ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4122/2018

HOTĂRÂRE

22.11.2018

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4122/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin contestația la executare înregistrată la data de 18.01.2018 pe rolul Judecătoriei Satu Mare, contestatoarea Administrația Națională "Apele Române", Administrația Bazinală de Apă Someș - Tisa în contradictoriu cu intimatul A. a solicitat anularea executării silite și a tuturor actelor de executare efectuate în Dosarul execuțional nr. x/2017 al B.E.J. B.

Prin Sentința nr. 2352/14.06.2018 pronunțată de Judecătoria Satu Mare, secția civilă, s-a admis excepția necompetenței teritoriale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, în raport de dispozițiile legale privind organizarea și funcționarea Administrației Naționale "Apele Române", Administrația Bazinală de Apă Someș - Tisa reprezintă o entitate cu personalitate juridică aflată în subordinea Administrației Naționale "Apele Române" [Anexa 1, lit. A), pct. 1 din O.U.G. nr. 107/2002], organizată la nivelul districtului de bazin Someș - Tisa, cu sediul în municipiul Cluj-Napoca, județul Cluj, având în subordine Sistemul de gospodărire a apelor Satu Mare, care este o unitate fără personalitate juridică [Anexa 1, lit. C), pct. 1 din O.U.G. nr. 107/2002].

Potrivit art. 5 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 107/2002, conducerea Administrației Naționale "Apele Române" este asigurată de un consiliu de conducere al cărui președinte este directorul general al Administrației, care îndeplinește și funcția de ordonator secundar de credite pentru fondurile de la bugetul de stat (în raport de conducătorul autorității publice centrale din domeniul apelor), în timp ce calitatea de ordonatori terțiari de credite este conferită prin lege "conducătorilor unităților cu personalitate juridică subordonate" Administrației Naționale "Apele Române".

Instanța a reținut că, în raport de dispozițiile legale privind organizarea și funcționarea Administrației Naționale "Apele Române", calitatea procesuală pasivă aparține Administrației Bazinale de Apă Someș - Tisa, ca structură cu personalitate juridică aflată în subordinea Administrației Naționale "Apele Române". S-a arătat că împrejurarea că în cauză actele de procedură au fost efectuate la sediul Sistemului de Gospodărire a Apelor Satu Mare, reprezintă o chestiune care ține de administrarea cauzei și care este permisă de dispozițiile procedurale, câtă vreme debitoarea a achiesat la aceasta. Cu toate acestea, îndeplinirea procedurilor de judecată prin intermediul unei structuri locale a Administrației, fără personalitate juridică și - implicit - fără patrimoniu propriu, ori atribuții în materia gestionării banilor publici, nu determină dobândirea de către această entitate a calității de debitor al obligației, câtă vreme aceasta nu deține atribuții proprii care să îi permită executarea obligațiilor născute din titlul executoriu ce face obiectul analizei, obligații care vizează - în calitate de debitoare - Administrația Bazinală "Someș - Tisa", în structura căreia Sistemul de Gospodărire a Apelor Satu Mare reprezintă o unitate fără personalitate juridică.

S-a apreciat că, din dispozițiile legale în materia organizării și funcționării Administrației Naționale "Apele Române", dar și din cuprinsul titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 135/LMA/02.03.2016, pronunțată în Dosarul nr. x/2015, reiese că, în cauză, calitatea de debitor aparține Administrației Bazinale "Someș - Tisa", ca entitate cu personalitate juridică direct obligată în raporturile de muncă cu creditorul.

În acest context, instanța a reținut și că actele de executare efectuate în Dosarul execuțional nr. x/2017 al B.E.J. B., au fost efectuate împotriva acestui debitor, căruia i-au fost comunicate actele de executare silită efectuate și care este - de altfel - și titularul cererii de chemare în judecată, având ca obiect contestație la executare.

S-a mai reținut că încuviințarea executării silite de către Judecătoria Satu Mare nu poate constitui un argument pentru reținerea competenței de soluționare a contestației la executare de către această instanță de judecată, câtă vreme potrivit art. 712 alin. (3) C. proc. civ. "după începerea executării silite, cei interesați sau vătămați pot cere, pe calea contestației la executare, și anularea încheierii prin care s-a admis cererea de încuviințare a executării silite, dacă a fost dată fără îndeplinirea condițiilor legale".

Această anulare poate viza inclusiv aspecte legate de încuviințarea executării silite de către o instanță necompetentă, iar calea prin care un astfel de aspect trebuie adus în discuție este contestația la executare, care urmează a fi soluționată de către instanța de executare competentă potrivit art. 651 C. proc. civ.

Având în vedere considerentele prezentate, instanța a constatat că este întemeiată excepția necompetenței teritoriale exclusive a Judecătoriei Satu Mare, cu consecința declinării soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca, raportat la sediul debitoarei.

Prin Sentința civilă nr. 6932/25.10.2018 Judecătoria Cluj-Napoca a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența în favoarea Judecătoriei Satu Mare și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că Judecătoria Satu Mare la primul termen de judecată a încuviințat proba cu înscrisurile de la dosar, a închis cercetarea judecătorească, a acordat cuvântul în dezbateri și a amânat pronunțarea.

Ulterior, Judecătoria Satu Mare a repus cauza pe rol, a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale exclusive a acestei instanțe și a dispus trimiterea dosarului la Judecătoria Cluj-Napoca, spre competentă soluționare.

S-a reținut că potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ. necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

În măsura în care la primul termen de judecată nici părțile, nici instanța, din oficiu, nu au invocat excepția de necompetență, competența instanței inițial sesizate se consolidează cu efecte retroactive. În acest caz, necompetența materială sau teritorială exclusivă a instanței inițial învestite nu mai poate fi invocată în nicio situație, nici măcar în căile de atac.

Prin urmare, s-a reținut că odată depășit momentul procedural al primului termen de judecată, instanța inițial învestită cu încălcarea regulilor de competență materială sau teritorială de ordine publică devine singura instanța competentă să soluționeze cauza. O altă interpretare a art. 130 alin. (2) C. proc. civ. nu este posibilă întrucât ar lipsi această dispoziție de orice efect, iar interpretarea normelor juridice trebuie făcută în așa fel încât acestea să producă efecte.

În concluzie, s-a reținut că la primul termen de judecată în fața Judecătoriei Satu Mare nu a fost invocată nicio excepție de necompetență și, prin urmare, această instanță, începând cu data de 22.03.2018, a devenit singura instanță competentă să soluționeze prezenta cauză.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 18.01.2018 pe rolul Judecătoriei Satu Mare, contestatoarea Administrația Națională "Apele Române" - Administrația Bazinală de Apă Someș - Tisa, în contradictoriu cu intimatul C., a solicitat anularea executării silite și a tuturor actelor de executare efectuate în Dosarul execuțional nr. x/2017 al B.E.J. B., arătând că sumele pretinse nu sunt datorate, deoarece drepturile salariale solicitate de creditor în baza hotărârii judecătorești ce reprezintă titlul executoriu au fost deja plătite.

Contestația la executare este de competența exclusivă a instanței de executare, așa cum rezultă din prevederile art. 714 alin. (1) coroborat cu art. 651 alin. (3) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 6 din O.U.G. nr. 1/2016, care prevede, în noua redactare, că "instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe".

Conform dispozițiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Din aceste prevederi legale rezultă că, în cazul contestației la executare, competența teritorială este una exclusivă, astfel încât în cazul încălcării acesteia, sunt aplicabile dispozițiile procedurale care reglementează necompetența de ordine publică, potrivit 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Totodată, art. 130 alin. (2) C. proc. civ. dispune că "necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanței".

Din interpretarea textului de lege sus-menționat rezultă că, atât timp cât excepția nu a fost invocată de instanță din oficiu sau de parte la primul termen de judecată cu procedura de citare legal îndeplinită, soluționarea cauzei rămâne dobândită instanței pe rolul căreia se află înregistrată și aceasta rămâne competentă teritorial a o soluționa, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă cauza ar atrage competența teritorială a altei instanțe. O astfel de interpretare se impune și în considerarea faptului că, în actuala reglementare, legiuitorul a urmărit o reformare a sistemului excepțiilor de necompetență în scopul declarat de asigurare a celerității soluționării cauzelor.

În același timp, se reține că textul art. 130 și art. 131 C. proc. civ. se referă, ca termen limită pentru invocarea necompetenței de ordine publică sau pentru verificarea din oficiu a competenței de către instanță, la "primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe", singura excepție pentru depășirea acestui termen fiind cea prevăzută de art. 131 alin. (2) C. proc. civ.

Art. 131 alin. (2) C. proc. civ. reglementează un caz de excepție de la regula verificării din oficiu a competenței, implicit a soluționării excepției de necompetență, la termenul arătat la alin. (1), respectiv atunci când sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare pentru stabilirea competenței, sens în care se va acorda un singur termen.

În speță, Judecătoria Satu Mare nu a invocat excepția de necompetență teritorială până la "primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate", astfel încât soluționarea contestației la executare a rămas dobândită de către această instanță.

În acest sens, Înalta Curte reține că primul termen la care părțile au fost legal citate la Judecătoria Satu Mare a fost cel din 22 martie 2018, termen la care instanța, verificându-și din oficiu competența, conform art. 131 C. proc. civ., s-a considerat "competentă general, material și teritorial cu privire la soluționarea cererii ce face obiectul cauzei", astfel cum rezultă din cuprinsul încheierii de la respectivul termen .

La termenul din 3 mai 2018, pentru când cauza a fost amânată, instanța a reținut cauza în pronunțare și, apoi a amânat pronunțarea la 10 mai 2018.

La data de 10 mai 2018, Judecătoria Satu Mare a invocat, din oficiu, excepția necompetenței sale teritoriale, a repus cauza pe rol și a acordat termen la 14 iunie 2018 pentru a solicita părților un punct de vedere cu privire la acest aspect.

Față de succesiunea actelor de procedură astfel efectuate, Înalta Curte constată că excepția necompetenței nu a fost invocată la primul termen de judecată cu părțile legal citate, ci abia la 10 mai 2018, după primul termen de judecată cu părțile legal citate, moment la care instanța nu se mai putea dezînvesti și nu mai putea reveni asupra încheierii din 22 martie 2018 prin care s-a constatat competentă să soluționeze cauza.

Prin urmare, Judecătoria Satu Mare a devenit exclusiv competentă a judeca litigiul cu care a fost învestită, moment de la care orice altă instanță, chiar competentă, a pierdut această prerogativă

Față de aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Satu Mare.