ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2714/2018

Prin sentința civilă nr. 3555 din 16 noiembrie 2016, Judecătoria Miercurea Ciuc a respins, ca neîntemeiată, excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârât prin întâmpinare. A admis, în parte, cererea și l-a obligat pe pârât să plătească reclamantei suma de 18805, reprezentând 4500 euro la cursul de schimb din data de 17 martie 2011 și 5022 RON reprezentând dobânda legală, calculată până la 23 septembrie 2014 și în continuare, până la plata efectivă a debitului principal. L-a obligat pe pârât să plătească reclamantei suma de 30520 RON reprezentând echipamente IT, precum și suma de 6889 RON reprezentând dobânda legal calculată până la data de 23 septembrie 2014 și în continuare, până la plata efectivă a debitului principal. L-a obligat pe pârât să plătească reclamantei suma de 4000 RON reprezentând o parte din onorariul avocațial.

Tribunalul Harghita, secția civilă, prin decizia nr. 1070 din 13 decembrie 2017, a respins excepția de nelegalitate a procesului-verbal de inventariere nr. x din 31 mai 2014, invocată de apelantul - pârât A. A admis apelul declarat de pârât împotriva sentinței pronunțate de judecătorie, pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că a admis excepția prescripției dreptului la acțiune privind obligarea pârâtului la plata sumei de 18.805 RON (4500 euro), cu dobânzi legale și a respins acest capăt de cerere ca fiind prescris. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate ca fiind legale și temeinice, respectiv cele privind respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune în privința celorlalte capete de cerere; obligarea pârâtului să plătească reclamantei suma de 30.520 RON reprezentând echipamente IT, precum și suma de 6889 RON reprezentând dobândă legală calculată până la data de 23 septembrie 2014 și în continuare, până la plata efectivă a debitului principal; obligarea pârâtului să plătească reclamantei suma de 4.000 RON reprezentând o parte din onorariul avocațial. A respins cererea intimatului de obligare a apelantului la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei din urmă decizii, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială a orașului Bălan a declarat recurs, înregistrat la Tribunalul Harghita la data de 22 februarie 2018.

Competența soluționării recursului declarat de reclamantă a fost declinată în favoarea Înaltei Curți de către Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, prin decizia nr. 44/R din 23 mai 2018, reținându-se în motivarea soluției incidența dispozițiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ. și a deciziei Curții Constituționale nr. 369/2017.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 4 iunie 2018.

Prin rezoluția din 6 iunie 2018, s-a fixat termen la 27 iunie 2018 în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței sale materiale în soluționarea recursului de față, pe care o va admite, în considerarea următoarelor argumente:

Hotărârea de declinare a competenței nu poate realiza o legală învestire a instanței supreme, temeiurile juridice la care se face referire nejustificând competența materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului într-o cauză având ca obiect pretenții cu o valoare mai mică de 200.000 RON, soluționată în primă instanță de judecătorie și în apel de tribunal.

Astfel, dispozițiile art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care stabilesc competența Înaltei Curți ca instanță de recurs, statuează expres că este vorba despre "hotărârile curților de apel sau alte hotărâri prevăzute de lege", care pot face obiectul unui astfel de control în fața instanței supreme.

Or, în speță, obiectul recursului nu se circumscrie celor două ipoteze ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ., nefiind vorba nici de o hotărâre a curții de apel și nici de o altă hotărâre, într-o materie anume prevăzută de lege, pentru a fi dedusă judecății recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Dispoziția procedurală menționată nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor ci dimpotrivă, folosește două criterii ale circumscrierii acestei competențe - unul care vizează ierarhia instanțelor de judecată în sistemul judiciar românesc (hotărârile curților de apel) și celălalt indicația expresă a legii ("cazurile anume prevăzute de lege").

Aceste două criterii utilizate de legiuitor exclud ideea unei competențe de drept comun, posibilă doar în situația în care norma nu ar circumscrie în mod specific domeniul ei de aplicare.

O interpretare în sens contrar a dispozițiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ. înseamnă nesocotirea conținutului expres al normei și extinderea nepermisă a sferei ei de aplicare, ajungându-se astfel la crearea unei reguli noi de competență, prin adăugarea la lege și încălcarea regulilor procedurale (conform art. 122 C. proc. civ. "reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod", iar potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, competența instanțelor este prevăzută numai prin lege).

Nici dispozițiile art. 483 alin. (3) și (4) C. proc. civ. nu sunt de natură să demonstreze o plenitudine de competență în materia recursurilor pentru instanța supremă.

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ. "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Așadar, norma procedurală menționată are ca obiect de reglementare natura și scopul recursului, cale extraordinară de atac în cadrul căreia se realizează controlul de legalitate.

În ceea ce privește obiectul, respectiv hotărârile ce pot fi cenzurate de instanța supremă în recurs, el se determină cu observarea normei de competență înscrisă în art. 97 pct. 1 C. proc. civ., în termenii menționați anterior.

De asemenea, dispoziția din alin. (4) al art. 483 C. proc. civ. face referire la faptul că și celelalte instanțe, atunci când judecă în recurs, realizează același tip de control de legalitate.

Nici referirea la considerentele deciziei Curții Constituționale nr. 369/2017 nu este aptă să demonstreze competența de drept comun a instanței supreme în materia recursului.

Hotărârea instanței de contencios constituțional nu a avut ca obiect de analiză vreo normă de competență a cărei neconstituționalitate să o fi constatat.

Obiectul controlului de constituționalitate l-a reprezentat sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" din conținutul art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, astfel încât analiza și considerentele justificative ale soluției adoptate s-au circumscris problemei admisibilității recursurilor împotriva unor hotărâri excluse de la posibilitatea exercitării acestei căi de atac pe criteriul valoric.

Pentru toate aceste considerente, se constată că dezînvestirea curții de apel s-a făcut în mod eronat, cu nesocotirea normelor procedurale menționate anterior.

În consecință, judecata recursului va fi declinată la Curtea de Apel Târgu Mureș, căreia îi revine competența de soluționare, ca instanță ierarhic superioară celei care a pronunțat decizia în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competența de soluționare a recursului declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială a orașului Bălan împotriva deciziei nr. 1070 din 13 decembrie 2017 a Tribunalului Harghita, secția civilă în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27.06.2018.