ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.05.2018

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1713/2018

HOTĂRÂRE
10.05.2018
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1713/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Prin sentința civilă nr. 4231 din 27.09.2017 Judecătoria Arad a admis în parte, acțiunea formulată de către contestatoarea A., în contradictoriu cu intimatele B. și C., având ca obiect întoarcere executare silită.

A obligat intimatele să restituie contestatoarei suma de 626,81 euro (echivalentul în RON la cursul BNR din ziua plății), reprezentând creanță executată silit în dosar execuțional nr. x/2015 al BEJ D.

A obligat intimatele sa plătească contestatoarei suma de 50 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1372 din 20.09.2017, Tribunalul Arad, a admis apelul declarat de pârâtele B. și C. împotriva sentinței civile nr. 4231 din 27.09.2017 pronunțată de Judecătoria Arad, în contradictoriu cu intimata A. și a respins apelul declarat de intimată în contradictoriu cu reclamantele împotriva aceleiași hotărâri.

A schimbat, în parte, sentința atacată, în sensul că, a obligat pârâtele sa restituie reclamantei suma de 315 euro (echivalentul în RON la cursul BNR din ziua plătii) reprezentând creanță executare silită în dosarul execuțional nr. x/2015 al BEJ D. A menținut celelalte dispoziții ale hotărârii atacate. Fără cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta A., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 22 martie 2018 și trimis, spre soluționare, prin repartizare computerizată, aleatorie, completului de filtru nr. 11.

Prin rezoluția completului din data de 26 martie 2018, s-a fixat termen de judecată la 10 mai 2018 în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în judecarea cererii de recurs, părțile fiind citate în acest sens.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței sale materiale în soluționarea recursului de față, în raport de dispozițiile art. 97 alin. (1) coroborat cu art. 5 alin. (3) și art. 483 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând excepția, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este întemeiată pentru următoarele considerente;

Hotărârea atacată cu recurs a fost pronunțată de către tribunal într-un litigiu având ca obiect întoarcere executare.

Potrivit dispozițiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă:

"1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competența sa ".

Din norma de competența citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione rnateriae a Înaltei Curți.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăsește în conținutul art. 97 pct. l - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenței de atribuțiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanță-, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluție legislativă diferită, prin indicarea expresă și limitativă a cazurilor de atribuire a competenței în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, ar echivala cu nesocotirea intenției legiuitorului ia edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare la. lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., care prevăd că "Reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod" și art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora "competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege".

Constatări similare se impun și în privința art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce prevede că "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Nici această normă nu conține o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe, formulare ce s-ar fi impus dacă legiuitorul ar fi intenționat consacrarea Înaltei Curți ca instanță de drept comun pentru soluționarea recursurilor.

Rațiunea normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curți îi revine prin lege competența de soluționare a recursului. De altfel, același scop îl urmărește și recursul soluționat de alte instanțe de recurs decât Înalta Curte, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia "Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător".

Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea și aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituție, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de competență în soluționarea recursurilor, în absența unei norme exprese de competență în acest sens. Astfel, art. 126 alin. (3) din Constituție prevede că acest rol se exercită de către Înalta Curte de Casație și Justiție "potrivit competenței sale".

Din considerentele expuse anterior, rezultă ca art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 91 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.

Pornind de la această premisă, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu este prevăzută în mod expres competența Înaltei Curți de Casație și Justiție de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel.

Noul C. proc. civ. păstrează principiul ierarhiei instanțelor, astfel încât, coroborând acest principiu cu dispozițiile art. 483 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., curțile de apel sunt competente să soluționeze recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Cum în speță, judecătoria a fost învestită în primă instanță cu judecarea acțiunii, iar apelul a fost soluționat de tribunal, rezultă că nu este incidență norma art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care reglementează competența în materia recursului a instanței supreme.

Aceasta întrucât, pe de o parte, nu este supusă cenzurii o decizie a curții de apel și, pe de altă parte, nu este vorba despre un caz prevăzut de lege (cu privire la alte hotărâri ale instanțelor), care să atragă competența de judecată în recurs a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În aplicarea acestor norme, competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Arad revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Timișoara, instanță în favoarea căreia Înalta Curte urmează a declina competența de soluționare a recursului, văzând și dispozițiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

Declină competența de soluționare a recursului formulat de către reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 1110 din data de 27 noiembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Arad, secția I civilă, în favoarea Curții de Apel Timișoara.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 mai 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-03-28
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1113/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele; Prin Sentința civilă nr. 1935 din 12 aprilie 2017, Judecătoria Arad a admis în parte acțiunea civilă având ca obiect pretenții, formulată de reclamantul A. și de reclamanta B. SRL, în contradicto
ÎCCJ 2018-05-17
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1859/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2428 din 12.05.2017, Judecătoria Arad a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L. și, în consecință: a ob
ÎCCJ 2018-04-18
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1228/2018
Ședința publică din data de 18 aprilie 2018 Asupra recursului de față; Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Arad, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții B., C. și D., a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să se disp
ÎCCJ 2018-05-11
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1807/2018
13/2011 calculată de la primul termen de judecată și doar în caz de opunere la prezenta cerere. Prin sentința civilă nr. 1979 din 19 aprilie 2017 pronunțată de Judecătoria Arad, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a BEJ
ÎCCJ 2018-02-15
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 384/2018
. x/2016 în sensul că, a respins acțiunea reclamantei și a obligat reclamanta A. la plata sumei de 148,70 RON cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru. Împotriva deciziei civile nr. 311 din 20 septembrie 2017 pronunțată de Tribuna
Sursă