ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 978/2020
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 978/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Ședința publică din data de 28 mai 2020
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Hotărârea pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție încheierea din 21 ianuarie 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2019 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, a fost suspendată judecata cererii de revizuire declarată de recurentul A. împotriva deciziei nr. 2293 din 28 noiembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019.
Calea de atac formulată în cauză
Împotriva hotărârii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, A. a formulat revizuire.
II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție
Asupra excepției inadmisibilității cererii de revizuire, invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele:
Potrivit art. 513 alin. (6) C. proc. civ. "Hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.".
Încheierea împotriva căreia a fost exercitată prezenta cale extraordinară de atac a fost pronunțată într-o altă revizuire, declarată, la rândul său, împotriva unei decizii pronunțate în complet de filtru, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ.
Înalta Curte reține, față de prevederile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., că deciziile pronunțate în completul de filtru nu sunt supuse niciunei căi de atac.
Ca atare, în aplicarea dispozițiilor legale sus-menționate, decizia nr. 2326 din 4 decembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă nu este supusă niciunei căi de atac; ca urmare, împotriva încheierii de ședință din 21 ianuarie 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2019 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă nu poate fi exercitată nicio cale de atac.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în aplicarea art. 457 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) și ale art. 503 C. proc. civ., va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva încheierii din 21 ianuarie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2019.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 mai 2020.