ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.06.2020

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1118/2020

HOTĂRÂRE
11.06.2020
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1118/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Asupra cererii de revizuire, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 2074 din 11 noiembrie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2019, a fost anulat recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii din 30 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2015.

Împotriva acestei decizii, recurenta A. a formulat cerere de revizuire.

Învestită cu soluționarea căii extraordinare de atac la 20 februarie 2020, Înalta Curte a acordat termen la 11 iunie 2020, cu citarea părților, în ședință publică.

Examinând cererea de revizuire în raport de excepția inadmisibilității, a cărei analiză este prioritară în considerarea prevederilor art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prevederile art. 513 alin. (3) C. proc. civ. fixează limitele în care se poartă dezbaterile asupra unei cereri de revizuire, indiferent de motivul de revizuire pe care cererea se fundamentează. Astfel, dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac ce permite retractarea unei hotărâri numai pentru cauzele strict și limitativ prevăzute de lege. Conform dispozițiilor art. 509 alin. (1) C. proc. civ., obiect al cererii de revizuire poate fi o hotărâre pronunțată asupra fondului sau care evocă fondul. Potrivit alin. (2) al aceluiași articol, pentru motivele de revizuire prevăzute la alin. (1) pct. 3, dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4, pct. 7 - 10 sunt supuse revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul.

În speță, prin Decizia nr. 2074 din 11 noiembrie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2019, a fost anulat recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii din 30 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2015, hotărârea fiind pronunțată în complet de filtru, fără nicio cale de atac.

Se reține faptul că în complet de filtru Înalta Curte analizează admisibilitatea căii de atac, respectiv aspecte ce țin de legalitatea declarării recursului, îndeplinirea condițiilor de formă prevăzute la art. 486 C. proc. civ., încadrarea motivelor de casare stipulate de art. 488 C. proc. civ., precum și respectarea termenului de declarare a căii de atac.

Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., "în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 C. proc. civ. sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată, fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac."

Rezultă că legiuitorul a stabilit ca deciziile pronunțate în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. să nu fie supuse niciunei căi de atac, ceea ce conduce la concluzia că aceste hotărâri nu pot fi atacate cu revizuire.

Ca atare, în aplicarea dispozițiilor legale anterior menționate, împotriva Deciziei civile nr. 2074 din 11 noiembrie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, nu poate fi exercitată nicio cale de atac, ordinară sau extraordinară, inclusiv cerere de revizuire.

Pentru considerentele expuse, având în vedere dispozițiile art. 509 C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire.

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva Deciziei civile nr. 2074 din 11 noiembrie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2019.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 iunie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-02-27
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 603/2020
Asupra cererii de revizuire, constată următoarele: Prin Decizia nr. 2145 din 20 noiembrie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2019, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire
ÎCCJ 2020-02-27
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 598/2020
Asupra cererii de revizuire, constată următoarele: Prin Decizia nr. 1584 din 1 octombrie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2019, a fost anulat recursul declarat de revizuentul A. împot
ÎCCJ 2020-02-27
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 604/2020
Asupra cererii de revizuire, constată următoarele: Prin Decizia nr. 1479 din 24 septembrie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2018, a fost respins, ca tardiv, recursul declarat de reviz
ÎCCJ 2020-02-27
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 597/2020
Asupra cererii de revizuire, constată următoarele: Prin Decizia nr. 1580 din 1 octombrie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2018, a fost anulat recursul declarat de contestatorul A. împ
ÎCCJ 2020-01-30
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 255/2020
Asupra cererii de revizuire, constată următoarele: Prin Decizia nr. 2054 din 13 noiembrie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019, a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revi
Sursă