ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1971/2018

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1971/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secția I civilă, la data de 27 septembrie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta AN "Apele Române " - Administrația Bazinală de Apă Siret, prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., obligarea acestuia la plata sumei de 1.571 RON, reprezentând plată nedatorată, încasată în perioada octombrie 2014 - noiembrie 2015, urmare recalculării drepturilor salariale, conform dispozițiilor Deciziei directorului general al Administrației Naționale "Apele Române" (ANAR) nr. 816 din 14 decembrie 2015 și a Notei ANAR nr. 24484 din 14 decembrie 2015, emise în vederea punerii în aplicare a prevederilor legale privind salarizarea unitară.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 266 și art. 269 alin. (1) și (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii și pe cele ale art. 92 și art. 194 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 1412 din 11 decembrie. 2017, Tribunalul Suceava, secția I civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a decimat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul Suceava a reținut că obiectul principal al cererii de chemare în judecată, întemeiată pe dispozițiile art. 256 alin. (1) din Codul muncii, constă în solicitarea reclamantei cu privire la obligarea pârâtului la plata unei sume de bani, reprezentând plată nedatorată, încasată de la reclamantă în calitate de angajator.

A apreciat că în reglementarea actuală în materia conflictelor de drepturi, reprezentată de art. 269 alin. (2) din Codul muncii, competența de soluționare a unor asemenea cereri se stabilește în funcție de domiciliul sau sediul reclamantului, indiferent dacă reclamant este salariatul sau angajatorul. Similar, art. 210 din Legea nr. 62/2011 prevede că cererile referitoare Sa soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Art. 269 alin. (2) din Codul muncii nu conține niciun indiciu al intenției legiuitorului de a se raporta, în toate cazurile, la sediul angajatorului cu care salariatul a încheiat contractul de muncă, iar referirea generică la domiciliul/sediul reclamantului implică raportarea la persoana fizica sau juridică ce pretinde această calitate în proces.

Tribunalul Suceava a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 61 din Legea nr. 107/1996, (1) În coordonarea autorității publice centrale din domeniul apelor se înființează Administrația Națională "Apele Române", instituție publică de interes național, cu personalitate juridică, finanțată din venituri proprii, așa cum sunt definite în art. 80, prin reorganizarea Administrației Naționale "Apele Române", care funcționa cu statut de regie autonomă. (2) Administrația Națională "Apele Române" are în subordine administrații bazinale de apă, organizate la nivelul districtelor de bazin hidrografic ca instituții publice cu personalitate juridică.

Față de aceste dispoziții legale, instanța a constatat că Administrația Bazinală de Apă Siret are personalitate juridică, fiind titularul raportului juridic de muncă încheiat cu pârâtul.

Astfel, a apreciat că sediul reclamantei vizat de art. 269 alin. (2) din Codul muncii este reprezentat de sediul Administrației Bazinale de Apă Siret, independent de existența unor subunități fără personalitate juridică și chiar dacă raportul juridic dedus judecății s-a derulat la această subunitate.

De asemenea, a reținut că, în situația în care legiuitorul ar fi intenționat stabilirea competenței și în funcție de eventualele dezmembrăminte, de genul subunităților tară personalitate juridică, ar fi inserat această posibilitate în conținutul normei reglementate de art. 269 alin. (2) din Codul muncii.

Tribunalul Suceava a considerat că tăcerea legiuitorului în această privință nu poate fi interpretată în sensul posibilității, pentru interpretul normei, de a extinde aplicarea normei și la situații de excepție care nu au fost reglementate expres, în caz contrar, adăugându-se nepermis la lege.

A apreciat că, atunci când legiuitorul a intenționat reglementarea unor asemenea situații de excepție, a tăcut acest lucru explicit, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 107 C. proc. civ., care vizează competența de soluționare a unei cereri formulate împotriva unei persoane juridice de drept privat, regulă care operează în considerarea sediului principal, iar excepțiile au fost prevăzute în art. 109 și art. 110 C. proc. civ.

De asemenea, instanța a reținut că în cauză nu operează alegerea instanței de judecată de către reclamantă, chiar dacă ar fi existat un acord tacit al pârâtului, deoarece dispozițiile art. 116 și art. 126 C. proc. civ. sunt incidente numai în cazul necompetenței relative sau de ordine privată, ceea ce nu este cazul în speță, competența teritorială reglementată de art. 269 alin. (2) Codul muncii fiind una exclusivă, neputând fi înlăturată de către părți.

Cum sediul principal al reclamantei (Administrația Bazinală de Apă Siret) este în municipiul Bacău, Tribunalul Suceava a stabilit că este competent să soluționeze cauza Tribunalul Bacău.

Urmare declinării, pricina a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secția I civilă, la data de 8 februarie 2018, sub același număr de dosar.

Prin sentința civilă nr. 325 din 4 aprilie 2018, Tribunalul Bacău, secția I civilă a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava. Constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a trimis dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul Bacău a reținut că, potrivit prevederilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul, iar conform art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Instanța a constatat că, în speță, calitatea de reclamant o are Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava.

De asemenea, a apreciat că lipsa personalității juridice nu este relevantă în această fază procesuală, acest aspect urmând a fi analizat ulterior, în raport de dispozițiile art. 56 alin. (2) C. proc. civ.

Cum sediul reclamantului se află în circumscripția teritorială a Tribunalului Suceava, instanța a reținut că această instanță este competentă sa soluționeze pricina.

Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte reține că. în cauză, competența soluționării pricinii revine Tribunalului Bacău, în considerarea dispozițiilor legale și a următoarelor considerente:

Litigiul supus analizei, având ca obiect cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta AN "Apele Române" - Administrația Bazinală de Apă Siret, prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava, în calitate de angajator, în contradictoriu cu pârâtul A., are caracterul unui conflict individual de muncă, astfel cum acesta este definit în dispozițiile art. 1 lit. n) și p) din Legea dialogului social nr. 62/2011.

În ceea ce privește competența de soluționare a cauzei, se reține că în materia conflictelor individuale de muncă sunt relevante prevederile art. 269 alin. (2) din Codul Muncii și cele ale art. 210 din Legea nr. 62/2011, potrivit cărora cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul ori, după caz, sediul sau locul de muncă reclamantul. Referirea generică la domiciliul ori, după caz, la sediul reclamantului implică raportarea la persoana fizică sau juridică ce pretinde această calitate în proces.

Astfel, în reglementarea actuală, în materia litigiilor de muncă competența de soluționare a unor asemenea cereri se stabilește în funcție de domiciliul ori, după caz, sediul reclamantului, indiferent dacă reclamant este salariatul sau angajatorul, spre deosebire de reglementarea anterioară reprezentată de Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, unde se prevedea stabilirea competenței în raport de sediul "unității", așadar al angajatorului, indiferent dacă acesta avea sau nu calitatea de reclamant.

În speță, în dosarul Tribunalului Bacău se află precizarea în cuprinsul căreia se menționează că are calitatea de reclamantă în cauză Administrația Bazinală Siret - Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava, cu sediul în jud. Suceava (sediu evidențiat în același dosar - extras din O.U.G. nr. 107 din 5 septembrie 2002 privind înființarea Administrației Naționale "Apele Române"). La termenul de judecată din data de 4 aprilie 2018, reprezentanta convențională a reclamantei a precizat că are calitatea de reclamant în cauză Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava, care stă în judecată în nume propriu.

În determinarea instanței competente să soluționeze cauza nu prezintă relevanță aceste precizări, câtă vreme ele nu provin de la persoana reprezentată, ci de la reprezentantul convențional al acesteia, care nu a tăcut dovada că exprima punctul de vedere al persoanei juridice reprezentate.

Împrejurarea că în cererea de chemare în judecată este menționat Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava, în calitate de mandatar al reclamantei Administrația Bazinală Siret, nu este de natură să producă efecte juridice în ceea ce privește competența teritorială, întrucât competența teritorială este reglementată printr-o normă specială imperativă, autoritatea care are calitatea de reclamantă fiind Administrația Bazinală Siret, iar nu unitatea mandatată, chiar dacă raportul juridic dedus judecății s-a derulat la aceasta din urmă.

Indicarea sediului procedural la adresa unității fără personalitate juridică, în condițiile art. 158 C. proc. civ., vizează exclusiv comunicarea actelor de procedură, tară a constitui criteriu de stabilire a competenței teritoriale.

Textele legale mai sus menționate stabilesc o competență teritorială exclusivă care nu poate fi înlăturată nici de alegerea reclamantului, nici de dreptul comun în materie de competență teritorială, conform principiului specialia generalibus derogant.

Cum sediul Administrației Bazinale Siret se află în județul Bacău, iar aceasta figurează m proces în calitate de reclamantă, instanța competentă teritorial să soluționeze pricina, în conformitate cu cele anterior prezentate, este instanța de la sediul societății reclamante, respectiv Tribunalul Bacău.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.