ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

ÎCCJ 29.10.2015

ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 26/2015

HOTĂRÂRE

29.10.2015

CAMERĂ

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2015
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 26/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 77 din 02/02/2016

Mirela Sorina Popescu - președintele Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție - președintele completului

Leontina Șerban - judecător la Secția penală - judecător-raportor

Lucia Tatiana Rog - judecător la Secția penală

Ștefan Pistol - judecător la Secția penală

Mariana Ghena - judecător la Secția penală

Aurel Gheorghe Ilie - judecător la Secția penală

Săndel Lucian Macavei - judecător la Secția penală

Francisca Vasile - judecător la Secția penală

Anca Mădălina Alexandrescu - judecător la Secția penală

Andreea Daniela Ionescu - magistrat-asistent

S-a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel București - Secția a II-a penală, prin încheierea de ședință din 5 iunie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 45.539/299/2013 prin care, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, se solicită Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de drept: "dacă poate fi reținută infracțiunea de cămătărie prevăzută în cuprinsul dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 216/2011 privind interzicerea activității de cămătărie sau art. 351 din Codul penal în situația în care acțiunile de remitere efectivă a sumelor de bani au avut loc înainte de intrarea în vigoare a normei de incriminare, iar activitatea de percepere a dobânzilor a avut loc după intrarea în vigoare a Legii nr. 216/2011 privind interzicerea activității de cămătărie."

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală și art. 27

din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare.

Ședința de judecată este prezidată de către președintele Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, doamna judecător Mirela Sorina Popescu.

La ședința de judecată participă doamna Andreea Daniela Ionescu, magistrat-asistent în cadrul Secției penale, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 27

din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este reprezentat de doamna procuror Justina Condoiu, procuror în cadrul Secției judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus punctul de vedere al specialiștilor de la Facultatea de Drept și Științe Administrative din cadrul Universității de Vest din Timișoara, asupra chestiunii de drept supuse dezlegării, în sensul că infracțiunea de camătă prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 216/2011 privind interzicerea activității de cămătărie sau art. 351 din Codul penal, constând în darea de bani cu dobândă, ca îndeletnicire, este o infracțiune comisivă pură (se săvârșește numai prin acțiunea de dare de bani cu dobândă) și este o infracțiune de obicei (acțiunea de dare de bani cu dobândă trebuie să fie o îndeletnicire).

De asemenea arată că a fost depus punctul de vedere al Direcției legislație, studii, documentare și informatică juridică din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în sensul că sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, formulată în Dosarul nr. 3.050/1/2015, este inadmisibilă, întrucât nu îndeplinește condiția de admisibilitate prevăzută în art. 475 din Codul de procedură penală, constând în existența unei legături de dependență între lămurirea chestiunii de drept și soluționarea pe fond a cauzei. S-a susținut că, în raport cu conținutul încheierii de sesizare, rezolvarea chestiunii de drept care formează obiectul sesizării nu este determinantă pentru rezolvarea acțiunii penale, neputând conduce la soluționarea pe fond a cauzei.

Totodată, arată că s-a depus și raportul întocmit de către judecătorul-raportor, prin care s-a propus, în principal, respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării Curții de Apel București - Secția a II-a penală, în Dosarul nr. 45.539/299/2013, iar, în subsidiar, dacă se va aprecia că sunt îndeplinite cerințele de admisibilitate a sesizării prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, s-a opinat în sensul că acțiunile de remitere a sumelor de bani cu dobândă ca îndeletnicire înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 216/2011 privind interzicerea activității de cămătărie și de percepere a dobânzilor după intrarea în vigoare a acestui act normativ nu constituie infracțiunea de camătă prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 216/2011 privind interzicerea activității de cămătărie sau art. 351 din Codul penal.

Magistratul-asistent mai precizează că la dosar s-au primit comunicări de la Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Brașov, Curtea de Apel București, Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Constanța, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Galați, Curtea de Apel Iași, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Pitești, Curtea de Apel Ploiești, Curtea de Apel Suceava și Curtea de Apel Timișoara, comunicările respective vizând și opinia unora dintre instanțele aflate în raza de activitate a acestor curți, precum și hotărâri relevante în materie pronunțate de instanțele judecătorești din circumscripția Curții de Apel București (Secția I penală și Judecătoria Sectorului 1 București), Curții de Apel Brașov (Tribunalul Brașov și Tribunalul Covasna), Curții de Apel Cluj (Secția penală și de minori și Judecătoria Zalău), Curții de Apel Craiova (Secția penală și pentru cauze cu minori), Curții de Apel Oradea (Secția penală și pentru cauze cu minori și Judecătoria Satu Mare), Curții de Apel Ploiești (Judecătoria Câmpina).

Reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție formulează concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a sesizării formulate de Curtea de Apel București, în opinia Parchetului nefiind îndeplinită una dintre condițiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, respectiv aceea ca de dezlegarea dată acestei probleme de drept să depindă soluționarea pe fond a cauzei.

În argumentarea acestui punct de vedere s-a arătat că pentru îndeplinirea ultimei condiții impuse de art. 475 din Codul de procedură penală este necesar ca interpretarea dată de instanța supremă dispoziției de drept substanțial ori procesual cu care a fost învestită să aibă consecințe asupra modului de rezolvare a fondului cauzei, de lămurirea acesteia depinzând soluția dată acțiunii penale și/sau civile cu care instanța a fost sesizată.

În acest sens a fost invocată jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor probleme de drept în materie penală prin care s-a statuat asupra înțelesului ce trebuie atribuit sintagmei "chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei".

S-a susținut, în esență, că instanța - titularul sesizării - nu a stabilit în mod complet întreaga situație de fapt, necalificând drept acțiuni de remitere ori de percepere a dobânzilor toate acțiunile/raporturile juridice dintre părți, și că este atributul instanței care sesizează să identifice natura juridică a înscrisurilor încheiate la 30 noiembrie 2011 și 27 septembrie 2012, adică ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 216/2011 privind interzicerea activității de cămătărie, date la care nu s-au realizat nici remiteri efective a vreunor sume de bani, nici activități de percepere a dobânzilor, iar ulterior să dea eficiență acestei opțiuni, fiind evident că nu le poate lipsi de semnificație juridică și nici nu poate încredința instanței supreme această obligație.

În opinia exprimată s-a considerat că relația de dependență dintre interpretarea dată de instanța supremă problemei de drept și soluția pe fond a cauzei se verifică prin aptitudinea acesteia de a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii, în lipsa dezlegării instanța având a alege dintre mai multe posibile opțiuni, nu și atunci când, oricare ar fi interpretarea dată de instanța supremă problemei de drept, aceasta nu va produce niciun efect asupra fondului cauzei. În fine, s-a susținut că, datorită circumstanțelor particulare ale cauzei în care prezenta problemă de drept s-a ridicat, un atare efect nu există.

În subsidiarul concluziilor scrise depuse la dosar, pe fondul cauzei susține că trebuie pornit de la faptul că valoarea socială ocrotită prin norma de incriminare se referă la activitatea de creditare care trebuie să se desfășoare în condițiile prevăzute de lege, exclusiv de către persoane autorizate pentru a efectua această activitate. Norma de incriminare nu sancționează împrumutul de bani, ci împrumutul de bani realizat ca îndeletnicire de către o persoană neautorizată.

Prin urmare, apreciază că nu este relevant neapărat momentul în care remiterea sumei de bani se realizează, ci întreaga activitate a făptuitorului desfășurată pe durata contractului. Oricând în acest interval, în ipoteza în care apare o normă de incriminare, făptuitorul ar putea renunța la intenția inițială de a percepe dobânda, iar, în această ipoteză, desigur că nu se poate vorbi de o sancționare a faptei și esența infracțiunii, momentul în care se pretinde ori se primește dobânda, nu doar acela privitor la remiterea sumei de bani care a constituit obiect al împrumutului, desigur cu îndeplinirea și a celorlalte condiții care să justifice susținerea că această activitate a avut un caracter de obicei, neîndoielnic.

În aceeași ordine de idei susține că, distinct de faptul că infracțiunea de cămătărie este o infracțiune de obicei, este și o infracțiune continuă care are un moment al consumării (remiterea sumei de bani) și un moment al epuizării (primirea dobânzilor de suficient de multe ori încât să fie justificată concluzia că este o infracțiune de obicei și are caracterul unei îndeletniciri).

Președintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Mirela Sorina Popescu, a declarat dezbaterile închise, reținându-se dosarul în pronunțare privind sesizarea formulată.

ÎNALTA CURTE,

asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

I. Titularul și obiectul sesizării

Curtea de Apel București - Secția a III-a penală a dispus, prin Încheierea de ședință din 5 iunie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 45.539/299/2013, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 475 și art. 476 alin. (1) din Codul de procedură penală, pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de drept: "dacă poate fi reținută infracțiunea de cămătărie prevăzută în cuprinsul dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 216/2011 privind interzicerea activității de cămătărie sau art. 351 din Codul penal în situația în care acțiunile de remitere efectivă a sumelor de bani au avut loc înainte de intrarea în vigoare a normei de incriminare, iar activitatea de percepere a dobânzilor a avut loc după intrarea în vigoare a Legii nr. 216/2011 privind interzicerea activității de cămătărie."

II. Expunerea succintă a cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 45.539/299/2013 aflat pe rolul Curții de Apel București - Secția a II-a penală

Curtea de Apel București - Secția a II-a penală a fost sesizată cu apelurile declarate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București și părțile civile M.E. și M.G. împotriva Sentinței penale nr. 60 din 10 februarie 2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în Dosarul nr. 45.539/299/2013.

Prin Sentința penală nr. 60 din 10 februarie 2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în Dosarul nr. 45.539/299/2013 a fost respinsă cererea formulată de inculpatul B.S., prin apărător, de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care fost trimis în judecată, din infracțiunea de camătă prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 216/2011 privind interzicerea activității de cămătărie în infracțiunea de camătă prevăzută de art. 351 din Codul penal.

În baza art. 396 alin. (5) din Codul de procedură penală raportat la art. 17 alin. (2) din Codul de procedură penală și la art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi din Codul de procedură penală, a fost achitat inculpatul B.S., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 216/2011 privind interzicerea activității de cămătărie.

În baza art. 396 alin. (5) din Codul de procedură penală raportat la art. 17 alin. (2) din Codul de procedură penală și la art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi din Codul de procedură penală, a fost achitat inculpatul T.M.G., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la camătă, prevăzută de art. 26 din Codul penal din 1969 raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 216/2011 privind interzicerea activității de cămătărie.

În baza art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală a fost lăsată nesoluționată acțiunea civilă exercitată de persoanele vătămate M.E. și M.G.

S-a constatat că inculpatul B.S. a fost arestat preventiv în perioada 25 septembrie 2013-21 noiembrie 2013.

În baza art. 404 alin. (4) lit. f) din Codul de procedură penală raportat la art. 255 din Codul de procedură penală și la art. 162 alin. (4) din Codul de procedură penală s-a dispus restituirea către inculpatul B.S. a permisului de conducere emis pe numele acestuia, a două carduri bancare și a unui portofel din piele de culoare neagră.

În baza art. 404 alin. (4) lit. f) din Codul de procedură penală raportat la art. 255 din Codul de procedură penală și la art. 162 alin. (4) din Codul de procedură penală s-a dispus restituirea către inculpatul B.S. a sumei de 3.225 euro, din totalul de 5.125 euro, ridicată cu ocazia percheziției și consemnată la CEC conform chitanței nr. 53.958.988/1/3.10.2013 și recipisei de consemnare nr. 3.574.852/1 din 3 octombrie 2013, precum și a sumei de 1.407 lei, ridicată cu ocazia percheziției și consemnată la CEC conform chitanței nr. 53.958.861/1 din 3 octombrie 2013 și recipisei de consemnare nr. 3.574.830/1 din 3 octombrie 2013.

În baza art. 404 alin. (4) lit. f) din Codul de procedură penală raportat la art. 162 alin. (4) din Codul de procedură penală, s-a dispus restituirea către numitul I.N.E. a următoarelor înscrisuri: recipisă de consemnare a sumei de 4.300 euro la Piraeus Bank România - S.A. întocmită pe numele I.N.E., datată 18 septembrie 2013; act de adjudecare datat 15 decembrie 2011, întocmit de Biroul de Executori Judecătorești Asociați B.B.I. în Dosarul de executare nr. 518/2009, și Proces-verbal de licitație din 24 octombrie 2011, întocmit de Biroul de Executori Judecătorești Asociați B.B.I. în Dosarul de executare nr. 518/2009.

În cuprinsul actului de sesizare a instanței s-a reținut, în esență, că, la data de 22 mai 2013, părțile vătămate M.E. și M.G. au formulat plângere penală împotriva inculpaților B.S. și T.M.G., în care arătau că, prin încheierea cu aceștia a unor contracte de împrumut succesive, inclusiv după intrarea în vigoare a Legii nr. 216/2011 privind interzicerea activității de cămătărie, li s-a majorat, în mod fictiv, suma împrumutată, în realitate această majorare reprezentând camătă percepută de cei doi. Astfel, pentru o sumă inițială de 15.000 euro (actul notarial specificând 24.000 euro), părțile vătămate trebuiau să plătească 56.500 euro, scadentă la data de 27 decembrie 2012.

În sarcina acestor inculpați, instanța de fond a reținut, sub aspectul stării de fapt, în esență, că, raportat la probele administrate în cauză, a rezultat faptul că inculpatul B.S. a acordat o singură dată împrumut persoanelor vătămate M.E. și M.G., respectiv la data de 6 iulie 2010, suma de 15.000 euro, împrumuturile ulterioare mascând dobânda percepută de inculpatul B.S., aceasta fiind, de altfel, și situația de fapt reținută prin rechizitoriu.

Prin urmare, acțiunea de dare de bani cu dobândă a fost realizată la data de 6 iulie 2010, conform contractului de împrumut cu garanție imobiliară, autentificat prin Încheierea de autentificare nr. 1.496 din 6 iulie 2010 la Biroul Notarului Public M.E., și a avut, în realitate, ca obiect, acordarea cu titlu de împrumut de către inculpatul B.S. persoanelor vătămate M.E. și M.G. a sumei de 15.000 euro, diferența până la 24.000 euro reprezentând dobândă. Actul adițional, autentificat prin Încheierea de autentificare nr. 548 din 10 martie 2011, la Biroul Notarului Public M.E., prin care se majorează la 40.000 euro suma de 24.000 euro inițial împrumutată; contractul de împrumut autentificat prin Încheierea de autentificare nr. 1.359 din 30 noiembrie 2011 la Biroul Notarului Public M.E., având ca obiect acordarea cu titlu de împrumut de către inculpat persoanelor vătămate a sumei de 10.500 euro, și contractul de împrumut cu garanție imobiliară autentificat prin Încheierea de autentificare nr. 1.876 din 27 septembrie 2012 la Biroul Notarului Public M.E., având ca obiect acordarea cu titlu de împrumut de către inculpatul T.M.G. (persoană interpusă) persoanelor vătămate a sumei de 56.500 de euro, nu sunt, în realitate, veritabile contracte de împrumut, ci acte simulate care maschează dobânda percepută de inculpat pentru suma de 15.000 euro acordată inițial cu titlu de împrumut.

Cum acțiunea de dare de bani, semnificând remiterea efectivă a sumei de bani, a avut loc la data de 6 iulie 2010, prima instanță a reținut că această acțiune nu putea realiza elementul material al infracțiunii de camătă, întrucât a avut loc anterior incriminării faptei.

În privința contractelor de împrumut din 30 noiembrie 2011 și 27 septembrie 2012 încheiate de persoanele vătămate cu inculpatul B.S., respectiv cu inculpatul T.M.G. s-a reținut că nu sunt veritabile contracte de împrumut, ci acte prin care se fixează cuantumul dobânzii datorate pentru împrumutul inițial de 15.000 euro, întrucât la datele sus-menționate inculpații nu au remis nicio sumă de bani persoanelor vătămate.

Împotriva Sentinței penale nr. 60 din 10 februarie 2015 pronunțate de Judecătoria Sectorului 1 București au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București și părțile civile M.E. și M.G., cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a II-a penală la data de 14 aprilie 2015.

La termenul din 4 iunie 2015, instanța de apel a pus în discuția procurorului și a părților sesizarea, în temeiul art. 475 și următoarele din Codul de procedură penală, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept ce formează obiectul prezentei sesizări.

Prin Încheierea din 5 iunie 2015, dată la care instanța a amânat pronunțarea, Curtea de Apel București - Secția a II-a penală a constatat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală și, totodată, în temeiul art. 476 alin. (1) din Codul de procedură penală, a suspendat judecarea cauzei până la pronunțarea hotărârii prealabile.

III. Punctul de vedere al instanței care a formulat sesizarea și al părților

Completul de judecată a considerat că nu este oportună exprimarea punctului de vedere motivat asupra chestiunii de drept sesizate pentru a evita riscul unei eventuale antepronunțări, în ipoteza în care prezenta sesizare ar fi respinsă ca inadmisibilă.

În ceea ce privește punctele de vedere ale părților cu privire la chestiunea de drept în discuție, părțile civile au susținut că, în speță, nu este vorba de un singur împrumut, ci de mai multe contracte, dintre care unele încheiate după intrarea în vigoare a Legii nr. 216/2011 privind interzicerea activității de cămătărie.

De asemenea, s-a arătat că perceperea cametei de către inculpatul B.S. s-a făcut, în repetate rânduri, după intrarea în vigoare a legii, astfel că activitatea de cămătărie a fost desfășurată până în anul 2013. De asemenea s-a precizat că, într-o interpretare sistematică a legii, trebuie considerat că nu numai darea într-un anumit moment unic de bani, dar și perceperea dobânzilor cămătărești se circumscriu în sfera infracțiunii, câtă vreme cele două situații sunt legate una de alta. Inculpații au susținut că infracțiunea de cămătărie, fiind o infracțiune de obicei, se consideră consumată atunci când a avut loc acțiunea care indică obișnuința sau îndeletnicirea.

Punctul de vedere al Ministerului Public exprimat în motivele de apel rezidă, în esență, din critica adusă greșitei achitări a inculpaților pentru că fapta de cămătărie ar fi fost săvârșită înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 216/2011 privind interzicerea activității de cămătărie, susținându-se că darea de bani cu dobândă reprezintă o activitate complexă, care presupune înmânarea, remiterea unei sume de bani și perceperea ulterioară și periodică a sumei împrumutate însoțite de camătă, căci numai în acest fel se relevă intenția de a fixa și percepe dobânzi de la împrumutat.

S-a precizat că efectele contractelor de credit cu camătă încheiate de inculpat subzistă și în prezent, în baza acestora fiind efectuate plăți, ca atare, asemenea acțiuni pot fi considerate ca având vocația înscrierii în elementele constitutive ale infracțiunii de cămătărie, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 216/2011 privind interzicerea activității de cămătărie.

IV. Punctele de vedere exprimate de curțile de apel și instanțele de judecată arondate

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, la nivelul curților de apel și al instanțelor arondate, s-au conturat mai multe opinii:

Într-o opinie s-a susținut că infracțiunea de camătă, prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 216/2011 privind interzicerea activității de cămătărie sau de art. 351 din Codul penal, nu poate fi reținută în situația în care acțiunile de remitere efectivă a sumelor de bani au avut loc înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 216/2011 privind interzicerea activității de cămătărie, iar activitatea de percepere a dobânzilor a avut loc după intrarea în vigoare a normei de incriminare, motivat de faptul că, la momentul remiterii efective a sumelor de bani, fapta nu era prevăzută ca infracțiune, astfel că actele de executare ce pot fi avute în vedere sunt doar cele săvârșite după data intrării în vigoare a Legii nr. 216/2011 privind interzicerea activității de cămătărie. S-a susținut că nu are relevanță penală pentru stabilirea elementului material al infracțiunii de camătă perceperea efectivă a dobânzilor de către făptuitor, importantă fiind doar activitatea de remitere de bani cu titlu de împrumut însoțită de pretinderea dobânzilor aferente sumei de bani împrumutate, în mod repetat.

În mod concordant, s-a opinat că, dacă ultimul act de dare de bani cu dobândă ca îndeletnicire a fost realizat înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 216/2011 privind interzicerea activității de cămătărie, faptele nu sunt incriminate, chiar dacă încasarea dobânzii a avut loc după această dată.

Într-o altă opinie s-a susținut că activitatea de percepere ulterioară de dobânzi se circumscrie elementului material al laturii obiective a infracțiunii de camătă, chiar dacă darea de bani s-a realizat anterior incriminării din anul 2011, deoarece legiuitorul a incriminat darea de bani cu dobândă. Or, dobânda implică un moment ulterior dării de bani, iar perceperea cu o anumită periodicitate a dobânzilor de la cel împrumutat ține de esența cămătăriei, ce reprezintă o activitate complexă, astfel că dacă dobânzile sunt solicitate după intrarea în vigoare a Legii nr. 216/2011 privind interzicerea activității de cămătărie, poate fi reținută infracțiunea de camătă prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 216/2011 privind interzicerea activității de cămătărie sau art. 351 din Codul penal.

V. Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

Prin Adresa nr. 2.244/C/2.206/III-5/2015 din data de 7 octombrie 2015, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că nu există în lucru nicio sesizare având ca obiect promovarea unui recurs în interesul legii privind chestiunea de drept în discuție.

Totodată, în cadrul concluziilor depuse la dosarul cauzei, invocându-se dispozițiile art. 475-477 din Codul de procedură penală a opinat în sensul respingerii ca inadmisibilă a sesizării formulate de Curtea de Apel București - Secția a II-a penală, apreciindu-se că nu este îndeplinită una dintre condițiile de admisibilitate a sesizării, și anume aceea ca de lămurirea respectivei sesizări să depindă soluționarea pe fond a cauzei.

În acest sens a fost invocată jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin care s-a statuat asupra înțelesului ce trebuie atribuit sintagmei "chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei".

S-a susținut, în esență, că instanța - titularul sesizării - nu a stabilit în mod complet întreaga situație de fapt, necalificând drept acțiuni de remitere ori de percepere a dobânzilor toate acțiunile/raporturile juridice dintre părți și că este atributul instanței care sesizează să identifice natura juridică a înscrisurilor încheiate la 30 noiembrie 2011 și 27 septembrie 2012, adică ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 216/2011 privind interzicerea activității de cămătărie, date la care nu s-au realizat nici remiteri efective ale vreunor sume de bani, nici activități de percepere a dobânzilor, iar ulterior să dea eficiență acestei opțiuni, fiind evident că nu le poate lipsi de semnificație juridică și nici nu poate încredința instanței supreme această obligație.

VI. Opinia specialiștilor consultați

Opinia exprimată de Facultatea de Drept și Științe Administrative din cadrul Universității de Vest din Timișoara a fost în sensul că infracțiunea de camătă prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 216/2011 privind interzicerea activității de cămătărie sau art. 351 din Codul penal, constând în darea de bani cu dobândă, ca îndeletnicire, este o infracțiune comisivă pură (se săvârșește numai prin acțiunea de dare de bani cu dobândă) și o infracțiune de obicei (acțiunea de dare de bani cu dobândă trebuie să fie o îndeletnicire).

S-a susținut că, dintre teoriile formulate în doctrina penală privind momentul săvârșirii infracțiunii (teoria acțiunii, teoria rezultatului, teoria mixtă), legiuitorul român a dat prevalență teoriei acțiunii, în sensul că infracțiunea se consideră săvârșită în momentul realizării conduitei descrise de norma de incriminare (acțiune sau inacțiune).

Totodată, s-a notat că infracțiunea se consumă în momentul în care s-au săvârșit suficiente acte de dare de bani cu dobândă, iar momentul epuizării activității infracționale este cel al ultimului act de executare, fiind indiferent sub acest aspect momentul încasării dobânzii.

Raportat la Legea nr. 216/2011 privind interzicerea activității de cămătărie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 22 noiembrie 2011, care a intrat în vigoare la data de 25 noiembrie 2011, s-a considerat că actele de dare de bani cu dobândă săvârșite înainte de intrarea în vigoare a legii amintite nu au caracter infracțional.

VII. Jurisprudența națională în materie

Instanțele la care au fost identificate hotărâri judecătorești în această materie sunt: Curtea de Apel București (Secția I penală și Judecătoria Sectorului 1 București), Curtea de Apel Brașov (Tribunalul Brașov și Tribunalul Covasna), Curtea de Apel Cluj (Secția penală și de minori și Judecătoria Zalău), Curtea de Apel Craiova (Secția penală și pentru cauze cu minori), Curtea de Apel Oradea (Secția penală și pentru cauze cu minori, Judecătoria Satu Mare), Curtea de Apel Ploiești (Judecătoria Câmpina).

Din analiza acestor hotărâri judecătorești se constată că unele instanțe, fără a analiza chestiunea a cărei dezlegare o solicită Curtea de Apel București, au reținut că perceperea dobânzilor după intrarea în vigoare a Legii nr. 216/2011 privind interzicerea activității de cămătărie, pentru sume remise efectiv anterior intrării în vigoare a acestei legi, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 3 din Legea nr. 216/2011 privind interzicerea activității de cămătărie.

Într-o altă cauză, deși actele materiale ulterioare intrării în vigoare a Legii nr. 216/2011 privind interzicerea activității de cămătărie au fost considerate acte de executare a rezoluției infracționale subsumate elementului material al infracțiunii de cămătărie prevăzut de art. 3 din Legea nr. 216/2011 privind interzicerea activității de cămătărie, s-a pronunțat soluția de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi din Codul de procedură penală, considerându-se că existența a numai două acte materiale, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 216/2011 privind interzicerea activității de cămătărie, nu satisface cerința săvârșirii activității infracționale ca îndeletnicire, ca obișnuință, fiind insuficiente pentru caracterizarea, ca infracțiune, infracțiunea de camătă fiind una de obicei, iar majoritatea actelor materiale au fost comise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 216/2011 privind interzicerea activității de cămătărie.

Din considerentele altor hotărâri rezultă că instanțele au constatat că actele de remitere de bani au fost săvârșite anterior datei de 16 noiembrie 2011, astfel încât deși fapta există în materialitatea ei, lipsește una dintre trăsăturile esențiale ale infracțiunii, respectiv aceea ca fapta să fie prevăzută de legea penală.

VIII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

În relația concursului cu alte infracțiuni, practica instanței supreme relevă concursul cu infracțiunea de șantaj, după un tipar des repetat: persoanele împrumutate nu pot restitui sumele împrumutate la termenul stabilit, cămătarul impune noi dobânzi pentru a-și asigura obținerea unor garanții suplimentare, după care prin violență fizică și psihică încearcă recuperarea sumelor împrumutate și a dobânzilor (Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, Decizia nr. 3.876 din 2 noiembrie 2011, www.scj.ro).

IX. Jurisprudența relevantă a Curții Constituționale

Înalta Curte constată că instanța de contencios constituțional nu a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 351 din Codul penal, din informațiile publicate pe pagina de internet a Curții Constituționale nerezultând că ar fi dosare înregistrate pe rolul Curții care să aibă ca obiect controlul de constituționalitate al dispozițiilor menționate.

X. Jurisprudența relevantă a Curții Europene a Drepturilor Omului

Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, cu incidență în cauza de față, este reprezentată de acele hotărâri care privesc aplicarea legii de incriminare cu titlu retroactiv, de exemplu Hotărârea din 10 februarie 2004, Puhk contra Estoniei, 55.103/00, CEDO Secția IV.

XI. Punctul de vedere exprimat de Direcția legislație, studii, documentare și informatică juridică din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție

Cu privire la chestiunea de drept care formează obiectul dosarului, a fost exprimat punctul de vedere în sensul că sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, formulată în Dosarul nr. 3.050/1/2015, este inadmisibilă, întrucât nu îndeplinește condiția de admisibilitate prevăzută în art. 475 din Codul de procedură penală, constând în existența unei legături de dependență între lămurirea chestiunii de drept și soluționarea pe fond a cauzei.

S-a considerat că, în raport cu conținutul încheierii de sesizare, rezolvarea chestiunii de drept care formează obiectul sesizării nu este determinantă pentru rezolvarea acțiunii penale, neputând conduce la soluționarea pe fond a cauzei.

XII. Dispozițiile legale incidente

Legea nr. 216/2011 privind interzicerea activității de cămătărie

- Art. 3:

"(1) Darea de bani cu dobândă, ca îndeletnicire, de către o persoană neautorizată constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani."

Codul penal

- Art. 1 Legalitatea incriminării

"(2) Nicio persoană nu poate fi sancționată penal pentru o faptă care nu era prevăzută de legea penală la data la care a fost săvârșită."

- Art. 154. Termenele de prescripție a răspunderii penale

"(2) Termenele prevăzute în prezentul articol încep să curgă de la data săvârșirii infracțiunii. În cazul infracțiunilor continue termenul curge de la data încetării acțiunii sau inacțiunii, în cazul infracțiunilor continuate, de la data săvârșirii ultimei acțiuni sau inacțiuni, iar în cazul infracțiunilor de obicei, de la data săvârșirii ultimului act."

- Art. 351 Camăta

"Darea de bani cu dobândă, ca îndeletnicire, de către o persoană neautorizată, se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani."

XIII. Opinia judecătorului-raportor

Judecătorul-raportor a opinat, în principal, pentru respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării, întrucât, în raport de dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală, a considerat neîndeplinită condiția ca de chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită să depindă soluționarea pe fond a cauzei.

Pe fond, asupra problemei de drept, având în vedere că infracțiunea incriminată de Legea nr. 216/2011 și, ulterior, de art. 351 din Codul penal rezidă în "darea de bani cu dobândă, ca îndeletnicire", s-a exprimat opinia că fiecare act material intră sub incidența legii penale numai dacă la momentul executării era incriminat, independent de faptul că legea aplicabilă raportului juridic decurgând din săvârșirea infracțiunii de camătă este cea din momentul epuizării activității infracționale.

În privința momentului consumării infracțiunii s-a considerat că acesta este cel în care s-au săvârșit suficiente acte de dare de bani cu dobândă, din care să rezulte îndeletnicirea, iar epuizarea activității infracționale are loc la momentul ultimului act de executare de acest fel, fiind indiferent sub acest aspect momentul încasării efective a dobânzilor, importantă fiind doar activitatea de remitere de bani cu titlu de împrumut însoțită de pretinderea dobânzilor aferente sumei de bani împrumutate.

XIV. Înalta Curte de Casație și Justiție

Cu privire la sesizarea formulată de Curtea de Apel București - Secția a II-a penală prin care s-a solicitat pronunțarea unei hotărâri prealabile prin care să se dea rezolvarea de principiu asupra chestiunii de drept menționate, reține următoarele:

Reglementând condițiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curți în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, legiuitorul a stabilit prin art. 475 din Codul de procedură penală că, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective și asupra căreia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.

Așadar, pentru a fi admisibilă, sesizarea completului competent să pronunțe hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe cerințe, respectiv să fie solicitată într-o cauză aflată în curs de judecată în ultimă instanță pe rolul uneia dintre instanțele prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, obiectul acesteia să vizeze o chestiune de drept de care depinde soluționarea pe fond a dosarului, iar problema de drept să nu fi fost încă dezlegată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin mecanismele legale ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către instanțele judecătorești sau să nu facă în prezent obiectul unui recurs în interesul legii.

În considerarea dispozițiilor legale menționate, sesizarea formulată întrunește numai unele dintre condițiile de admisibilitate, respectiv:

- completul de judecată al Curții de Apel București - Secția a II-a penală, care a formulat sesizarea, este învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță;

- Înalta Curte de Casație și Justiție nu a mai statuat asupra chestiunii de drept invocate prin mecanismele legale ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii, respectiv printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii;

- chestiunea de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

În ceea ce privește condiția ca de chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită, să depindă soluționarea pe fond a cauzei, se constată că aceasta nu este îndeplinită.

În conformitate cu dispoziția legală precitată, este necesar ca interpretarea dată de instanța supremă dispoziției de drept substanțial sau procesual cu care a fost învestită să aibă consecințe asupra modului de rezolvare a fondului cauzei, de lămurirea acesteia depinzând soluția dată acțiunii penale și/sau civile cu care instanța a fost învestită.

În jurisprudența sa, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a statuat asupra înțelesului ce trebuie atribuit sintagmei "chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei".

Astfel, în mecanismul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, prin Decizia nr. 11 din 2 iunie 2014 pronunțată în Dosarul nr. 11/1/2014/HP/P s-a arătat că între problema de drept a cărei lămurire se solicită și soluția ce urmează a fi dată de către instanță trebuie să fie o relație de dependență, decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în procedura prevăzută de art. 476 și 477 din Codul de procedură penală trebuind să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal, cerința pertinenței fiind expresia utilității pe care rezolvarea de principiu a chestiunii de drept invocate o are în cadrul soluționării pe fond a litigiului (considerente preluate în Decizia nr. 17 din 1 septembrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 21/1/2014/HP/P, în Decizia nr. 19 din 15 septembrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 20/1/2014/HP/P, în Decizia nr. 24 din 6 octombrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 26/1/2014/HP/P ale Înaltei Curți de Casație și Justiție).

De asemenea, prin Decizia nr. 14 din 12 mai 2015 pronunțată în Dosarul nr. 899/1/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a mai statuat că este necesar ca sesizarea să tindă la interpretarea in abstracto a unor dispoziții legale determinate, iar nu la rezolvarea implicită a unor chestiuni ce țin de particularitățile fondului cauzei, cum ar fi analiza întrunirii elementelor constitutive ale unei infracțiuni ori stabilirea încadrării juridice în speța dedusă judecății, deoarece o atare problemă nu poate primi o rezolvare de principiu în lipsa elementelor de fapt ce urmează a fi stabilite în urma judecării respectivei spețe.

Cumulativ, se consideră că îndeplinirea condiției de admisibilitate menționate - caracterul determinant al rezolvării chestiunii de drept care formează obiectul sesizării pentru rezolvarea acțiunii penale sau a acțiunii civile în procesul penal - trebuie să rezulte din conținutul încheierii de sesizare, în conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (1) din Codul de procedură penală, care prevăd că încheierea prin care se dispune sesizarea completului competent pentru dezlegarea unor chestiuni de drept trebuie să cuprindă motivele care susțin admisibilitatea cererii, așadar inclusiv pe cele care demonstrează că de chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită depinde soluționarea pe fond a cauzei.

Examinând încheierea curții de apel din această perspectivă, se constată că, după prezentarea situației de fapt reținute prin rechizitoriu, confirmată de prima instanță, curtea de apel a concluzionat că, în speță, acordarea împrumutului cămătăresc a avut loc printr-o singură remitere efectivă a unei sume de bani, în anul 2010, însă pretinderea restituirii sumei împrumutate și a dobânzilor cămătărești aferente s-a făcut de către inculpați, prin acțiuni repetate, inclusiv după intrarea în vigoare, la data de 25 noiembrie 2011, a Legii nr. 216/2011 privind interzicerea activității de cămătărie, fără a fi stabilit dacă înscrisurile încheiate la 30 noiembrie 2011 și 27 septembrie 2012 relevă acțiuni de remitere efectivă a unor sume de bani sau activități de percepere a dobânzilor.

În cauză, stabilirea caracterului repetitiv al acțiunii de dare de bani cu dobândă constituie o chestiune de fapt care poate fi confirmată sau infirmată pe baza probelor administrate de instanța învestită cu soluționarea cauzei, după cum identificarea normelor de incriminare în care pot fi încadrate eventualele activități de încheiere a unor contracte fictive de împrumut constituie atributul exclusiv al instanței învestite cu soluționarea cauzei.

Ca atare, între chestiunea de drept a cărei rezolvare se solicită și situația descrisă în încheierea de sesizare nu există o corespondență care să permită desprinderea concluziei că rezolvarea chestiunii de drept este determinantă pentru soluționarea pe fond a cauzei.

Stabilirea situației de fapt nu poate fi cenzurată de instanța supremă în procedura prevăzută de art. 475 și următoarele din Codul de procedură penală, care rămâne în competența exclusivă de soluționare a instanței care sesizează, nefiind permis Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curți să antameze fondul cauzei, rațiunea instituției sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nefiind aceea ca judecata instanței supreme să se substituie celei a instanței legal învestite.

Pe cale de consecință, excedează obiectului procedurii reglementate de art. 475 din Codul de procedură penală, în speța concretă în care dezlegarea s-a solicitat, verificarea îndeplinirii condițiilor de tipicitate a infracțiunii de cămătărie, inclusiv aceea care vizează identificarea elementului material și a urmării imediate ale acesteia, cu consecințe asupra determinării momentului consumării, respectiv al epuizării infracțiunii și stabilirea astfel a legii penale aplicabile.

Concluzionând, pentru considerentele dezvoltate anterior, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală va respinge ca inadmisibilă sesizarea formulată în cauză.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 477 din Codul de procedură penală:

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

În numele legii

D E C I D E:

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel București - Secția a II-a penală, în Dosarul nr. 45.539/299/2013 prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de drept: "poate fi reținută infracțiunea de cămătărie prevăzută în cuprinsul dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 216/2011 sau art. 351 din Codul penal în situația în care acțiunile de remitere efectivă a sumelor de bani au avut loc înainte de intrarea în vigoare a normei de incriminare, iar activitatea de percepere a dobânzilor a avut loc după intrarea în vigoare a Legii nr. 216/2011."

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 29 octombrie 2015.