ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.11.2018

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4095/2018

HOTĂRÂRE
23.11.2018
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4095/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 2 octombrie 2015 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară: anularea rezoluției nr. x/2015; constatarea abaterilor disciplinare săvârșite de către d-na judecător B. și luarea măsurilor impuse de lege; acordarea cheltuielilor judiciare și daunelor morale în cuantum de 100.000 RON.

Prin Sentința civilă nr. 406 din data de 10 februarie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, având ca obiect anulare act administrativ.

Împotriva Sentinței civile nr. 406 din data de 10 februarie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A., întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate, ca netemeinică și nelegală, și rejudecarea cauzei în sensul admiterii acțiunii, astfel cum a fost formulată.

Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la data de 16 iunie 2016, prin care solicită respingerea ca nefondat a recursului.

Raportul asupra admisibilității recursului, întocmit în cauză în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 27 iunie 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Recurenta-reclamantă a depus punct de vedere referitor la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului, susținând că la momentul declarării recursului, această cale de atac era prevăzută de lege.

Ulterior, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018, a fost fixat termen de judecată, în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând cu prioritate condițiile de admisibilitate a recursului, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

În speță, reclamanta A. a învestit instanța cu o cerere formulată în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, prin care a solicitat anularea rezoluției nr. x/2015; constatarea abaterilor disciplinare săvârșite de către d-na judecător B. și luarea măsurilor impuse de lege; acordarea cheltuielilor judiciare și daunelor morale în cuantum de 100.000 RON.

Înalta Curte reține că în conformitate cu dispozițiile art. 126 alin. (2) și art. 129 din Constituție, competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.

"Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".

Din cuprinsul textelor de lege menționate anterior rezultă că părțile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.

Cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului recurs este întemeiată pe dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, precum și pe dispozițiile art. 45 și art. 47 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, instanța fiind învestită cu cererea privind anularea unei rezoluții de clasare, emisă de pârâta Inspecția Judiciară.

Înalta Curte, văzând actele și lucrările dosarului, constată că hotărârea pronunțată de instanța de fond nu este o hotărâre ce poate fi atacată cu recurs, întrucât conform dispozițiilor art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, hotărârea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București este definitivă.

Având în vedere dispozițiile art. 634 C. proc. civ., care definesc noțiunea de hotărâre definitivă, dar și pe cele ale art. 483 alin. (1) C. proc. civ., care enumeră categoriile de hotărâri împotriva cărora se poate promova calea de atac a recursului, se apreciază că sentința Curții de Apel București, recurată în cauza de față, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, fiind definitivă.

Astfel fiind, Înalta Curte reține că recursul este inadmisibil, întrucât legiuitorul nu a prevăzut o cale de atac împotriva unei hotărâri pronunțate de instanța de fond într-o cauză ce are ca obiect rezoluția de clasare, în speță rezoluția nr. x/2015.

De altfel, prin Soluția de principiu adoptată la data de 9 octombrie 2017, de către secția de contencios administrativ și fiscal din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a reținut că:

"În ipoteza în care contestația formulată împotriva rezoluției de clasare a sesizării pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcția de Inspecție Judiciară în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, a fost soluționată pe fond de prima instanță prin prisma dispozițiilor de procedură din Legea nr. 317/2004, recursul este inadmisibil", reținându-se aplicabilitatea dispozițiilor art. 47 alin. (6)-(7) în ceea ce privește procedura de contestare a rezoluțiilor de clasare și regimul căii de atac formulate împotriva hotărârii instanței de fond.

Prin urmare, întrucât prin dispozițiile art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, s-a reținut că hotărârile Curții de Apel București sunt irevocabile ("definitive" în sistemul actualului C. proc. civ.), iar aceste prevederi legale sunt incidente și în cazul contestării rezoluțiilor de clasare, Înalta Curte constată că recursul reclamantei este inadmisibil, fiind promovat împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Deși în speță, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a indicat în mod eronat că hotărârea ce face obiectul prezentului dosarului de față poate fi atacată cu recurs, Înalta Curte reține că în conformitate cu dispozițiile art. 457 alin. (2) C. proc. civ., mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege, astfel că acest aspect nu poate avea nicio înrâurire asupra dreptului părții în exercitarea căilor de atac.

Pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 496 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul de față.

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinței civile nr. 406 din data de 10 februarie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - MM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-11-29
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4233/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios adminis
ÎCCJ 2017-12-14
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4090/2017
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios admin
ÎCCJ 2019-09-19
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4083/2019
Ședința publică din data de 19 septembrie 2019 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, s
ÎCCJ 2018-04-26
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1706/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea adresată Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data d
ÎCCJ 2019-02-06
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 507/2019
Asupra cererii de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/20
Sursă