ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4533/2018

CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4533/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 373 din 12 aprilie 2017, Judecătoria Huși a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul A. împotriva pârâtei S.C. B. S.A. Vaslui și a dispus rezilierea contractului de arendare înregistrat la Primăria jud. Vaslui sub nr. x din 04 martie 2014.

A obligat pârâta să lase în deplină proprietate și să restituie reclamantului terenul arendat, în suprafață totală de 1 ha, situat în extravilanul jud. Vaslui.

În baza art. 453 din C. proc. civ., a fost obligată pârâta să achite reclamantului 100 RON, cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru și s-a luat act că reclamantul și-a rezervat dreptul de a solicita onorariul apărătorului ales pe cale separată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta SC B. S.A., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Prin decizia civilă nr. 1535/A/2017 din 08 noiembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Vaslui, secția Civilă, s-a respins apelul declarat de apelanta SC B. S.A. Vaslui împotriva sentinței civile nr. 373 din 12 aprilie 2017, pronunțată de Judecătoria Huși în dosarul nr. x/2017, sentință ce a fost păstrată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC B. S.A., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Curtea de Apel Iași, secția Civilă, prin decizia nr. 213/2018 din 08 mai 2018, a declinat în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, competența de soluționare a recursului formulat de SC B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1535/A/2017 din 08 noiembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Vaslui, secția Civilă.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate de tribunal, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziție tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziție să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepția legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanță, competența de soluționare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii și tribunale, în funcție de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) și a art. 95 pct. 1 C. proc. civ. Astfel, judecătoriile soluționează, în primă instanță, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depășește acest nivel.

Hotărârile astfel pronunțate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal și, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competență care să determine instanța căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunțate de tribunale în asemenea condiții.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituțională.

Instanța constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competența Înaltei Curți în soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, o asemenea competență nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curților de apel.

Într-o atare situație, devin incidente prevederile de principiu conținute de art. 5 C. proc. civ. și se impune determinarea instanței competente să soluționeze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice și logice a textelor legale și a principiilor dreptului procesual civil și organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare.

Astfel, examinarea dispozițiilor art. 94, 95, 96 și 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanțelor competente să soluționeze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziții, a instanței competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepția inițială a Codului, de a nu recunoaște recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absența unei norme privind competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale și neputând fi identificată vreo uzanță în acest sens, se impune recurgerea la analogie și identificarea instanței competente în cauză "în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situațiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanța competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât, dacă aceste instanțe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluționează recursul împotriva hotărârii pronunțate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluția legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune și în alte situații decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de rațiune, fiind vorba despre "situații asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, față de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Vaslui, secția Civilă revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Iași, instanță în favoarea căreia Înalta Curte va declina competența de soluționare a recursului, având în vedere și dispozițiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

Admite excepția de necompetență materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A VASLUI împotriva deciziei nr. 1535/A/2017 din 08 noiembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Vaslui, secția Civilă.

Trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel Iași.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19.10.2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4534/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 584/2017 din 19 iunie 2017 a Judecătoriei Huși s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul A., împotriva pârâte
ÎCCJ 2018-10-02
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3885/2018
Ședința publică din data de 2 octombrie 2018 Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele: Prin cererea înregistrată la Judecătoria Huși la data de 10 martie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta S
ÎCCJ 2018-05-11
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1780/2018
Ședința publică din data de 11 mai 2018 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 447 din 3 mai 2017 Judecătoria Huși a admis acțiunea civilă formulată de recla
ÎCCJ 2018-11-16
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4948/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 16.03.2017, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.A. Vaslui, solicitând ca prin hotărârea ce se v
ÎCCJ 2018-10-09
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4158/2018
Ședința publică din data de 9 octombrie 2018 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 28 septembrie 2016 pe rolul Judecătoriei Huși, sub nr. x/2016, reclamanta A. a chemat în judecată pârâta S.C. B. S.A.
Sursă