- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
- Data
- 1 februarie 2017
Încheierea nr. 226/2017 — ÎCCJ, Secția I civilă — cerere de strămutare
Încheierea nr. 226/2017 S-a luat în examinare cererea formulată de petenta Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Mureș, prin care solicită strămutarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/289/2016 al Tribunalului Mureș, secția civilă. La apelul nominal se prezintă consilierul juridic A. pentru petenta Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Mureș, lipsind intimații B., C., D., Regia Națională a Pădurilor - Direcția Silvică Mureș, Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Răstolița, Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Stânceni și Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Lunca Bradului.
Magistratul asistent face referatul cauzei și arătă că procedura de citare este legal îndeplinită, cererea de strămutare este legal timbrată și a fost comunicată intimaților. De asemenea, referă că intimatele Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Lunca Bradului și Regia Națională a Pădurilor - Direcția Silvică Mureș au formulat note scrise, prin care au solicitat admiterea cererii de strămutare. Se mai referă că, potrivit programului de evidență informatizată a activității instanțelor, dosarul nr. x/289/2016 al Tribunalului Mureș, secția civilă, a cărui strămutare se solicită, are termen de judecată la data de 7 februarie 2017. Având cuvântul asupra cererii de strămutare, consilierul juridic A. solicită admiterea acesteia pentru motivele formulate în scris și susținute oral.
Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite cererea formulată de petenta Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Mureș, prin care solicită strămutarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/289/2016 al Tribunalului Mureș, secția civilă. Strămută judecarea cauzei de la Tribunalul Mureș, la Tribunalul Brăila. Păstrează actele de procedură îndeplinite de instanță înainte de strămutare. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 februarie 2017. Procesat de GGC - CL