ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2854/2018

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința nr. 2831 din 8 iunie 2016 Judecătoria Târgu Mureș a admis în parte cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul B., având ca obiect revendicare, respectiv lăsarea în deplină posesie și proprietate a suprafeței de 1.400 mp situată în Sâmpetru de Câmpie, jud. Mureș, înscrisă în CF nr. x - Sâmpetru de Câmpie, nr. cad./topografic x, apreciată la o valoare de 2.800 RON, stabilirea în sarcina pârâtului a obligației de a ridica și de a îndepărta de pe terenul reclamantului construcțiile artizanale existente pe acesta precum și gardul împrejmuitor.

Obligarea pârâtului la achitarea sumei de 12.000 RON reprezentând folos nerealizat în perioada septembrie 2012 și până la data promovării prezentei, obligarea pârâtului să-t achite cheltuielile de judecată ocazionate cu purtarea prezentului proces; a obligat pârâtul la a lăsa în deplină proprietate și posesie reclamantului suprafața de 1.400 mp teren intravilane situat în Sânpetru de Câmpie, jud. Mureș, înscris în CF nr. x Sânpetru de Câmpie și de a se abține de fa orice fel de act de natură a-i tulbura acestuia exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate; a obligat pârâtul să ridice și să îndepărteze de pe terenul proprietatea reclamantului construcțiile artizanale existente pe acesta precum și gardul ce împrejmuiește terenul; a obligat pârâtul la plata sumei de 4.646 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului; a respins, ca neîntemeiate, celelalte pretenții ale reclamantului.

Prin Decizia nr. 158 din 7 februarie 2018 Tribunalul Mureș, secția civilă, a respins, ca nefondate, apelurile formulate de pârâtele C. și D. (în calitate de moștenitori legali ai defunctului pârât B.) și de reclamantul A. împotriva sentinței. Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâtele C. și D. înregistrat la Tribunalul Mureș la data de 23.04.2018. Prin adresa din 04.05.2018, Tribunalul Mureș a înaintat cererea de recurs, împreună cu dosarul, spre soluționare, Curții de Apel Târgu Mureș. Prin Decizia nr. 57/R din 21.06.2018 Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea de Apel Târgu Mureș a reținut că prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, pronunțată de Curtea Constituțională, publicată în Monitorul Oficial nr. 582 din 20.07.2017, s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. este neconstituțională. În paragraful 32 din considerentele acestei decizii s-a reținut că efectul constatării neconstituționalității acestei sintagme, în condițiile prorogării de la aplicare, până la 1 ianuarie 2019, a dispozițiilor art. 483 alin. (2) din C. proc.

civ., este acela că de la data publicării deciziei în discuție în Monitorul Oficial al României, urmează a se aplica prevederile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 în sensul că "sunt supuse recursului toate hotărârile pronunțate, după publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puțin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse de art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013". Având în vedere prevederile art. 483 alin. (3) C. proc.

civ., conform cărora recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, în considerentele deciziei pronunțate de Curtea Constituțională s-a mai reținut că, cu excepțiile prevăzute de lege, competența de soluționare a recursului aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție, deoarece rolul acesteia, ca instanță de casație, este aceia de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, acest rol fiind consacrat prin art. 126 alin. (3) din Constituție (paragraful 26 din decizie). În acest context, întrucât litigiul dedus judecății este evaluabil în bani și ținând seama de Decizia nr. 369 din 30 mai 2017 pronunțată de Curtea Constituțională, precum și de prevederile art. 483 alin. (3) C. proc.

civ., în speță competența materială de soluționare a recursului declarat de pârâtă revine Înaltei Curți de Casație și Justiție. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 29.06.2018. Prin rezoluția din 02.07.2018, s-a fixat termen la 12 septembrie 2018, în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului. La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției de necompetență, pe care o va admite, în considerarea următoarelor argumente: Hotărârea de declinare a competenței nu poate realiza o legală învestire a instanței supreme, temeiurile juridice la care se face referire nejustificând competența materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului într-o cauză având ca obiect pretenții în cuantum de 60.000 RON, soluționată în primă instanță de judecătorie și în apel de tribunal.

Astfel, dispozițiile art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care stabilesc competența Înaltei Curți ca instanță de recurs, statuează expres că este vorba despre "hotărârile curților de apel sau alte hotărâri prevăzute de lege", care pot face obiectul unui astfel de control în fața instanței supreme. Or, în speță, obiectul recursului nu se circumscrie celor două ipoteze ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ., nefiind vorba nici de o hotărâre a curții de apel și nici de o altă hotărâre, într-o materie anume prevăzută de lege, pentru a fi dedusă judecății recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Dispoziția procedurală menționată nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor ci dimpotrivă, folosește două criterii ale circumscrierii acestei competențe-unul care vizează ierarhia instanțelor de judecată în sistemul judiciar românesc (hotărârile curților de apel) și celălalt indicația expresă a legii ("cazurile anume prevăzute de lege"). Aceste două criterii utilizate de legiuitor exclud ideea unei competențe de drept comun, posibilă doar în situația în care norma nu ar circumscrie în mod specific domeniul ei de aplicare. O interpretare în sens contrar a dispozițiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., așa cum procedează curtea de apel, înseamnă nesocotirea conținutului expres al normei și extinderea nepermisă a sferei ei de aplicare, ajungându-se astfel la crearea unei reguli noi de competență, prin adăugarea ia lege și încălcarea regulilor procedurale (conform art. 122 C. proc.

civ. "reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod", iar potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, competența instanțelor este prevăzută numai prin lege). Nici dispozițiile art. 483 alin. (3) și (4) C. proc. civ. la care face referire curtea de apel nu sunt de natură să demonstreze o plenitudine de competență în materia recursurilor pentru instanța supremă. Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ. "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile". Așadar, norma procedurală menționată are ca obiect de reglementare natura și scopul recursului, cale extraordinară de atac în cadrul căreia se realizează controlul de legalitate.

În ceea ce privește obiectul, respectiv hotărârile ce pot fi cenzurate de instanța supremă în recurs, el se determină cu observarea normei de competență înscrisă în art. 97 pct. 1 C. proc. civ., în termenii menționați anterior. De asemenea, dispoziția din alin. (4) al art. 483 C. proc. civ. face referire la faptul că și celelalte instanțe, atunci când judecă în recurs, realizează același tip de control de legalitate. Nici referirea la considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 369/2017 nu este aptă să demonstreze competența de drept comun a instanței supreme în materia recursului. Hotărârea instanței de contencios constituțional nu a avut ca obiect de analiză vreo normă de competență a cărei neconstituționalitate să o fi constatat.

Obiectul controlului de constituționalitate l-a reprezentat sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" din conținutul art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013, astfel încât analiza și considerentele justificative ale soluției adoptate s-au circumscris problemei admisibilității recursurilor împotriva unor hotărâri excluse de la posibilitatea exercitării acestei căi de atac pe criteriul valoric. Pentru toate aceste considerente, se constată că dezinvestirea curții de apel s-a făcut în mod eronat, cu nesocotirea normelor procedurale menționate anterior. În consecință, judecata recursului va fi declinată la Curtea de Apel Târgu Mureș, căreia îi revine competența de soluționare, ca instanță ierarhic superioară celei care a pronunțat decizia în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Declină competența de soluționare a recursului declarat de pârâtele C. și D. împotriva Deciziei nr. 158 din 7 februarie 2018 a Tribunalului Mureș, secția civilă, în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12.09.2018.