunalul Cluj la data de 15 mai 2018.
Tribunalul Cluj, prin adresa dosar nr. x/2014 din 24 mai 2018, a înaintat cererea de recurs, împreună cu dosarul, spre soluționare, Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 4 iunie 2018.
Prin rezoluția din 6 iunie 2018, s-a fixat termen la 27 iunie 2018, în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului.
La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției de necompetență, pe care o va admite, în considerarea următoarelor argumente:
Decizia supusă recursului a fost pronunțată de tribunal în apel într-un litigiu având ca obiect împărțeală judiciară, a cărui competență de soluționare aparține în primă instanță, potrivit art. 94 pct. 1 lit. j) C. proc. civ., judecătoriei.
În ceea ce privește interpretarea și aplicarea în cauză a dispozițiilor C. proc. civ., în conformitate cu art. 97 din cod, Înalta Curte de Casație și Justiție judecă:
"
recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competența sa".
Din norma de competență citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a instanței supreme.
Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.
Astfel formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.
Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, ar echivala cu nesocotirea conținutului expres al normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a acesteia, ajungându-se la crearea unei reguli noi de competență, prin adăugare la lege. Or, potrivit art. 122 C. proc. civ.:
"
Reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".
Nici art. 483 alin. (3) C. proc. civ., normă ce reglementează natura și scopul căii extraordinare de atac în cadrul căreia se realizează controlul de legalitate, nu poate conduce la o altă interpretare, a unei competențe de drept comun în materia recursului, care ar aparține instanței supreme.
Astfel, potrivit textului menționat, "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".
Rezultă că norma art. 483 alin. (3) C. proc. civ. are ca obiect de reglementare natura și scopul recursului, cale extraordinară de atac în cadrul căreia se realizează controlul de legalitate.
În acest context, neexistând o legală învestire a Înaltei Curți de Casație și Justiție, judecata cauzei va fi declinată către Curtea de Apel Cluj, căreia îi aparține competența, ca instanță ierarhic superioară celei care a pronunțat decizia în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Declină competența de soluționare a recursului declarat de reclamantele E., F., G. și H. împotriva deciziei nr. 407/A din 1 martie 2018 a Tribunalului Cluj, secția civilă în favoarea Curții de Apel Cluj.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 27.06.2018.