ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2263/2018

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita, secția Civilă, la data de 31 mai 2017, sub nr. x/2017, reclamantul Composesoratul de Pădure - Pășune Ocna de Jos a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Garda Forestieră Brașov și Ministerul Apelor și Pădurilor:

- anularea actului administrativ nr. x/03.04.2017, prin care pârâta Garda Forestieră Brașov și-a exprimat refuzul nejustificat de avizare a documentației întocmite în vederea accesării ajutoarelor de stat cuvenite pentru anul 2017, cu consecința obligării acestuia în solidar cu pârâtul Ministerul Apelor și Pădurilor la plata sumei de 10.733,05 RON, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care reclamantul nu le-a putut recolta în calitate de proprietar pentru suprafața de pădure de 50,80 ha, încadrată în tipul II de categorii funcționale (TII), terenuri forestiere administrate în totalitate de Ocolul Silvic Privat Praid pe întreaga perioadă a anului 2017, cu titlul de compensații/ajutoare de stat;

- obligarea pârâților la plata dobânzilor fiscale calculate asupra debitului principal în cuantum de 10.733,05 RON, începând cu data de 24.03.2017, până la plata efectivă a debitului.

2.1. Prin sentința nr. 46/17 ianuarie 2018, Tribunalul Harghita, secția civilă a admis excepția necompetenței materiale și a declinat în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, competența de soluționare a cauzei

Tribunalul a reținut că sumele de bani solicitate de reclamant cu titlu de compensații nu se încadrează în categoria contribuțiilor fiscale prevăzute de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, nefiind "taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora ".

În aceste condiții, criteriul care operează la stabilirea competenței materiale este cel al rangului autorității publice chemate în judecată și, din moment ce unul din capetele de cerere vizează obligarea unei autorități publice centrale (Ministerul Apelor și Pădurilor) să efectueze operațiunea administrativă de plată a unor sume de bani, Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal este competentă material și teritorial să soluționeze integral prezenta acțiune.

2.2. Prin sentința nr. 89/13 aprilie 2018, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita; a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Curtea de apel a reținut că, indiferent de cadrul procesual stabilit de reclamant, respectiv formularea cererii în contradictoriu și cu Ministerul Apelor și Pădurilor, competența instanței de contencios administrativ este determinată de obiectul acțiunii.

Din acțiunea dedusă judecății rezultă fără echivoc că reclamanta a înțeles să atace actul administrativ reprezentant de adresa nr. x/2017 emisă de pârâta Garda Forestieră Brașov, act pe care l-a apreciat a fi un refuz nejustificat de acordare a unor drepturi.

Cererea de acordare a despăgubirilor reprezentând contravaloarea produselor lemnoase pe care reclamantul nu le-a putut recolta în calitate de proprietar, îndreptată inclusiv împotriva Ministerului Apelor și Pădurilor, este accesorie acțiunii ce vizează refuzul nejustificat, concretizat în adresa nr. x/2017 emisă de Garda Forestieră Brașov, iar competența instanței de judecată se stabilește exclusiv prin raportare la obiectul principal dedus judecății, conform art. 123 alin. (1) C. proc. civ.

Competența instanței de contencios este expres stabilită de legiuitor prin raportare la actul administrativ emis, tocmai în considerarea faptului că acesta este obiectul acțiunii în contencios administrativ.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita, secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita, reclamantul Composesoratul de Pădure - Pășune Ocna de Jos a chemat în judecată pe pârâții Garda Forestieră Brașov și Ministerul Apelor și Pădurilor, solicitând anularea actului administrativ nr. x/03.04.2017, prin care pârâta Garda Forestieră Brașov și-a exprimat refuzul nejustificat de avizare a documentației întocmite în vederea accesării ajutoarelor de stat cuvenite pentru anul 2017 și, în consecință, obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei de 10.733,05 RON, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care reclamantul nu le-a putut recolta în calitate de proprietar pentru suprafața de pădure de 50,80 ha, încadrată în tipul II de categorii funcționale (TII), terenuri forestiere administrate în totalitate de Ocolul Silvic Privat Praid pe întreaga perioadă a anului 2017, cu titlul de compensații/ajutoare de stat precum și la plata dobânzii aferente și a cheltuielilor de judecată.

Raportat la obiectul acțiunii, precum și la dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, litigiul dedus judecății este unul de contencios administrativ generat de refuzul pârâtei Garda Forestieră Brașov de avizare a documentației întocmită în vederea acordării ajutoarelor de stat/compensații aferente anului 2015 pentru lipsa de folosință a terenurilor forestiere aparținând reclamantului, refuz exprimat prin adresa nr. x/2017 și considerat de reclamant ca fiind unul nejustificat, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 2 alin. (2) din același act normativ, se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.

Așadar, litigiul dedus judecății vizează un act administrativ asimilat, iar competența materială se stabilește după poziționarea emitentului actului în sistemul administrației publice (autorități centrale sau locale), conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În speța de față, actul vătămător, care a produs efecte juridice și a constituit punctul de plecare al litigiului este refuzul exprimat de Garda Forestieră Brașov prin adresa nr. x/2017.

Prin urmare, competența materială de soluționare a cauzei este determinată de poziționarea în sistemul autorităților publice a emitentului actului administrativ contestat, Garda Forestieră Brașov, autoritate publică locală, astfel că Tribunalului Harghita, secția contencios administrativ și fiscal îi revine competența de soluționare a cauzei.

Cererea de acordare a despăgubirilor reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-a putut recolta în calitate de proprietar, și care este îndreptată inclusiv împotriva Ministerului Apelor și Pădurilor, este accesorie acțiunii ce vizează refuzul nejustificat concretizat în adresa anterior indicată astfel încât, în aplicarea prevederilor art. 123 alin. (1) C. proc. civ., competența poate fi stabilită strict prin raportare la obiectul principal dedus judecății, respectiv anularea adresei nr. x/2017.

De altfel, în considerarea specificului cererilor în materia contenciosului administrativ, o acțiune vizând despăgubiri nu poate fi avută în vedere decât ca cerere accesorie unei acțiuni ce vizează legalitatea unui act administrativ, fie el tipic sau asimilat, în acest sens fiind relevante dispozițiile art. 8 alin. (1) coroborat cu art. 18 alin. (1)și (3) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește faptul că obligația acordării de despăgubiri îi revine statului, prin intermediul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, Înalta Curte are în vedere faptul că potrivit art. 6 coroborat cu art. 12 din H.G. nr. 861/2009, sumele necesare decontării se transmit către structurile teritoriale de specialitate din subordinea autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, acestea din urmă fiind cele care efectuează plățile (de altfel tot prin intermediul acestor structuri se transmite documentația și se calculează efectiv cuantumul despăgubirilor).

În concluzie, pentru considerentele expuse, Înalta Curte va stabili în favoarea Tribunalului Harghita, secția civilă, competența de soluționare a prezentei cauze.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Composesoratul A., în contradictoriu cu pârâții Garda Forestieră Brașov și Ministerul Apelor și Pădurilor, în favoarea Tribunalului Harghita, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 mai 2018.