ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4164/2018

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la data de 18 noiembrie 2015, sub nr. x/2015, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții B. și C. solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună rezoluțiunea contractului de întreținere autentificat sub nr. x din data de 5 februarie 2014 de Societatea Profesionala Notarială "D." și restabilirea situației anterioare de carte funciară, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În cuprinsul contractului de întreținere a cărui rezoluțiune se solicită, se arată că obligația de întreținere a fost evaluată la suma de 900 RON lunar, iar prin încheierea de autentificare nr. 271 din data de 5 februarie 2014 s-a arătat că taxele aferente autentificării contractului au fost calculate la cuantumul de 109.902,97 RON, valoarea minimă de circulație a unui apartament similar, conform expertizei întocmite la cererea C.N.P. București.

La termenul de judecată din data de 15 februarie 2016, Judecătoria Sectorului 6 București, procedând, din oficiu, la verificarea competenței sale, a constatat că este competentă din punct de vedere general, material și teritoriale să judece prezenta cauză, având în vedere dispozițiile art. 94 alin. (1) lit. k) C. proc. civ. și, prin prorogare legală de competență, față de nedepunerea întâmpinării de către pârâți.

Prin Sentința civilă nr. 3837 din data de 5 mai 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/2015, Judecătoria Sectorului 6 București a respins cererea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin Decizia nr. 3962A din data de 4 decembrie 2017, pronunțată în dosarul cu același număr, a respins, ca neîntemeiat, apelul declarat de reclamanta A. împotriva Sentinței civile nr. 3837 din data de 5 mai 2016, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A., care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, la data de 29 martie 2018.

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia civilă nr. 461 din data de 27 septembrie 2018, a declinat competența de soluționare a recursului în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 29 octombrie 2018, fiind trimis spre soluționare, prin repartizare computerizată aleatorie, completului nr. 9.

Prin rezoluția din data de 6 noiembrie 2018, s-a fixat termen la data de 4 decembrie 2018, în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului.

Analizând excepția, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Hotărârea atacată prin prezentul recurs a fost pronunțată în apel de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, într-un litigiu al cărui obiect, evaluabil în bani ("rezoluție contract de întreținere), se situează sub plafonul de 200.000 RON inclusiv.

Prin Decizia nr. 18 din data de 1 octombrie 2018, publicată în M. Of. nr. 965/14.11.2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 și art. 483 din C. proc. civ., competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curților de apel".

Astfel, instanța supremă a constatat că potrivit dispozițiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".

În interpretarea acestor dispoziții legale, a reținut că "textul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. nu consacră exclusivitatea de competență a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului.

Dimpotrivă, legea a limitat competența instanței supreme în soluționarea recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri decât cele ale curților de apel la cazurile de atribuire expresă a competenței. Prin acestea din urmă nu se poate identifica o prevedere expresă în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție ar judeca și recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, în apel".

Totodată, a arătat că, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.", dar înțelesul acestor dispoziții "trebuie să reiasă din decelerarea intenției legiuitorului, care constă doar în explicarea scopului recursului."

A reținut că, în raport de dispozițiile art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., același scop îl urmărește și recursul soluționat de tribunale sau de curți de apel.

Prin urmare, instanța supremă a constatat că "Nici prevederile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ. nu conțin o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe".

Astfel, Completul competent să judece recursul în interesul legii al Înaltei Curți de Casație și Justiție a statuat că Înalta Curte nu este instanță de drept comun pentru soluționare oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, pentru că o asemenea abordare ar echivala cu instituirea unei reguli noi de competență, care, în raport de dispozițiile art. 122 C. proc. civ., pot fi stabilite numai prin modificarea normelor acestui cod.

În ceea ce privește efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din data de 30 mai 2017, a constatat că, în viziunea instanței de contencios constituțional, conformitatea cu Constituția este asigurată prin simpla recunoaștere a dreptului la recurs și nu prin accesul la o anumită instanță.

Prin urmare, a concluzionat în sensul că, în stabilirea competenței ratione materiae de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate de tribunale în apel, în litigiile vizând cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, nu se poate reține că revine Înaltei Curți de Casație și Justiție competența de soluționare, ca efect al deciziei Curții Constituționale anterior menționate.

Totodată, constatând că nici dispozițiile art. 96 pct. 3 și nici cele ale art. 483 alin. (4) C. proc. civ. nu prevăd, în mod expres, în favoarea curților de apel competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, a apreciat că se impune a fi identificată o instanță competentă pentru soluționarea acestora.

Astfel, față de principiul organizării judecătorești în sistem ierarhic de tip piramidal a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și art. 94 - 97 C. proc. civ., care "presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă", a statuat că revine curților de apel competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale.

Potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate de Completul competent să judece recursul în interesul legii al Înaltei Curți de Casație și Justiție este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I (în speță, Decizia nr. 18 din data de 1 octombrie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 965 din data de 14 noiembrie 2018).

În aplicarea dezlegărilor date prin decizia anterior menționată de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, obligatorii pentru instanțe de la data de 14 noiembrie 2018, Înalta Curte reține că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 97 pct. 1 C. proc. civ., competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul București revenind instanței ierarhic superioare, și anume Curții de Apel București.

Prin urmare, în raport de considerentele arătate, văzând și dispozițiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va declina competența de soluționare a recursului în favoarea Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competența de soluționare a recursului declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 3962A din data de 4 decembrie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în favoarea Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 decembrie 2018.

Procesat de GGC - NN