- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
- Data
- 12 iunie 2013
ÎCCJ, Secția I civilă, decizia din 12.06.2013 — cerere de strămutare a dosarului nr. 7318/110/2012
Procedura de citare este legal îndeplinită. Se referă de magistratul asistent că, potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor, dosarul ce face obiectul cererii de strămutare are termen de judecată la data de 03 octombrie 2013. Avocatul C.C. depune certificat de grefă eliberat de Tribunalul Bacău în dosarul de fond și solicită admiterea cererii de strămutare potrivit concluziilor orale. Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea cererii de strămutare. Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE Admite cererea formulată de petentul C.V. privind strămutarea procesului civil ce formează obiectul Dosarului nr. 7318/110/2012 al Tribunalului Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal. Strămută judecata cauzei de la Tribunalul Bacău la Tribunalul Covasna. Păstrează actele îndeplinite de instanță înainte de strămutare. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 iunie 2013.