ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2702/2020
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2702/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Ședința publică din data de 10 decembrie 2020
Asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Prin decizia civilă nr. 1566 din 16 iulie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 230 din 30 ianuarie 2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2019.
Calea de atac formulată în cauză
Împotriva acestei hotărâri a promovat cerere de revizuire revizuentul A., prin care a solicitat, în temeiul art. 509 alin. (1) C. proc. civ., revizuirea deciziei civile nr. 1566 din 16 iulie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.
În motivare, revizuentul a arătat că nu s-a ținut cont de cele solicitate în respectivul dosar și că actul procedural, astfel cum i-a fost comunicat, nu este semnat, încălcând dispozițiile art. 426 alin. (5), art. 427 C. proc. civ., precum și dispozițiile cuprinse în Regulamentul de ordine interioară al instanțelor, situație față de care acesta este lovit de nulitate, neputând fi luat în considerare, iar persoanele care au comunicat un astfel de act au săvârșit infracțiunea de neglijență în serviciu, respectiv abuz în serviciu.
Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție
Analizând excepția de inadmisibilitate a cererii de revizuire, Înalta Curte o va admite pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr. 1539 din 26 septembrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a anulat recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 19 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă. În cauză, recursul a fost soluționat potrivit art. 493 alin. (5) C. proc. civ., conform căruia "În cazul în care completul este unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, că motivele de casare și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 sau că recursul este nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac".
Prin decizia nr. 230 din 30 ianuarie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 1539 din 26 septembrie 2019 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă. S-a reținut că demersul revizuentului s-a îndreptat împotriva unei decizii pronunțate în procedura filtru, nesusceptibilă de vreo cale de atac.
Prin decizia civilă nr. 1566 din 16 iulie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 230 din 30 ianuarie 2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2019. S-a reținut că această decizie nu se încadrează printre hotărârile prevăzute de dispozițiile art. 509 alin. (1) C. proc. civ., pentru a fi susceptibilă de a fi atacată pe calea revizuirii.
Potrivit art. 513 alin. (5) C. proc. civ., "hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită".
În condițiile în care legiuitorul a stabilit ca deciziile pronunțate în condițiile art. 493 alin. (5) din C. proc. civ. să nu fie supuse niciunei căi de atac, rezultă că aceste hotărâri nu pot fi atacate cu revizuire sau contestație în anulare, iar căile de atac împotriva hotărârilor care constată o atare inadmisibilitate devin, la rândul lor, inadmisibile.
Prin urmare, decizia nr. 1566 din 16 iulie 2020 pronunțată de Înalta Curte în dosarul nr. x/2020, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a deciziei nr. 230/30.01.2020, se circumscrie dispozițiilor art. 513 alin. (5) C. proc. civ., conform cărora hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită, hotărâre care, precum s-a reținut în cele de mai sus, nu era susceptibilă de a fi contestată prin căile de atac ordinare sau extraordinare.
Ca atare, hotărârea pronunțată în cadrul acestei căi de atac, anume decizia nr. 1566 din16 iulie 2020, nu este susceptibilă de vreo cale de atac.
Pentru a fi admisibilă, totuși, o atare cale de atac extraordinară prin prisma motivelor expres și limitativ prevăzute de lege (art. 509 alin. (1) pct. 1-11 C. proc. civ.), este necesar ca hotărârea împotriva căreia se îndreaptă revizuirea să fie susceptibilă de exercițiul acestei căi de atac.
Or, în cauză, cum prin cererea de revizuire se tinde la anularea deciziei nr. 1566 din 16 iulie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, hotărâre care nu este supusă niciunei căi de atac, în raport cu prevederile art. 513 alin. (5) coroborat cu art. 493 alin. (5) C. proc. civ., nici cererea de față nu este susceptibilă de exercițiul acestei căi de atac.
Față de aspectele mai sus menționate și de dispozițiile legale evocate, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 1566 din 16 iulie 2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 decembrie 2020.