ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.11.2019

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2040/2019

HOTĂRÂRE
12.11.2019
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2040/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 4 din 16 ianuarie 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Timișoara a constatat perimată cererea de recurs formulată de recurentul A. împotriva încheierii civile din 4 mai 2018 pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. x/2018.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire A.

Prin încheierea din 6 iunie 2019 pronunțată în Dosarul nr. x/2019, Curtea de a Apel Timișoara, secția I civilă, a dispus, în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., suspendarea judecării cererii de revizuire formulată de către revizuentul A. împotriva Deciziei civile nr. 4/16.01.2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosar nr. x/2018.

Împotriva acestei încheieri de suspendare a judecării cererii de revizuire din 6 iunie 2019 a formulat recurs A.

Prin motivele de recurs acesta arată că hotărârea atacată i-a fost comunicată fără semnături, contrar dispozițiilor art. 426 și 427 C. proc. civ. De asemenea, în Regulamentul de Ordine Interioară al instituției nu se menționează că acest act nu trebuie comunicat părților din dosar fără semnătura judecătorilor. Se solicită a se avea în vedere că actul atacat nu poate fi luat în considerare, fiind lovit de nulitate, putând fi atrasă și răspunderea penală a magistraților și grefierului.

La data de 12 august 2019, Înalta Curte a procedat, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin care s-a concluzionat că se pune problema nulității recursului formulat de către revizuent.

Asupra recursului formulat în cauză, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. De asemenea, potrivit art. 488 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute la pct. 1 - 8 din acest text legal.

Potrivit prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În speță, recurentul nu a încadrat criticile formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar din dezvoltarea motivelor de recurs reiese că acesta este nemulțumit de faptul că exemplarul încheierii recurate, ce a fost comunicat acestuia, nu este semnat de membrii completului de judecată.

Astfel, motivele de recurs nu vizează nelegalitatea încheierii din 6 iunie 2019 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, întocmită în două exemplare originale conform art. 426 alin. (6) C. proc. civ., ca act procesual vizat de prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ci exemplarul de pe acest act procedural ce a fost comunicat recurentului.

În consecință, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului declarat de recurentul-revizuent împotriva încheierii din 6 iunie 2019 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.

Constată nul recursul declarat de revizuentul A. împotriva încheierii din data de 6 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2019.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 noiembrie 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-11-12
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2041/2019
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin încheierea din 21 februarie 2019, Tribunalul Arad a dispus, în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. suspendarea judecății cauzei privind cererea de revizuire formulate de revizuentul
ÎCCJ 2019-11-12
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2038/2019
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin încheierea din 7 martie 2019 pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. x/2019 a fost suspendată judecata cauzei privind cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei
ÎCCJ 2019-11-12
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2036/2019
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin încheierea din 28 februarie 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, Tribunalul Arad a suspendat judecarea cererii de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei civile nr. 24 di
ÎCCJ 2020-03-16
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 757/2020
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin încheierea din 11 septembrie 2019, Tribunalul Arad a dispus, în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. suspendarea judecății cauzei privind cererea de revizuire formulată de revizuentu
ÎCCJ 2019-11-26
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2239/2019
Asupra cauzei de față, constată următoarele: La data de 20 februarie 2019 a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, sub nr. x/2019, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 24 din
Sursă