ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.02.2020

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 412/2020

HOTĂRÂRE
13.02.2020
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 412/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Pe rolul Curții de Apel Timișoara a fost înregistrat Dosarul nr. x/2019, având ca obiect soluționarea cererii de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei civile nr. 215 din 25 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. x/2017.3.3.

Prin încheierea din 24 octombrie 2019, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., suspendarea judecății recursului.

Astfel, la termenul de judecată din data de 24 octombrie 2019 instanța a constatat lipsa revizuentului și, reținând faptul că nu s-a solicitat judecata în lipsă, a dispus suspendarea cauzei în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Prin cererea transmisă prin e-mail la 5 noiembrie 2019, petentul A. a declarat recurs împotriva încheierii din 24 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, cale de atac ce nu a fost motivată în conformitate cu dispozițiile art. 487 C. proc. civ.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților la data de 4 decembrie 2019.

Analizând excepția nulității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) C. proc. civ. cererea de recurs trebuie să cuprindă, printre altele, numele, prenumele, domiciliul, reședința, denumirea, sediul părților, precum și motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele se vor depune printr-un memoriu separat.

Lipsa acestor mențiuni este sancționată cu nulitatea potrivit alin. (3) al aceluiași articol.

Conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ. "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5) aplicabile și în recurs", adică atunci când termenul pentru exercitarea căii de atac curge de la un alt moment decât comunicarea hotărârii, motivarea recursului se va face într-un termen de aceeași durată, care curge, însă, de la data comunicării hotărârii.

Înalta Curte constată că petentul a formulat critici asupra încheierii recurate doar prin memoriul aflat la dosarul de recurs.

Se constată că, în cuprinsul acestuia, se aduc critici în legătură cu exemplarul încheierii din 24 octombrie 2019, comunicat petentului A., în sensul ca respectivul înscris nu poarta semnătura completului care a pronunțat încheierea.

Având în vedere cele constatate, se apreciază ca aspectele evidențiate în cuprinsul memoriului de recurs nu reprezintă critici de nelegalitate ale încheierii recurate, care să permită încadrarea în vreunul dintre motivele de nelegalitate expres prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., criticile vizând în realitate o copie a actului procedural comunicat recurentului-petent în conformitate cu dispozițiile art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va anula recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii din 24 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2019.

Anulează recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii din 24 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2019.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 februarie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-02-13
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 414/2020
Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Pe rolul Curții de Apel Timișoara a fost înregistrat Dosarul nr. x/2019, având ca obiect soluționarea cererii de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva încheieri
ÎCCJ 2020-02-13
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 413/2020
Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Pe rolul Curții de Apel Timișoara a fost înregistrat Dosarul nr. x/2019, având ca obiect soluționarea recursului declarat de recurentul A. împotriva încheierii de suspend
ÎCCJ 2020-04-09
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 843/2020
Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei La data de 17.05.2019, a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara dosarul nr. x/2019, având ca obiect cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva
ÎCCJ 2020-01-30
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 269/2020
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Pe rolul Curții de Apel Timișoara a fost înregistrat dosarul nr. x/2019, având ca obiect soluționarea cererii de revizuire formulată de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 74/2019 pronunțată de
ÎCCJ 2020-03-12
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 740/2020
Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Pe rolul Curții de Apel Timișoara a fost înregistrat Dosarul nr. x/2019, având ca obiect soluționarea cererii de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei
Sursă